PIB-ul din farfurie

Un poet, devenit ministru, a tipat la colegii de cabinet sa-l mai lase in pace cu PIB-ul in sus, PIB-ul in jos, fiindca el nu mananca PIB.

Nici un om nu mananca PIB. Nemultumirea lui, de altfel formulata limpede, caci nu incurca planurile, nu confunda economia cu poezia, avea tinta precisa: de prea multe ori, si ministrii, si intreprinderile, si manualele de economie vad PIB-ul, dar nu vad oamenii.
Fara indoiala ca obsesia PIBului... pentru PIB, nu pentru oameni, e periculoasa. Dar tot atat de periculoasa este si mentalitatea care sacrifica PIB-ul de dragul... Sa nu credeti ca de dragul oamenilor in general. Nici vorba. N-ar fi nici real si nici posibil. De dragul unor grupuri de oameni: personalul din intreprinderile nerestructurate si care nici nu se lasa restructurate; traficantii de pe piata neagra a muncii; locuitori ai satelor si ai oraselor ce traiesc din ajutor social si se complac intr-o nesfarsita somnolenta. Fiindca astfel de grupuri pot sa faca sa explodeze bombe sociale, au forta electorala si se sprijina pe toleranta unei societati neobisnuite cu valtoarea competitiei economice. De aici n-a fost prea lung drumul pana la joaca de-a productia, platita scump de intreaga societate. Nenumarate intreprinderi de stat, in loc sa faca produse competitive, pentru piata interna si pentru export, au descoperit ca e mai comod sa lucreze asa cum au fost obisnuite. In dulcele stil al sfidarii concurentei. Cum insa productia lor nu si-a gasit, pe piata, un numar optim de cumparatori si un pret bun, au recurs la intelegeri oculte, la "vanzari" cu plata amanata la nesfarsit catre parteneri interni, tot de stat, interesati si ei ca joaca sa continue. Si asa, timp de mai multi ani, a fost intretinuta ideea falsa ca intreprinderile cu pricina ar avea piata. Desi nu au avut si nu au. Dincolo de paravan a continuat si mai continua o alta joaca, de-a consiliile de administratie, de-a directorii, de-a managerii financiari. Daca joaca asta ar inceta, n-ar mai exista, in acele intreprinderi de stat inca nerentabile, nici functii, nici ierarhii, nici salarii, nici indemnizatii neacoperite cu munca eficienta. Dar am scapa de blocaj financiar si de pierderi.
In farfuria fiecaruia dintre noi e o bucata de PIB. Cu cat PIB-ul e mai mare, cu atat sporeste si bucata din farfurie. Daca insa PIB-ul creste predominant cantitativ, incluzand si "realizarile" intreprinderilor care se joaca de-a productia, de-a managementul, de-a economia, farfuria nu se umple.
PIB-ul e un produs de o extrema complexitate: Produsul Intern Brut faurit de o tara, intr-un an. Aici se aduna toata valoarea adaugata; tot ce se produce, paine, lapte, carne, avioane, vapoare, masini-unelte, case, imbracaminte, incaltaminte, servicii bancare, vanzari prin magazine, calatorii cu trenul, consultat ii medicale, absolut tot. Ca sa-i intelegem mai bine si construct ia, si combinatiile, si valoarea, va propun un exercitiu care mi se pare sugestiv: comparatia cu un produs extrem de simplu. O ceasca de cafea.

Candva, in Portul Pireu, un jurnalist grec m-a invitat intr-o cafenea renumita. Mi-a spus: vom bea cea mai buna cafea din lume. Nu stiu daca am baut cea mai buna cafea din lume, dar am baut o cafea intr-adevar buna, intr-o atmosfera placuta, dominata de eleganta, de eticheta. Cand patronul a venit la masa noastra, sa ne salute, l-am intrebat ce secret are el de face o cafea atat de buna. A raspuns zambind cu talc: "Combinam cafea, apa si zahar. Nimic mai mult...". In realitate era mult mai mult: o combinatie sofisticata, in care intrau si ceremonialul, si priceperea de a potrivi concentratia, culoarea, caimacul, toate laolalta insumand valoare adaugata. La scara mare, obtinerea PIB-ului unei tari nu-i cu nimic diferita, valoarea adaugata fiind dependenta de stradania si stiinta de a combina bine resursele.

Adeseori m-a intrigat o comparat ie: PIB-ul Romaniei si PIB-ul Finlandei. Noi: 22 de milioane de suflete, o piata mare si un PIB mic, de numai 50 de miliarde de euro. Finlandezii: numai 5 milioane de suflete, o piata mica si un PIB mare, de 150 de miliarde de euro. Intr-o seara am pus mana pe telefon si l-am sunat pe fostul meu coleg de la "Scanteia tineretului " Neagu Udroiu, acum ambasador in Finlanda. L-am intrebat cum reusesc finlandezii sa aiba, la o populatie de patru ori mai mica decat a Romaniei, un PIB de trei ori mai mare. Raspunsul primit e foarte apropiat de povestea cafenelei din Pireu. Caci finlandezii sunt extrem de atenti la concentratia PIB-ului, au invatat sa combine cantitatea cu calitatea si pe deasupra sa obtina si un caimac de invidiat: Nokia.
...Am putea invata cate ceva de la ei. Fara sa ne mai amagim cu gandul, de fapt cu bazaconia care se tot vantura de cateva luni, ca in 2004 vom atinge nivelul PIB-ului din ‘89. Ce tot ne uita m inapoi?! PIB-ul din ‘89 era ca o oala mare de cafea cu inlocuitori, diluata, cu gust incert, fara aroma si, mai cu seama, fara caimac.