x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Pericolele pentru România ca riveran la Marea Neagră

Pericolele pentru România ca riveran la Marea Neagră

de Radu Tudor    |    13 Aug 2015   •   07:34

Interesul de securitate al României a fost - de la integrarea în NATO în 2004 - echilibrarea balanţei strategice în bazinul Mării Negre şi stabilizarea zonei prin combaterea ameninţărilor convenţionale şi neconvenţionale: traficul de droguri, traficul de armament, contrabanda cu diferite produse din spaţiul ex-sovietic. După invaziile militare ruseşti din 2008 în Georgia şi 2014 în Estul Ucrainei, la care adaug şi anexarea ilegală a Crimeei, obiectivul a devenit şi unul militar prin consolidarea flancului ţărilor riverane membre NATO. Abia după cele două invazii ruseşti menţionate, aliaţii noştri, în special SUA, au realizat cu adevărat potenţialul periculos al bazinului Mării Negre la graniţa de est a NATO. Drept pentru care ţara noastră devine din ce în ce mai relevantă, pe zi ce trece, şi are prezenţă aliată consolidată pe teritoriul ei. Nimic nu mai seamănă cu aranjamentul de la Yalta din 1945, deci orice discuţie despre a doua "trădare a Occidentului faţă de România" e sortită eşecului. În România s-a decis înfiinţarea a două comandamente NATO, pentru prima oară de la crearea Alianţei în 1949. La acestea se adaugă două baze militare americane: cea de la Deveselu cu elementele scutului anti-rachetă şi cea de la Mihail Kogălniceanu, unde e punct de escală şi rotire a trupelor din Afganistan şi din alte zone.

Acestea sunt măsuri concrete de sporire a securităţii şi apărării, în interesul nostru direct. Ele decurg din cele trei pericole majore pentru ţara noastră azi în calitate de ţară riverană a Mării Negre. Primul pericol pentru România este unul strict militar prin comportamentul agresiv şi ilegal al Rusiei, care dovedeşte (la fel ca Uniunea Sovietică) un apetit pentru teritoriile altor state, incompatibil cu dreptul internaţional. Al doilea pericol este cel privind proximitatea sau distanţa relativ mică de zone insuficient stabilizate sau aflate chiar în plin razboi: Ucraina, Transnistria, Georgia, Orientul Mijlociu. Al treilea pericol constă în incapacitatea statului român de a dezvolta o flotă militară compatibilă cu statutul nostru de membru NATO şi cu ameninţările crescânde în bazinul Mării Negre. Avem nevoie de o astfel de flotă în primul rând pentru a ne proteja teritoriul şi populaţia de orice gest surprinzător şi agresiv din partea Rusiei. Evident, împreună cu membrii NATO. Calitatea excepţională a militarilor români nu este susţinută însă de o înzestrare militară pe măsura profilului ţării noastre, ca stat aliat important şi relevant. Solidaritatea Alianţei este cea care ne protejează azi securitatea naţională.
 

×