Poezia unei rufe

Tocmai când familia era pe punctul de a-mi distruge definitiv plăcerea cârligului de rufe din lemn, a cearşafului fâlfâind în boarea destul de infectă a oraşului, şi delicateţea cromatică a sârmei (de un albastru mai mult îndoielnic decât infinit), care fâlfâie semeţ în balconul prăfuit melancolic m-au salvat specialiştii! Ei, aceiaşi, au hotărât: maşinile de uscat rufe sunt mari consumatoare de electricitate şi de bani. Prin urmare, "revenirea la un mijloc tradiţional, precum frânghia de uscat rufele afară, costă zero şi îşi aduce contribuţia la reducerea emisiilor de CO2 din atmosferă. Toată chestiunea ţine de educaţie", afirmă specialiştii. În plus, există un domn, Alexander Lee, care este fondatorul unei asociaţii pentru revenirea la uscarea rufelor pe sârmă! Domnul Lee chiar s-a gândit să atragă de partea sa nume prestigioase din mass-media americane, "pentru a le convinge să facă din frânghia pentru uscat rufele la soare un subiect ecologic". Minunat, mie îmi convine! Nici nu se putea găsi antidot mai bun pentru acel "nu se face, mamă" la vederea rufelor întinse în balcon, în special în week-end. Cel mai important însă este faptul că poezia rufei e salvată! Vrăbiile vor poposi la fel de sprinţar pe cârligele din lemn, cearşaful îşi va continua fâlfâirea în boarea destul de infectă, iar apusul de soare se va vedea la fel de frumos de după frenezia blugilor puşi la uscat. Week-end plăcut şi cu rufe cât mai curate!