Sferturile de finală ale Cupei României şi-au împlinit destinul. Careul competitoarelor alese pentru semifinale este format din Dacia Mioveni, Unirea Urziceni, Gloria Buzău şi CFR Cluj. Ordinea nominalizărilor a fost împrumutată din cronologia meciurilor. În aceeaşi ordine au ieşit din scenă Dinamo, Rapid, Pandurii Tg. Jiu şi FC Braşov.
Sferturile de finală ale Cupei României şi-au împlinit destinul. Careul competitoarelor alese pentru semifinale este format din Dacia Mioveni, Unirea Urziceni, Gloria Buzău şi CFR Cluj. Ordinea nominalizărilor a fost împrumutată din cronologia meciurilor. În aceeaşi ordine au ieşit din scenă Dinamo, Rapid, Pandurii Tg. Jiu şi FC Braşov.
Doi olteni, Sorin Cârţu şi Fane Stoica, îşi dispută coroniţa din topul surprizelor. A ajuns la mare preţ kilogramul de dudău. Cârţu pare să aibă un piept în faţa lui Fane Stoica. Pentru că Dacia lui e o idee mai subţire în clasament decât Gloria Buzăului, pentru că Sorin Cârţu a trebuit să sape mult mai adânc groapa capabilă să înghită o echipă de talia lui Dinamo. Dincolo de ceremonia neoficială a coroniţei pândeşte însă o realitate care împovărează. În cazul echipelor mici, între izbândă şi osândă se insinuează un parşiv semn de egalitate. Surprizele au termen de garanţie care expiră când ţi-e lumea mai dragă. Şi dacă trofeu nu e, nimic nu e. Iar meciurile din Cupa României pot deveni doar o corvoadă de care nici Mioveniul şi nici Gloria nu prea vor mai avea chef atunci când toate eforturile se vor concentra în lupta pentru evitarea retrogradării.
Calificarea în semifinale cade bine echipelor care pariază cu şansă pe victoria finală. În această postură se află, evident, Unirea Urziceni şi CFR Cluj. Ioan Andone şi Dan Petrescu sunt doi antrenori motivaţi natural. Asta le e firea. Fiecare din ei consumă din combustibilul propriei personalităţi. Dar fiecare din ei mizează şi pe forţa de grup a echipei pe care o antrenează. Iar interesul colectiv este, de asemenea, bine motivat. Clujenii au acontat titlul în campionat, dar vor să devină eventişti. Unirea Urziceni, club de istorie recentă, face şi ea un pariu cu şansa de a-şi adjudeca primul trofeu naţional. În plus, cupa reprezintă pentru Unirea o a doua cale de acces, pe lângă campionat, către competiţiile europene.
Cupa României a dat până acum verdicte dure. Dure, dar corecte. Dacă am în vedere evoluţia echipelor, aş reproşa sferturilor doar eliminarea braşovenilor. Nu susţin ideea fotbalului mincinos, a rezultatului făcut în afara jocului. Dar prestaţia echipei lui Răzvan Lucescu m-a impresionat, mi-a plăcut şi parcă îmi venea s-o dau dracului de soartă. Că doar ea a decis ca într-un meci să se întâlnească doi suferinzi (Gloria Buzău şi Pandurii Tg.Jiu), iar în celălalt, doi premianţi (FC Braşov şi CFR Cluj).