Opinia publică mondială

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

În faţa unor tablouri mai mult decât celebre, din marile muzee, mulţimile doar că nu se închină. În rest, tablourile au mai toate funcţiunile unor icoane.

Înaintea Mona Lisei, de la Luvru, şi a Adoraţiei păstorilor, de la Ufizzi, mulţimile simt exact ce spun ghidurile şi cărţile de istoria artei că trebuie să simtă, iar recalcitranţii, care simt mai puţin sau nu simt nimic, tac mimând evlavia, fiindcă altfel ar fi sancţionaţi până şi de cei apropiaţi.

Opinia publică poate fi locală sau naţională, dar în cazul celor două lucrări funcţionează la modul instituţional o opinie publică mondială. Ideea instituţionalizată pe toată planeta e că avem de-a face cu nişte capodopere, cu frumuseţe, în absolut, cu idealul atins de un singur om, Leonardo da Vinci. Şi că orice altă părere, decât aceea că vedem desăvârşirea artistică biruind vreme de cinci secole, e o erezie. Pentru erezie, odinioară oamenii erau arşi pe rug. Dacă eu aş susţine că Adoraţia magilor e un tablou ratat, pictat prost şi că toate paginile care i s-au dedicat au căzut într-o mare greşeală, că mulţimile care s-au perindat pe dinaintea lui au simţit ce li s-a zis că e cuviincios, dacă nu şi prestigios să simtă, dar eronat, aş fi anatemizat.

Nu de mult, în cadrul unui program temerar şi beneficiind de o instrumentaţie ştiinţifică de ultimă generaţie, un detectiv al lumii artelor – există şi o astfel de profesie! – a dovedit, după o muncă de o viaţă, că Adoraţia magilor e un tablou doar desenat, eboşat de mâna lui Da Vinci. Pictura brună, pe care au văzut-o şi sanctificat-o în aceste cinci secole de admiraţie necondiţionată specialiştii şi marele public, fiind, de fapt – după ce Da Vinci a abandonat comanda – de mâna unui anonim, a unui zugrav mediocru. Prin urmare, am trăit cinci veacuri de minţire sacralizată.

Nu e cazul să fie învinuit cineva anume pentru orientarea viciată a gustului şi pentru anularea unor criterii de măiestrie, deoarece cunoscătorii, muzeografii şi autorii zecilor de mii de cărţi şi articole referitoare la opera divinului Leonardo s-au resimţit şi ei de presiunea opiniei publice mondiale. Odată pornit procesul unei sacralizări planetare, el se întoarce împotriva celor care l-au pus la cale.

Descoperirile detectivului Seracini au constituit obiectul unei expoziţii cu un efect răvăşitor în lumea specialiştilor din muzee şi a istoricilor artei vechi. Iar ce anunţă pe mai departe cercetătorul e de natură să producă o răsturnare colosală de opinie şi de interese mondiale. Laboratoarele şi tehnicile de studiu de azi permit o cunoaştere completă a intimităţilor unui tablou, comparabilă cu investigaţia medicală în cele mai bogate spitale din SUA. Domnul Seracini, în expoziţia ce i s-a organizat, în semn de recunoaştere patrimonială a strădaniei sale întru adevăr, chiar la Ufizzi, a anunţat, nu ca pe o victorie, ci mai degrabă cu o distinsă resemnare, că studiul său, tot de o viaţă, asupra celuilalt tablou-icoană – Mona Lisa – va produce o veritabilă fractură tectonică în lumea artei.

Primul gând al celor care au participat la vernisajul reconstituirii digitale a eboşei lui Da Vinci a fost că frumoasa Mona Lisa nu-i femeie. Care-i  misterul vom afla în curând, când Seracini îşi va fi încheiat truda.