"Pericol social pentru ordinea de drept!"*

21g − Romana-Mihaela Răducanu − procuror, Vasile Hotea Fernezan − reporter, Lucian Buta − judecător. Paranoia sau dimensiunea răului?

21g − Romana-Mihaela Răducanu − procuror, Vasile Hotea Fernezan − reporter, Lucian Buta − judecător. Paranoia sau dimensiunea răului?

În urmă cu aproape doi ani am fost sunat de un bun prieten care mă ruga să trec pe la biserica unde slujeşte, pentru că venise la el un om care, spunea el, voia să ma ajute în lupta asta a mea cu "statul de drept România". Am mers acolo, la biserică, am ascultat povestea omului şi mi-am dat seama că sînt tembel. Marius Marian Şolea − căci despre el era vorba − poet şi consilier în MCC, se lupta de unul singur de trei ani cu mafia instituţionalizată din Guvernul României, încercînd să cureţe din interior putreziciunea corupţiei care cuprinsese oameni de cultură, oameni de stat, poliţisti, procurori, dar mai ales servicii care mai de care mai "secrete" ale României. Am stat o clipă pe gînduri, recunosc asta, şi apoi i-am spus omului că nu mă poate ajuta cu nimic. Eu eram cel care-l puteam ajuta, punîndu-i la dispoziţie bruma de notorietate pe care o cîştigasem datorită muzicii. Consideram atunci, ca şi acum, că printre îndatoririle unui artist trebuie să se regăsească şi aceea de a fi viu şi prezent în social, indiferent de preţul plătit pentru asta. Cred că un artist nu are dreptul să tacă atunci cînd vede că oamenii care l-au făcut ceea ce este recunoscîndu-i harul o duc rău. Un artist nu are dreptul nu vadă şi să nu spună! Există artişti mari în România, dar dacă te limitezi doar la a mulţumi de pe scenă pentru chiloţi atunci nu eşti altceva decît o pată între alte zeci de asemenea pete din dosul unei realităaţi împuţite. E un alt motiv pentru care nu mă veţi vedea vreodată cîntînd pentru vreun cretin în campaniile electorale, chiar dacă asta înseamnă să "pierd" foarte mulţi bani. M-aş simţi ca o curvă ieftină şi am alte pretenţii de la mine.Nu poţi vinde sau cumpăra chiar totul cu bani, nu cu mine. Îmi pot pune însă credibilitatea pe care mi-o dau realizările de pînă acum în slujba cuiva sau a unui ceva în care cred, dar asta e tot ce voi face vreodată. M-a convins cu greu Marius Tucă să scriu aici, în J.N. Cam un an de zile a stat pe capul meu cu tot felul de argumente, pînă cînd mi-a vorbit despre Valeriu Sterian şi despre dimensiunea extinsă în social pe care şi-o asumase marele meu prieten scriind la ziar. Atunci am acceptat pe loc şi îi multumesc lui Marius pentru onoarea făcută. Isteţ olteanul...


Întîlnirea cu domnul Şolea mi-a lasat un gust amar şi primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi sun contabila, rugînd-o să închidă de urgenţă cele două amărîte de firme pe care le înfiinţasem cu gîndul de a face ceva cu muzica asta a mea. Prea vii îmi erau în minte "hobiurile" securiştilor şi imaginea maiorului de miliţie ajuns acum mare general care îmi pusese pistolul în frunte la Dunărea, la baricadă, noptea, pe 21 decembrie 1989. Perfect justificata paranoia mea de atunci, dar parcă nici ce a urmat nu a făcut să mă simt prea bine.

Ce a urmat ştiţi prea bine. Am reuşit cumva să fac ca procesul meu cu Guvernul României privind încălcarea drepturilor mele de autor pentru melodia Zece şi furtul acestora, în valoare de trei milioane de euro, de către Guvernul PNL să fie asimilat în presă cu "dispariţia" altor zeci de miliarde de lei, prin programul de diplomaţie culturală al aceluiaşi guvern. Aşa am reuşit să fac cunoscută în media lupta singurului funcţionar public din România care a pus interesul general mai presus de propriu interes. Alături de Şolea si George Mihalcea am reuşit să facem "ministrului" Iorgulescu un dosar penal la DNA şi să dovedim cu documente complicitatea Curţii de Conturi a României în delapidarea unor uriaşe sume din banii publici în buzunarele unor infractori "de stat". Dacă n-aş cunoaşte profund şi în esenţă balele ce definesc verticalitatea neamului românesc, m-aş mira că nu se întîmplă nimic la DNA, aşa doar mă amărăsc şi încerc să fac haz de necaz...

