PD-L îşi asumă riscul divorţului

Campania pentru europarlamentare e dominată de războiul dintre cele două partenere de guvernare: PD-L şi PSD.

Date fiind atacurile dinspre PD-L, sunt posibile două explicaţii:
1) Rezultatele scrutinului din 7 iunie 2009 sunt vitale pentru PD-L. Dacă partidul nu trece fie şi măcar cu un procent deasupra PSD, PD-L va avea mari probleme. Pentru prezidenţialele la care mai mult ca sigur Traian Băsescu va candida, se va constitui un trend greu de stăvilit până în iarnă. Un PSD câştigător va deveni dacă nu arogant, atunci măcar mult mai pretenţios ca până acum.

Obţinerea locului întâi e destul de problematică pentru PD-L câtă vreme Elena Băsescu va lua din voturile acestui partid. Coaliţia de guvernare a lovit în plan electoral mai mult PD-L decât P.S.D. Aceasta deoarece pe vremea Alianţei D.A., PD a captat voturile talibanilor anti-PSD, dezamăgiţi de CDR. Acum, când vine examenul din 7 iunie 2009, apare normal ca PD-L să apese pe pedală în campania împotriva PSD.

Aşa cum scriam în editorialul "Dibacea manevră a PD-L": "Prezenţa pe listă a unor persoane din afara PD-L, cunoscute prin activitatea lor de până acum drept adversare crâncene ale PSD, are menirea de a da un semnal clar electoratului. PD-L e un aliat de conjunctură cu PSD. Dincolo de această conjunctură, PD-L rămâne o formaţiune adversă a PSD".

Ar fi, de altfel, şi una dintre explicaţiile declaraţiei lui Traian Băsescu de la Paris, drept răspuns la o întrebare venită de la un membru al diasporei anti-FSN-iste: "Mulţi dintre dumneavoastră aţi susţinut o altă soluţie decât cea de stânga. Cred că, prin soluţia politică pe care am găsit-o în luna decembrie, pe mulţi dintre dumneavoastră v-am dezamăgit. Să ştiţi că m-am dezamăgit şi pe mine însumi".

Întrebarea, cu evidentă notă de reproş, e semnificativă pentru electoratul captiv al lui Traian Băsescu şi PD-L. Răspunsul e şi el semnificativ. Reproşului i se răspunde cu un soi de autocritică.

O posibilă explicaţie a campaniei anti-PSD duse de PD-L ar fi, aşadar, cea potrivit căreia vrea să-şi recâştige electoratul dezamăgit de alierea cu PSD. După 7 iunie 2009, lucrurile vor reveni la normal.


2) Traian Băsescu a ajuns la concluzia că alianţa de guvernare PD-L-PSD îi e catastrofală în perspectiva scrutinului prezidenţial. Nu numai pentru că electoratul său captiv - găsindu-şi expresia semnificativă în bombănelile talibanilor din presă şi cultură - n-a acceptat alianţa, ci şi din alte câteva motive, date de iscodirea realităţilor:
 a) Deşi deţinând în Parlament o majoritate zdrobitoare, Coaliţia PSD-PD-L n-a reuşit să depăşească bâlbâielile unei guvernări minoritate. Guvernul administrează ţara ocolind Parlamentul prin emiterea de Ordonanţe de urgenţă. Nici o decizie a Guvernului nu beneficiază, cum ar trebui, de sprijinul celor două partide în faţa opiniei publice. De numeroase ori, românii văd surprinşi cum deciziile unui ministru al PD-L sunt criticate de liderii PSD şi invers.

La disputele de la televizor, reprezentanţii celor două partide sunt automat adversari. De altfel, în structura din platou, alături de un PDL-ist e invitat un PSD-ist sub semnul echilibrului dintre Putere şi Opoziţie şi nu pentru a reprezenta împreună Puterea.

b) Candidatul Mircea Geoană îl atacă sistematic pe Traian Băsescu. Şi nu numai Mircea Geoană, ci şi alţi lideri ai PSD. Dat fiind că Traian Băsescu e principalul adversar al lui Mircea Geoană în cursa pentru Cotroceni, o astfel de situaţie pare normală. Cu o singură condiţie însă: ca partidul condus de Mircea Geoană să fie în Opoziţie. Aşa s-a întâmplat de-a lungul întregii perioade postdecembriste.

PSD e însă la guvernare împreună cu PD-L. Deşi Traian Băsescu e, teoretic, independent, practic el e preşedintele PD-L. Campania PSD împotriva lui Traian Băsescu e una împotriva celui din fruntea partidului cu care PSD se află în alianţă. Dacă PSD ar fi în Opoziţie, atacurile lui Mircea Geoană n-ar avea eficienţă prea mare, dată fiind condiţia de lider de Opoziţie în România chiftelară.

Aflat la Putere, PSD beneficiază de atuuri importante: bani, influenţă asupra unor structuri, vizibilitate mediatică. Traian Băsescu a putut să constate astfel că forţa atacului venit din partea PSD s-a mărit tocmai prin existenţa alianţei PSD-PD-L.

c) Criza a fost în mare parte un produs de percepţie colectivă. Dacă vom lua în calcul declaraţiile supraoptimiste ale lui Mugur Isărescu (tot mai des în ultimul timp manifestându-se ca agent electoral al lui Traian Băsescu), dar şi abandandonarea de către media a viziunii catastrofiste, cel puţin la nivelul percepţiei, criza nu mai poate servi drept argument pentru existenţa Coaliţiei PSD-PD-L.