Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Hai, ca incet-incet le rezolvam pe toate. Numai sa avem putintica rabdare. Si incredere deplina, dupa cum ne-o cer directivele de stat venite dinspre Palatul Cotroceni, bantuit inca de prezenta presedintelui Traian Basescu precum o minte bolnava de obsesii.
Eu unul m-am conformat si pot spune ca mi-e bine. Mi-e foarte bine. Traiesc o stare de euforie in care grijile, nemultumirile, frustrarile, crisparile s-au topit si s-au amalgamat intr-o compozitie uniforma, incolora, indora si insipida, care nici de sete nu tine, nici de foame. Dar care are efectul unui tranchilizant puternic. Sunt un zombi zambaret. Si fericit, nevoie mare! Nu ma mai intereseaza facturile. Nu mai imi fac probleme in legatura cu banii, inflatia este pentru mine un subiect la fel de strain ca si viata pe Marte.
Privirile imi aluneca sticloase pe preturi. Mana mi se duce mecanic, inconstient, la buzunarul cu portofelul de rigoare. Daca acesta absenteaza la pipaielile mele sau nu contine doza de capital necesara iesirii din izolarea serena in care ma aflu – ca urmare a respectarii intru totul, pas cu pas, a instructiunilor date de conducerea de stat pentru folosirea unei zile de viata – atunci imi continuu starea de transa in care ma gasesc in mod obisnuit. Si ies pe strada, plutind, fara a atinge asfaltul, salut oamenii cu niste cuvinte care nu-mi apartin, ma frec de ceilalti trecatori fara a ne atinge, ca in Matrix. Creierul meu este resetat de la realitatea cotidiana. Nu exista drame in jurul meu. Nici mizerie, nici minciuna, nici deznadejde, nici saracie dezumanizanta, nici lipsa de speranta. Privesc la copacii inverziti din jurul meu, ma plimb prin linistea unui parc in care ciripitul pasarilor aureoleaza chipurile batranilor de pe banci si le lumineaza trasaturile. Ma conectez la frumosul lumii asteia in care traiesc, si care poarta numele Romania, asa cum cineva, un om de bine, dornic sa-mi salveze viata, m-ar conecta la aparate care sa-mi inlocuiasca functiile plamanilor, rinichilor, inimii.
M-am lasat pe mana lui Traian Basescu si a lui Emil Boc, am respectat intru totul reteta prescrisa de ei si, iata, mi-e bine acum. Nu mai consum secvente tari, de viata autentica. Nu mai prizez informatii culese de prin vecini, de pe te-miri-unde. Nu mai inhalez opinii de-a valma, de la oricine. Urmez cura de dezintoxicare recomandata cu asprime de autoritati. Asta presupune internarea intr-un spatiu aseptic in care accesul este restrictionat drastic. Toti vizitatorii mei trebuie sa fie optimisti cu acte in regula, stampilate la zi. Nimeni nu are voie sa puna intrebari. Conversatiile se poarta numai si numai prin afirmatii. Lumea de afara este reprezentata de Monica si Irinel Columbeanu, Pepe si Oana, de emisiuni de divertisment si de o justitie implacabila, care secera orbeste, pentru a face loc dreptatii sa creasca in voie, nestingherita de nimic. Langa mine vegheaza, zi si noapte, profesionisti ai dezinvolturii, ai increderii ferme, ai sigurantei de sine, care imi dau certitudinea ca operatia de lobotomie la care se vrea sa fiu supus este totuna cu a-ti schimba tunsoarea.
In fine, inainte de ultima injectie, mi se aduce la cunostinta, cu un zambet larg, optimist, ca semisalbaticii cai din Padurea Letea, aflati in drum spre un abator din Sfantu Gheorghe, au fost adoptati de fundatia Vier Pfoten si acum sunt la recuperare intr-o ferma din comuna braileana Urleasca. Ce de mai potriviri, domne, pana si de nume, mai apuc sa gandesc, inainte de a intra total sub efectul anesteziei.
Citește pe Antena3.ro
