Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
El spune că are câte o locuință cam în fiecare sector al Capitalei, precum și în împrejurimile metropolei, situate în județele Ilfov, Giurgiu, Ialomița sau Călărași. Bolintin - unde se încheie filmul Buletin de București - e în Giurgiu; Buftea - Samurcași, în Dâmbovița; Frumușani, lângă Popești-Leordeni, în Călărași; iar Sinești, în Ialomița. Toate acestea se află la 25–30 km de centrul Capitalei, dar autonomia locală le permite să difere, atât fiscal, cât și în privința costurilor cotidiene: întreținere, utilități, infrastructură sau chiar trafic.
Această situație ilustrează fenomenul cunoscut drept arbitraj fiscal și de cost al traiului (Oates, 1999), în care indivizii aleg să-și stabilească domiciliul nu doar după taxe, ci și după costurile indirecte care influențează calitatea vieții. Prietenul meu se gândește, așadar, să „arbitreze” locul de trai, balansând între taxe și costurile indirecte: utilități mai ieftine, parcări mai accesibile, trafic mai fluid, chiar și proximitatea față de instituții de învățământ sau servicii medicale.
Îmi revine în minte discuția cu o altă cunoștință, din 2022, care intenționa să închirieze apartamentul din sectorul 2 până după alegeri și să se mute în sectorul 6, unde chiria ar fi fost mai mică, iar infrastructura și condițiile de trafic mai bune. Această decizie reflectă ceea ce economiștii urbani numesc trade-off între costuri și calitate a vieții (Glaeser, 2011), în care oamenii evaluează simultan prețurile, serviciile publice și confortul urban.
Eu i-am mărturisit că nouă, moldovenilor, ne-a fost prea greu să ajungem în sectorul 1 ca să mai renunțăm. Orașele din Moldova, precum și municipiile Brăila sau Buzău, nu sunt organizate pe sectoare; au un primar unic care decide, deseori unilateral: „Asta-i uăi situația!”, ceea ce face imposibilă aplicarea unui concept de „refugiu fiscal sau de cost” intern.
Privind mai adânc în istorie, în interbelic, prin 1927, sectoarele Bucureștiului nu aveau numere, ci culori: Galben - 1, Negru - 3, Albastru - 4 și 5, 2 era jumătate galben, jumătate negru, iar 6 - verde. Mai târziu, sectoarele au fost redenumite raioane: Stalin, Lenin, Dej, pentru a se reveni apoi la denumirea tradițională de sectoare. Străzile, urme ale drumurilor rurale, fac unghiuri de 90 de grade pentru a trece pe la fiecare poartă, ceea ce influențează direct accesul la infrastructură, trafic și serviciile publice locale - toate elemente care afectează costurile indirecte ale traiului.
Suprataxa de proprietate pe automobile introdusă temporar de Guvernul Boc pentru vehicule de peste 2.000 centimetri cubi - ca să se adeverească spusele lui Milton Friedman: „Nimic nu e aşa permanent ca un program guvernamental temporar” - ridică probleme etice. Dacă banii colectați nu se reflectă în bunuri publice sau servicii - parcări, drumuri sau întreținerea infrastructurii - impunerile devin „biruri” și nu taxe în sens modern (Musgrave, 1959). În plus, costurile indirecte ale mobilității - aglomerație, poluare, timp pierdut în trafic - devin elemente esențiale în calculul locului optim de trai.
În 2021, o altă cunoștință voia să vândă locuința din sectorul 2 și să cumpere alta pe aceeași arteră, dar în sectorul 1, apreciind diferențele fiscale și de cost la câteva sute de metri. Comparativ, în Cluj, cartierele Mănăștur, Gruia sau Andrei Mureșanu au fiscalitate uniformă, la fel ca în Copou, Tătărași sau Nicolina din Iași sau Coiciu și Tomis din Constanța.
Această cunoștință, de pe strada cu nume de domnitor moldovean canonizat pe 2 iulie 1992, spunea că e posibil să exagereze un pic când discută de paradisul fiscal sector 1 și că sunt multe alte probleme, cum ar fi întâlnirile la ore de vârf cu mașinile de gunoi, care atunci nu prea se mai produceau în sectorul 2.
Dacă vrei să-ți numeri banii fără să plătești prea mult, America are câteva colțuri ascunse care par paradisuri; de ce nu ar fi și în unele sectoare din singura aglomerație urbană autentică din România sau în împrejurimi? Ori de ce nu s-ar muta unii bucureșteni la Ruse, în Bulgaria, la mai puțin de 80 km, unde motorina costă cu 1,5 lei/litru mai puțin și țigările sunt mai aproape de 4 euro pachetul decât de 5?
Bucureștiul, prin organizarea sa sectorială, creează microecosisteme fiscale și de costuri distincte, stimulând mobilitatea urbană și strategia de optimizare a cheltuielilor. Nu e improbabil, pe viitor, ca Otopeni, Voluntari, Bragadiru sau Tunari să se transforme într-un mic stat american Delaware și bucureștenii alungaţi de fiscalitate să se refugieze acolo. În SUA, state precum Alabama și Louisiana oferă taxe pe proprietate minime și costuri reduse de trai; Delaware și Wyoming elimină impozitul pe venit de stat, păstrând taxe locale rezonabile și libertatea de a folosi venitul propriu; Florida și Texas păstrează venitul cetățeanului, chiar dacă alte taxe sau prețuri ale proprietăților compensează avantajele; Hawaii are taxe minime, dar prețuri mari la locuințe. Conceptul de „paradis” este astfel combinat cu cel de „cost de trai optim”, relevant și pentru București sau zonele metropolitane din jur.
Urbanismul, fiscalitatea și economia locală se intersectează complex: microfiscalitatea sectorială din București poate fi analizată prin teoriile de economie urbană, capital fiscal și arbitraj fiscal (Oates, 1999; Musgrave, 1959; Glaeser, 2011). Alegerea locului de trai nu este doar economică, ci și un experiment urban, un test al rezilienței instituționale și al eficienței serviciilor publice. Bucureștenii jonglează între taxe, costuri indirecte, trafic, infrastructură, servicii publice și calitatea mediului, între visul unui paradis și realitatea zilnică care testează fiecare decizie la fiecare factură, la fiecare parcare și la fiecare drum asfaltat.
Citește pe Antena3.ro
