Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Declaraţiile cipriotului Spyros Marangos au generat în presa sportivă din România un adevărat festin mediatic. Fomiştii senzaţionalului de larg consum au preluat frişca de la italieni şi au reciclat-o, conform unei reţete care ne-a consacrat, într-un meniu complet. Cu aperitive ademenitoare, feluri de bază irezistibile, inundaţii ameţitoare şi deserturi de tot mirosul. La siestă ar fi trebuit să fim convinşi că UEFA înoată în mocirlă, că România ocupă loc de frunte pe harta ruşinii mondiale şi că Mircea Sandu ar binemerita o retragere la Alcatraz, detronând astfel faima lui Albert Francis Capone.
Acuzaţiile de mită lansate de Marangos împotriva unor oficiali UEFA, reale sau nu, posibil de probat sau nu, au fost exploatate de italienii cu interes justificat.
Pentru că Italia a pierdut, în urma unui vot pe care Marangos îl consideră influenţat de şpăgi grase, dreptul de a organiza turneul final al CE din 2012. Prejudiciul direct nu i-a determinat însă pe italieni să sară peste cal. Ei au preluat declaraţiile pe care cipriotul le-a făcut pe proprie răspundere şi le-au supus atenţiei publice cu precauţie meseriaşă. Nu au forţat în nici un fel, prin contribuţie proprie, gravitatea acuzaţiilor şi nici nu au încercat să identifice, pe baza vreunor suspiciuni, persoanele vinovate. Astfel, în harta publicată de italieni, România are culoarea ţărilor care au votat pentru Ucraina şi Polonia. Atât! Mai departea au mers doar troglodiţii de românaşi care-şi dau cu tesla-n deşte de bună voie. Ei, în dispreţ total faţă de rigoare, au transformat harta votului într-o hartă a ruşinii pentru România, ei au formulat acuzaţii directe în sarcina lui Mircea Sandu.
UEFA l-a dat în judecată pe Spiros Marangos. E de bine. Fiindcă suntem interesaţi să aflăm adevărul. Iar în instanţă părţile vor fi obligate să pledeze pe baza unor dovezi convingătoare. Mircea Sandu, deocamdată singurul stăpân al adevărului despre sine, spune că va deschide şi el o acţiune în instanţă împotriva celor care i-au prejudiciat imaginea. Este şi aceasta o acţiune care stârneşte interesul. Fiindcă numai astfel poate fi apărată sau, după caz, compromisă autoritatea preşedintelui FRF. Fiindcă numai astfel pot fi separaţi jurnaliştii profesionişti de martalogii flecari, de fabricanţii acelui senzaţional gogonat care dăunează grav meseriei.
Aflarea adevărului consumă timp şi răbdare. Până la aflarea verdictelor ne petrecem cu alte spectacole ale vieţii pe care le putem comenta şi fără sprijinul magistraţilor. Iată, două momente, ambele italiene, legate între ele printr-o morală la care ar fi bine să luăm seamă.
Adrian Mutu şi-a îmbogăţit palmaresul cu încă un scandal de proporţii. A caftit un ospătar. Vătămatul ameninţă cu justiţia. Dar, de fapt, vrea mai degrabă să se facă cu nişte bani mulţi. Mutu se apără, prin avocaţii angajaţi şi din oficiu, spunând că nu s-a mai putut săpâni aflând că românul este jignit la tot pasul, că românului i se lipeşte oricând şi oriunde eticheta de ţigan. Să zicem că are dreptate. În cazul Marangos însă, italienii n-au mai zis despre noi că suntem din ăia sau ăilalţi. Şi fiindcă n-au zis-o ei, am zis-o noi. De bună voie. În aceste condiţii stau şi mă întreb dacă nu cumva mai au şi ospătarii dreptate.