Am mai scris eu la ziar despre presiuni şi mulţi au considerat că bat cîmpii, dar: George Mihalcea a fost dat afară din serviciu, Marius Marian Şolea a fost luat pe sus de complicii poliţişti ai MCC şi dus la Secţia 2 din Bucureşti, unde "întîmplător" urmau să fie aduşi doi infractori dispuşi să-l "reeduce" în intimitatea arestului. Familia mea, implicată într-un grav accident de maşină tocmai în dimineaţa în care Şolea era nevoit să fugă acasă pentru că mama sa primise ameninţări cu moartea toată noaptea de dinainte... Ce jeguri!... Scriu şi mă enervez din ce în ce mai tare... Nu spun ce fel de telefoane primesc eu. Pe 7 februarie, seara tîrziu, am primir un telefon prin care eram anunţat că am pierdut procesul cu MCC ca neîntemeiat... dar că urmează şi Clujul imediat... Inutil să mai spun că judecătoarea Melania Stanciu şi-a motivat sentinţa (făcînd praf Legea dreptului de autor) cu un citat din Iorgulescu, acelaşi ministru al Culturii care ne-a redat cu ajutorul poliţiştilor şi al unui procuror ceva ce n-au avut dacii niciodată, şi anume "Civilizaţia aurului". Cam prea mulţi oameni implicaţi în excrocheria asta au murit pur şi simplu... şase pînă acum...

Măcar au "decenţa" să anunţe din timp ce urmează să mi se întîmple dacă nu-mi ţin gura. Prea mulţi bani la mijloc, prea importante numele care au semnat consfiinţind furtul.

"− Îmi pare rău, am primit ordin de la şefi... Nu am avut ce să fac, e ordin... Plec din justiţie! Să nu mai aud vreodată de ea! Îmi dau demisia!...ă Asta spunea Romana-Mihaela Răducanu − procuror la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Cluj-Napoca. În rechizitoriul întocmit în 7 februarie 2008, dînsa, ca femeie, apără de fapt un potenţial violator, pentru că e în uniformă de poliţist şi are pile, dar mai ales pentru că a primit ordin de la şefi să-l radă pe Chilian... Nici o grijă, doamnă procuror, şefii nu vă vor "accepta" vreodată demisia. Au nevoie de asemenea subalterni, iar asumarea unei decizii unilaterale, aşa cum este cea privind demisia, presupune coloană vertebrală. E evident că n-aţi avut de ales: A fost ordin şi astea nu se discută!

Nu scriu depre rechizitoriu. Cît am fost eu în America a circulat în toată presa. A avut grijă de asta Vasile Hotea Fernezan − reporter la TVR Cluj. O aberaţie a "dosarului" ăsta e că a fost secret. Nici avocaţii mei nu au avut acces la el decît după multe eforturi şi intervenţii. Domul reporter Fernezan a depus o cerere şi i-a fost aprobat instantaneu accesul la toate datele dosarului, chiar şi în format electronic... Am citit şi eu pe Mediafax rechizitoriul unde a fost dat fără semnătură. E posibil ca domnul Vasile Hotea Fernezan să dea ştirea nesemnată, pentru ca cei din TVR Cluj să nu ştie că acesta mai lucrează cu un trust de presă, deşi îi este interzis prin contract, sau poate că şi în acest caz a funcţionat "ordinul". Nu scriu asta pentru a-mi bate joc, ci pentru că nu cred în genul ăsta de coincidenţe. Nu m-ia fost uşor să-i îndepărtez de mine pe cei dragi. Nu voiam să-i fac să sufere din cauza deciziilor mele, dar fiecare dintre noi merităm să ştim ce prieteni avem şi cui deschidem uşa casei.

