x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Optimist sub anestezie.

0
Autor: Dragos Moldovan 24 Mai 2011 - 21:00

Hai, ca incet-incet le rezolvam pe toa­te. Numai sa avem putintica rab­da­re. Si incredere deplina, dupa cum ne-o cer directivele de stat venite dinspre Palatul Cotroceni, bantuit inca de prezenta presedintelui Traian Basescu precum o minte bolnava de obsesii.

Eu unul m-am conformat si pot spu­ne ca mi-e bine. Mi-e foarte bine. Tra­iesc o stare de euforie in care grijile, nemultumirile, frustrarile, cris­pa­rile s-au topit si s-au amalgamat intr-o compozitie uniforma, inco­lora, indora si insipida, care nici de sete nu tine, nici de foame. Dar care are efectul unui tranchilizant puternic. Sunt un zombi zambaret. Si feri­cit, nevoie mare! Nu ma mai intereseaza facturile. Nu mai imi fac pro­bleme in legatura cu banii, inflatia este pentru mine un subiect la fel de strain ca si viata pe Marte.

Privirile imi aluneca sticloase pe preturi. Ma­na mi se duce mecanic, inconstient, la buzunarul cu portofelul de rigoare. Daca acesta absenteaza la pipaielile mele sau nu contine doza de capital necesara iesirii din izolarea serena in care ma aflu – ca urmare a res­pec­tarii intru totul, pas cu pas, a ins­truc­ti­u­nilor date de conducerea de stat pentru folosirea unei zile de viata – atunci imi continuu starea de transa in care ma gasesc in mod obisnuit. Si ies pe strada, plutind, fara a atinge as­fal­tul, salut oamenii cu niste cuvinte care nu-mi apartin, ma frec de ceilalti tre­ca­tori fara a ne atinge, ca in Matrix. Cre­ierul meu este resetat de la realita­tea cotidiana. Nu exista drame in ju­rul meu. Nici mizerie, nici minciuna, nici deznadejde, nici saracie dezuma­ni­zanta, nici lipsa de speranta. Privesc la copacii inverziti din jurul meu, ma plimb prin linistea unui parc in care ci­ri­pitul pasarilor aureoleaza chi­pu­ri­le batranilor de pe banci si le lu­mi­nea­za trasaturile. Ma conectez la fru­mo­sul lumii asteia in care traiesc, si care poarta numele Romania, asa cum cineva, un om de bine, dornic sa-mi salveze viata, m-ar conecta la apa­ra­te care sa-mi inlocuiasca functiile plamanilor, rinichilor, inimii.

M-am lasat pe mana lui Traian Basescu si a lui Emil Boc, am respectat intru totul reteta prescrisa de ei si, iata, mi-e bine acum. Nu mai consum secvente tari, de viata autentica. Nu mai prizez informatii culese de prin vecini, de pe te-miri-unde. Nu mai inhalez opinii de-a valma, de la ori­c­ine. Urmez cura de dezintoxicare re­­co­mandata cu asprime de au­to­ri­tati. Asta presupune internarea intr-un spatiu aseptic in care accesul este restrictionat drastic. Toti vizi­ta­torii mei trebuie sa fie optimisti cu ac­te in regula, stampilate la zi. Ni­meni nu are voie sa puna intrebari. Con­versatiile se poarta numai si nu­mai prin afirmatii. Lumea de afara este reprezentata de Monica si Irinel Co­lumbeanu, Pepe si Oana, de emisi­uni de divertisment si de o justitie im­­­pla­­cabila, care secera orbeste, pentru a face loc dreptatii sa creasca in vo­­ie, nestingherita de nimic. Langa mi­ne vegheaza, zi si noapte, profe­sio­nisti ai dezinvolturii, ai increderii fer­­me, ai sigurantei de sine, care imi dau certitudinea ca operatia de lobo­to­­­mie la care se vrea sa fiu supus este to­­t­­una cu a-ti schimba tunsoarea.

In fine, inainte de ultima injectie, mi se aduce la cunostinta, cu un zam­bet larg, optimist, ca semi­sal­ba­ticii cai din Padurea Letea, aflati in drum spre un abator din Sfantu Gheor­­ghe, au fost adoptati de fun­datia Vier Pfo­ten si acum sunt la recuperare intr-o fer­ma din comuna bra­i­lea­na Urleasca. Ce de mai potriviri, domne, pana si de nume, mai apuc sa gandesc, ina­in­te de a intra total sub efectul anesteziei.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de