Pericol social: de la domnia legii la legea junglei

Un contrabandist din Timişoara a demarat cu maşina în trombă, proiectându-l într-un şanţ pe poliţistul care încercase să-l oprească, urcându-i-se pe capotă. Dacă fapta s-ar fi petrecut în Statele Unite, familia contrabandistului i-ar fi pregătit acum coliva pentru parastas. La noi, în schimb, bărbatul este cercetat în stare de libertate. Două instanţe au decis că el nu prezintă pericol social.

Nici tinerii care au aruncat cu sticle incendiare în faţa unui club din Cluj nu au fost consideraţi un risc pentru ordinea publică. Ce mare lucru, acolo, un cocteil Molotov! Erau săracii supăraţi că nu fuseseră primiţi în discotecă...

După o încăierare în văzul tuturor cu agenţii de securitate dintr-un mall bucureştean, membrii clanului Preda se vaită că au fost "provocaţi". Vor fi şi ei cercetaţi în libertate. Pe cine ar putea pune în primejdie aşa nişte băieţi paşnici? Mai ales că unul dintre ei este sportiv la Dinamo şi agent de poliţie.

Desigur, arestarea preventivă este şi trebuie să rămână o măsură excepţională. N-am vrea, Doamne fereşte, să ne întoarcem la epoca în care anchetatorii te băgau după gratii şi abia apoi începeau să caute probe. Instanţa poate dispune o asemenea măsură numai atunci când există riscul ca un suspect să fugă din ţară, să distrugă dovezi sau să influenţeze (terorizeze) martori. Sau atunci când el reprezintă un pericol social. Judecând, însă, după evenimentele recente mă întreb dacă Râmaru s-ar fi calificat astăzi pentru o asemenea încadrare. Probabil că nu.

Auzim aproape zilnic despre jafuri armate, tâlhării, violuri, reglări de conturi, încăierări în plină stradă între clanuri mafiote. Infracţionalitatea este în creştere şi, mai grav, devine tot mai violentă. Ceea ce se întâmplă de câteva luni în România nu poate fi pus doar pe seama crizei economice. Determinantă este criza de autoritate.

Ne-am obişnuit de mult cu gândul că marii rechini cu "gulere albe" găsesc mereu portiţe de scăpare şi imunităţi inaccesibile cetăţeanului de rând. Iată, însă, că legea pare la fel de neputincioasă şi în faţă unor infractori mult mai puţin sofisticaţi. Ne dau cu tifla în deplină libertate nu doar miliardari de carton şi oligarhi corupţi, ci şi interlopi de provincie, smardoi de duzină, killeri amatori.

Protagoniştii unor cazuri extrem de grave şi intens mediatizate au beneficiat, în ultima vreme, de o stranie blândeţe din partea autorităţilor. La fel de bizară este largheţea cu care instanţele au acordat întreruperi de pedeapsă unor recidivişti periculoşi, condamnaţi la ani grei de puşcărie. Peste 100 dintre ei zburdă în continuare printre noi, deşi ar fi trebuit demult să se întoarcă în detenţie. Dar nu-i caută nimeni.

Repet, nu vorbim despre personaje hiperinfluente sau cu resursele economice ale unui Omar Hayssam, Mihai Necolaiciuc de la CFR, sau Nicolae Popa de la FNI. Vorbim despre criminali, violatori, cuţitari, găşti de cartier.

Vorbim despre fapte pe cât de violente pe atât de simplu de elucidat, nu despre inginerii financiare, off-shoruri şi servicii secrete. Dacă la acest nivel - al infracţionalităţii care afectează siguranţă imediată a cetăţeanului - rateurile tind să devină regulă, nu excepţie, întregul sistem se apropie de colaps. Iar societatea îşi pierde cele mai elementare repere.