"Omul, acest dusman"

Inainte de Havel si Michnik, de Konrád si Kuron, de Iosif Brodski si Danilo Kis, inainte de Soljenitin, Kolakowski si chiar Djilas cu a sa "Noua clasa: O analiza a sistemului comunist" (1955), a fost Czeslav Milosz. In anumite privinte, pentru mine el a ramas intotdeauna acolo - "inaintea" multora.

Pe vremea cand modestul meu eseu "Frig sau Frica? Sau despre conditia intelectualului roman de azi" aparea in traducere franceza si era difuzat in foileton de Europa libera, un comentator occidental observa influenta pe care o exercitase asupra mea "Gandirea captiva". Comentatorul mentiona si cateva contributii inedite, foarte incitante, pe care le-as fi adus liniei de gandire si analiza a lui Milosz.

M-am ingrozit din doua motive si in doua situatii diferite. Prima oara, in buncarul meu bucurestean de paria al societatii comuniste: nu citisem pana atunci cartea lui Milosz, dar nu m-ar fi crezut nimeni. La urma urmelor, puteam fi doar un plagiator norocos, nu?

A doua oara, dupa ce am ajuns in America. Prima carte pe care o cumparam era, cum altfel, "The Captive Mind", by Czeslav Milosz, aparuta la Vintage Books in 1981, tradusa de Jane Zielonko. Chiar si Vladimir Tismaneanu, care avea sa traduca peste cativa ani eseul meu in engleza, prefatandu-l cu un text foarte generos, va fi avut indoieli ca nu-l citisem pe Milosz in Romania. Asadar, socul meu american incepea chiar de la cartea lui Czeslav Milosz, caci intelegeam definitiv modestia demersului meu eseistic.

Peste o vreme aveam nu doar sa-l cunosc pe Milosz, ci chiar sa am onoarea de a-i fi coleg pentru cativa ani intr-un prestigios comitet. Ne intalneam cam de doua ori pe an. Dupa aparitia editiei engleze a textului meu i-am trimis un exemplar. Cateva luni mai tarziu, aflati la New York, ma invita la masa pentru a-mi impartasi cateva ganduri despre volumasul meu. Cu politetea fostului diplomat, Milosz avea sa-mi spuna ca s-a bucurat sa aiba inca o dovada despre cat de mult influentase cartea scrisa de el in 1951/1952, intr-un Paris total fascinat de Stalin, intelectuali central si est-europeni din generatii diferite. A ras copios afland ca nu il citisem decat dupa ce ajunsesem in America.

Scriu aceste randuri intr-o duminica senina, abandonand facutul bagajului pentru o vizita la Bucuresti, dupa ce ziarul de dimineata aduce stirea trecerii lui Milosz in nefiinta. Intrebat despre cauzele mortii, asistentul sau raspunde celor de la Associated Press cu o simplitate nu tocmai comuna situatiilor cand dispar personalitati de acest calibru si amanuntele devin de-a dreptul indecente: "E vorba de moarte, pur si simplu moarte. Ii venise timpul - avea 93 de ani".

Unul dintre gigantii secolului trecut, Czeslav Milosz afla de la un alt urias al aceluiasi veac infernal, Papa Ioan Paul al II-lea, ca: "In poezia dumneavoastra, faceti doi pasi inainte si unul inapoi". Amuzat de aceasta imagine ce sugereaza "tangoul leninist", Milosz raspunde: "Sfinte Parinte, cum as putea proceda altfel in acest secol?".

Care secol? Ce fel de secol? - se vor intreba cei norocosi a fi atat de tineri spre a nu-si aminti chipul veacului cu un obraz devastat de fascism si cu celalalt mancat de comunism. Secolul in care Milosz avea sa descopere "incredibila inumanitate de care este capabila fiinta umana".

Unul dintre capitolele "Gandirii captive" se intituleaza "Omul, acest dusman". Cine a uitat sau nu stie, dar vrea sa afle ce a fost comunismul nu are nimic de facut decat sa citeasca acele pagini. Este una dintre sansele de a evita noi captivitati ale gandirii.