Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am un obiectiv: sa fiu obiectiv. Ma antrenez asiduu. In primul rand, sa nu simt nimic. Sentimentul, senzatia, emotia sunt cei mai inversunati inamici ai obiectivitatii, si prin urmare, ai profesionalismului. Vreau sa fiu un robot, un mecanism care reproduce si executa sec, fara sa inteleaga, fara sa se mire, si mai presus de toate, fara sa se indoiasca. De azi o sa mananc numai plastic. Mi-am si cumparat un teanc gros de coperte. Ce culoare? Aveti dreptate. Daca erau colorate, se ducea dracului obiectivitatea, pentru ca, automat, optam. Sunt gri. Mi se pare cea mai obiectiva culoare. Ce gust au ? Asta e o intrebare capcana. Nu au nici un gust. Tocmai asta e smecheria. Nu intelegeti? Nu am familie, nu am prieteni, nu am experiente, nu am preferinte, nu ma enervez, nu ma entuziasmez, nu ma intereseaza, nu ma doare, in general, nu ma. Chiar si faptul ca am un nume e un impediment in calea spre obiectivitate. Pai, chiar si robotii au nume, veti spune. E adevarat, dar eu vreau sa duc profesionalismul la "the next level". Este o experienta aproape mistica in sens budist, pentru ca invatacelul care paseste pe calea dura a desavarsirii trebuie sa realizeze, pentru a atinge iluminarea, ca totul e miraj si chiar propria persoana nu exista. O sa incerc si eu. Daca ma veti vedea levitand pe Calea Dudesti si scotand pe gura cele mai obiective stiri care vor fi slobozite vreodata, poate va veti bucura pentru mine. Desi, as prefera sa ramaneti obiectivi. In cazul meu, e mai mult decat un deziderat. E o vocatie. De cand ma stiu, diversi dumnezei pe pamant au fost indignati de faptul ca imi permiteam sa fiintez, sa respir si sa ma manifest. In timp, mi-am dat seama ca statutul de om nu este accesibil tuturor. O vreme am fost indignat, apoi, o alta vreme, deprimat. Guru ai comentariului socant, al culorii stridente, care isi clameaza obsesiv independenta editoriala si libertatea de opinie, sunau de zor la sefii mei sa parasca socati faptul ca am indraznit sa spun ce gandesc. Pai am eu dreptul sa gandesc? Am eu dreptul la independenta editoriala? Evident nu. Amuzant e ca vor sa ma aduca la ordine tocmai cei care se lauda ca nu asculta ordine. Dar gata. Mi-am revenit. Pentru ca nu mi se permite sa fiu om, voi deveni un profesionist. Sunt o stanca, un zid, un monstru de indiferenta, nu am gusturi, nu gandesc, nu relationez, nu traiesc. Doar reproduc mecanic, pana in cel mai mic detaliu, absolut orice mi se transmite. Sunt un releu. Citeste si da mai departe. Ma antrenez pentru profesionalism. Orice peisaj este tradus automat in latitudine, longitudine, date geologice, analiza solului, orice femeie este privita prin procentele de apa, grasime, consistenta osoasa, orice situatie este redata intocmai cum au dorit unii sa o transmita. Singurele opinii pe care imi voi permite sa le difuzez mai departe sunt cele ale "analistilor" care si-au dobandit dreptul la parere prin nastere. Noi, ceilalti, nenascutii, ne vom face treaba intru iluminare si le vom transmite comentariile posteritatii nealterate. Sunt o piatra, sunt o masina, sunt un mort, sunt un profesionist. Sunt un idiot.
Citește pe Antena3.ro
