Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Decizia bancii centrale de a reprima, in special, creditul de consum in valuta ar sugera ca BNR e deranjata de faptul ca-i alimentata exact partea de inflatie monitorizata si tintita de ea: Indicele preturilor de consum (IPC). Dar cand inflatia din Romania (3,45%) ajunge sa fie mai redusa decat cea din America (3,9%), impresia se estompeaza si se poate spune ca Banca Nationala e mai ingrijorata de viteza cu care cresc creditele neperformante.
Mi-am mai exprimat in vara opinia ca, desi autoritatea monetara nu-si afiseaza nemultumirea, starea de disconfort e 'tradata' de cursul de schimb, care creste ca urmare a provizioanelor constituite de banci in contul creditelor in valuta pe care au sanse mici sa le mai recupereze. Intre timp, Banca Nationala si-a manifestat 'oficial' preocuparea pentru problematica respectiva printr-un regulament menit sa restranga creditul in moneda straina, iar BCR – cea mai mare banca din sistem – a intrat pe pierdere in trimestrul III si pentru ca a constituit provizioane substantiale (peste 150 de milioane de euro).
Abordarea BCR a fost una deosebit de inteligenta. A facut ceva profit in primul semestru, s-a restructurat pentru a-i iesi bine raportul venituri/costuri si abia apoi a realizat niste provizioane de care stia insa de multa vreme ca trebuie constituite. Cu alte cuvinte, BCR s-a vazut nevoita – intr-un final – sa renunte sa mai acorde perioade de gratie si sa raporteze o serie de imprumuturi neperformante, si, cel mai important lucru, bancile de pe locurile imediat urmatoare in top se gasesc probabil cam in aceeasi situatie. Asta in contextul in care BCR si societatile bancare ce o succed in clasament au avut posibilitatea sa acorde primele credit, deci sa-si aleaga cei mai buni debitori din 'bazinul' de clientela. In timp ce bancile care s-au trezit mai tarziu sa dea imprumuturi stau mai prost, si iata o motivatie puternica pentru care cursul de schimb nu mai coboara sub 4,3 lei/euro. Ca sa se inteleaga limpede, nu situatia din Grecia si faptul ca o parte importanta a sistemului bancar romanesc e alcatuita din institutii financiare cu capital elen determina deprecierea leului, ci provizioanele pe care le fac bancile pentru creditele in valuta care nu se mai intorc, indiferent de tara de provenienta a capitalului.
Aici este insa bine de explicat mecanismul pe baza caruia se pune presiune pe curs. Provizioanele pot fi constituite in lei sau in valuta. Cele in moneda nationala nu genereaza pozitie valutara, asa cum se intampla cu provizioanele in devize. Pozitia valutara – care reprezinta diferenta intre active si pasive intr-o moneda straina contra monedei romanesti – poate fi lunga, atunci cand activele sunt mai mari decat pasivele, sau scurta, cand pasivele-s majoritare. Cand se pune problema constituirii unui provizion – element de pasiv – pentru un credit neperformant in valuta – element de activ – este generata o pozitie scurta, ce trebuie inchisa printr-o achizitie de valuta egala cu suma aferenta provizionului.
Acestea fiind zise, singurul lucru ce continua sa provoace confuzie ar fi acela ca oficialii bancii centrale au spus in martie 2011, cand rata de schimb scazuse sub 4,1 lei/euro, ca 'evolutia cursului corespunde in buna masura fundamentelor economice'. Acum, cand leul s-a depreciat nu cu 3%-4%, ca evolutia sa fie inclusa in categoria 'nu trebuie bagata in seama', ci cu 6% fata de nivelul respectiv, se poate recunoaste, in sfarsit, ca declaratiile referitoare la fundamente au fost eminamente politice ori o scadere de curs generata de provizioane nu se pune?!
Citește pe Antena3.ro
