Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un film documentar despre marele compozitor ceh Dvorak nu-şi poate refuza gogoaşa populistă cum că artistul, după ce a cunoscut consacrarea internaţională, "a rămas acelaşi om simplu ca inainte". Cum naiba să fi rămas Dvorak tot un om simplu, din moment ce consacrarea internaţională l-a obligat la intălniri şi angajamente deloc simple şi in mediile cele mai rafinate, unde simplitatea era rolul cel mai greu de jucat. Şi nu neapărat cel mai apreciat. Se poate spune că, dimpotrivă, cariera muzicianului a dovedit ce greşită fusese percepţia celor din jur cănd l-au socotit un om la fel de simplu ca şi ei.
Ce Inseamna oare cănd te uiţi la un film, pe care l-ai mai văzut, ca şi cum l-ai vedea pentru prima dată? Uitarea are cu siguranţă altă pricină decăt banala amnezie la lucrurile lipsite de importanţă. Dacă filmul, care-i creat spre a te reţine, spre a-ţi marca memoria, conştiinţa, sensibilitatea, nu lasă nici o urmă, vina nu-i a ta, ci a lui. Cele mai multe filme chiar pentru asta sunt făcute, pentru a fi uitate de indată ce s-au sfărşit. Iar unele şi in timp ce le vezi.
Foştii miniştri de Externe sunt penibili cănd apar in cămăşi cu măneci scurte şi se dedau la ironii "pe inţelesul poporului". Un ministru de Externe e, in chip esenţial, un costum şi o cravată. Şi, asortat cu costumul, un mod foarte personal de a nu spune nimic. Costumul cu cravată nu exprimă idei, ci recită un text protocolar pe care l-a mai zis de zeci de ori. Vorbind de capul lor, foşti miniştri de externe n-au nici un haz. Fără costum şi cravată, un fost ministru de Externe e un politician tocmai bun ca să nu fie luat in seamă.
Intr-un dialog tv, un semidoct cu fălci late din Gorj mi  s-a adresat la mişto zicăndu-mi "domnul cu părul alb". N-am avut inspiraţia să-i răspund "da, domnul cu fălci late", dar mai tărziu m-am găndit că n-ar fi tocmai nepotrivit să ne numim guvernanţii printr-un accent al infăţişării, printr-un obicei sau o perifrază care-i fac de  neconfundat: domnul cu burta mare, domnul cu dosar penal, doamna care a făcut poliţie politică, domnul cu fruntea ingustă, domnul cu privirea vinovată...
Recunosc după buşituri mărcile maşinilor care se ciocnesc la ieşirea din Pasajul Obor. Unii au ceea ce se cheamă ureche absolută in muzică. Eu am auz absolut la accidentele de circulaţie. Uneori deschid fereastra ca să ascult simfonia traficului şi să mă bucur de momentele cu solişti. Ştiu cănd lovitura e din lateral sau din spate, disting, oricăt ar fi circulaţia de dementă, zgomotul cuminte al unui far spart, am delicii de fan al Filarmonicii la un carambol cu Mercedesuri şi Jeepuri, am duioşii naţionaliste cănd Daciile sunt strivite de maşinile acelea americane de teren, pline de bare metalice de protecţie. Intr-o zi am auzit un fel de scăncet ca de cartoane rupte. Era un Trabant nimerit sub un autobuz. De la etajul al patrulea, unde locuiesc, zgomotele sunt un imn inchinat absurdului. E ca şi cum maşinile ar fi puse la fiert intr-un cazan gigantic şi fierb la foc mic, cu murmur şi icnete scurte, ca să se pătrundă una de alta.
Citește pe Antena3.ro