Nu m-am putut prezenta la tribunal la Cluj pentru ca eram în SUA, la un eveniment muzical global în Nashville − Tennessee, după care a trebuit să plec la Valencia, unde reprezentam România în cadrul Săptămînii interculturale balcanice. Să mă mai mire cuvintele judecătorului Lucian Buta, care deşi avea toate actele privind miniturneul, acesta a spus în şedinţă ceva de genul: "Să mă mai lăsaţi cu artiştii ăştia care tot pleacă să reprezinte România în străinătate!... ". Ar trebui să fiu tîmpit să mă mir, dar nu sînt. Chiar am reprezentat România pe unde am fost şi nu dintr-un tîmp patriotism, ci numai pentru că n-am de ales. Sînt român. Asta e şi n-am ce-i face. Toată lumea m-a sfătuit să mut procesul de la Cluj, pentru că sînt prea mulţi poliţişti implicaţi, dar mai ales pentru că "am nimerit" la judecătorul Lucian Buta, despre care se spune că ar fi capabil să o bage în puşcărie şi pe maică-sa dacă s-a trezit cu "faţa la cearceaf"... Nu mă interesează nimic din ce spune "sistemul" despre acest judecător. Nici dacă este în căutarea Shambalei, nici dacă a găsit Nirvana prin birou, nici cîte bandane are de mers la slujbă... Mă interesează ca acest judecător să nu-şi dea cu părerea în ceea ce priveşte activitatea mea artistică. Am refuzat să mut "dosarul" pentru că nu admit să fiu victima. Nu sînt credibil în postura asta şi atunci îl anunţ pe domnul judecător că nu la cultură avem steguleţe roşii privind integrarea în UE, ci la justiţie. Atît de multe steguleţe mai găseşti, cred, la locul unei crime sadice, asta dacă nu cumva astea două sînt sinonime. În România sînt, din nefericire. Nu cînt în closete publice şi nu am dimensiunea morală a salamului la care poate că face referire fraza cu "artiştii aştia". Cu atît mai puţin un concert la Universitatea din Valencia poate fi asimilat unei "şuşe" ordinare, atît de obişnuită pe la noi. Culmea este că am fost invitat la Valencia de către prof. Carlos Flores Juberías, profesor de drept în cadrul Departamentului de Legi Constituţionale şi Ştiinţe Politiceale al universităţii. Poate-şi face timp să-l sune domnul judecător... E un om respectat în toată lumea, pentru ştiinţa dînsului fiind chemat să susţină conferinţe la toate marile universităţi ale lumii. Domnul prof. Carlos Flores Juberías este pasionat de România, fiind foarte bine informat despre "justiţia" de aici. A scris chiar o lucrare privind Constituţia României, cine ştie, poate i-ar folosi domnului judecător... Poate că în ochii justiţiei române Mircea Eliade şi Emil Cioran fac parte şi ei dintre "artiştii ăştia care ne reprezină prin străinătate...". Ca o altă reprezentare a României au fost două sesiuni de comunicari ştiinţifice legate de opera celor doi mari oameni de cultură români în zilele premergătoare concertului, iar pentru mine prezenţa pe afişul unei manifestări alături de aceşti giganţi e copleşitoare.

Cam despre asta e vorba în ceea ce priveşte "paranoia" mea şi dacă sînt totuşi echilibrat este pentru că o voce suavă avea "grijă" să mă informeze mereu, din timp, despre ce avea să mi se întîmple dacă nu mă potolesc... Procuroarea Romana-Mihaela Răducanu nu numai că a executat ordinul primit de la şefi, dar s-a şi autodepăşit. A făcut să am nu unul, ci trei dosare penale, astfel încît să intru în puşcărie pînă la urmă. Am fost nevoit în viaţa mea să cunosc realităţi mai rele decît o puşcărie, asta nu ştiu ei. Speră poate că acolo voi avea aceeaşi soartă cu cea a ziaristului craiovean care a făcut primul reportaj cu o cameră ascunsă despre procurorii care mergeau la un bordel sordid. Ziaristul a fost arestat pentru o amendă neplătită şi a murit în timp ce se afla în custodia poliţiei, bătut de "colegii" de celulă, toţi criminali periculoşi aduşi întîmplător acolo...


Pentru a-i uşura sarcina colegului ziarist de la TVR Cluj, Vasile Hotea Fernezan, vă rog să veniţi joi 22 mai, la Tribunalul Cluj, ora 8:00, pentru a vedea un inculpat pe care nu-l cheamă Orban, nu e ministru, dar care cu toate astea a reuşit să facă un dosar penal pentru furt din bani publici unui ministru în funcţie al Guvernului României. E ceva de capul meu dacă îşi dau atîţia interesul să mă facă să tac, nu?! Mult timp le-a trebuit ăstora să-şi dea seama că sînt un "pericol social pentru ordinea de drept". Tare proşti sînt unii... Să-i mai spun procuroarei că mă confundă cu unul care are studii superioare ?! Am preferat să nu fac o facultate unde aş fi învăţat cum să mă descurc în viaţă fără coloană vertebrală. Prea preţios pentru mine timpul ăsta, aşa că am stat cu chitara în mînă anii aceia. "Norocul" meu că sînt talentat, însă nu idiot...

• 13 Mai 2008

  ---

Analiză pe text, nivel de studii: elementar.

Florin Chilian: Pericol social pentru ordinea de drept!

extras din rechizitoriul întocmit în 7 februarie 2008 de Romana-Mihaela Răducanu − procuror la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Cluj-Napoca, jud. Cluj

"IV. DATE CU PRIVIRE LA CARECTERIZAREA ÎNVINUITULUI
...Învinuitul Chilian Popovici Florin este în vîrsta de 39 de ani, nu are antecedente penale (f.99), însă pe tot parcursul cercetărilor şi a urmăririi penale, chiar şi după prezentarea probelor concludente, a avut o atitudine total necorespunzătoare, nu a recunoscut fapta comisă şi a încercat prin multiple metode inducerea în eroare a organelor judiciare, dînd astfel dovadă de pericol social pentru ordinea de drept..."

INFRACŢIÚNE, infracţiuni, s.f. Faptă care prezintă pericol social, constînd în încălcarea unei legi penale, în săvîrşirea, cu vinovăţie, a unei abateri de la legea penală, şi care este sancţionată de lege. şPr.: -ţi-u-ţ – Din fr. infraction, lat. infractio, -onis.

Aşa cum reiese din definiţia de mai sus, infracţiunea constituie o faptă care prezintă pericol social. Dar, pentru ca eu să fiu declarat pericol social de către un procuror responsabil, nu ar fi fost oare necesar ca fapta în sine săvîrşită de mine să conţină acest pericol social şi/sau să existe un efect al acestuia, implicit, dovezile respectivului efect? Totuşi, din dosar nu rezultă că ar fi existat vreo dovadă în acest sens, ceea ce reprezintă un element esenţial.

Mai mult, faptul că nu am recunoscut fapta comisă este trecut/considerat ca un neajuns, ca şi cum procurorul nu vrea să conceapă un alt "adevăr" decît pe acela potrivnic mie, potrivit căruia eu ar trebui să recunosc chiar şi ceea ce nu am săvîrşit. Această concepţie a unui apărător al ordinii de drept, a respectivului procuror, pare a fi identică stilului în care se făceau aceste "judecăţi" în regimul criminal comunist. Se mai vorbeşte despre "încercarea prin mai multe metode de a induce în eroare organele judiciare"... Nu numai că nu se precizează nimic în legătură cu acest fapt, dar această consideraţie, abstractizată la maximum, este enunţată (şi atît!) într-un mod în primul rînd extrem de periculos pentru logică, dar şi pentru respectarea legilor, în speţa de faţă.

Ce fel de metode a folosit, de fapt, Florin Chilian pentru a induce în eroare organele judiciare?! Psihologice, artistice, sentimentale? Era obligatoriu de precizat o atare dramatică şi sigură constatare. Ce înseamnă, în fond, această exprimare profund rudimentară în instrumentarea acestei speţe?! Inducerea unei concluzii, fără a se ţine cont în nimic, tocmai de acea realitate pe care anume o invocă doamnă procuror...

De altfel, chiar o banală analiză frazeologică/(pe text), specifică programei de clasa a VIII-a, relevă judiciar – Cabsurdul acestei concluzii D A DAT ÎNVINUITUL FLORIN CHILIAN "dovadă de pericol social pentru ordinea de drept..."? Poate atunci cînd "a avut o atitudine total necorespunzătoare", deoarece "nu a recunoscut fapta comisă", despre care NOI presupunem a priori că deţinem adevarul absolut, iar dezvinovăţirea sau argumentele întru apărarea sa nu reprezintă altceva decît "multiple metode de inducere în eroare a organelor judiciare"! Ce s-a întîmplat cu prezumţia de nevinovăţie? A devenit ea oare o noţiune desuetă, desprinsă din paginile prăfuite ale manualelor de drept?

În plus, după acest produs de gîndire juridică, tipic stalinist, urmează o concluzie, care, nu-i aşa?!, devine firească... Numai că orice om înţelege făcătura, tocmai prin modalitatea de a obţine verdictul: am dat "astfel" dovadă de pericol public pentru ordinea de drept din România, adică pentru că eu, Florin Chilian, nu am recunoscut tocmai ceea ce mi-a instrumentat şi îmi instrumentează o mafie politico-poliţienească din judeţul Cluj *, înseamnă că din cauza mea ordinea de drept este în pericol în această ţară. Aşa este! Numai că această sintagmă este pusă în pericol de cel care minte, sub protecţia unor relaţii regionale şi a unui statut care, aparent, îţi dă o siguranţă, mai degrabă din cîrdăşie, decît rezultată din demnitatea unei funcţii...