Politica si amnezie

"Trecutul e un dusman cu care domnul Emil Boc, de pilda, se bate de dimineata pana seara. Luni, dansul declara furios ca PSD (?) este partidul care a adus minerii. Probabil impotriva domnului Basescu, care era atunci ministru al Transporturilor, sau a actualului ministru al Transporturilor, care raspundea atunci de caile ferate pe care circulau minerii"

Este interesant de observat faptul ca majoritatea covarsitoare a analistilor si ziaristilor care teoretizeaza anul acesta, indelung, "nevoia de schimbare" din PSD se situeaza explicit pe pozitii principial adverse Partidului Social-Democrat. Nu au votat niciodata cu el si nu ar vota niciodata cu el, oricate schimbari s-ar produce. Ei sunt analisti de dreapta, optiune absolut respectabila in sine. Dar care indeamna la prudenta un politician de stanga, atunci cand vine vorba despre reformele de facut in ograda acestuia. De curand, un fost comentator de fotbal, devenit editorialist la un ziar guvernamental, observa in mod independent: "… un PSD mai mic, dar mai curat va fi o sansa in plus pentru clasa politica romaneasca". Cata grija parinteasca! Cata generozitate intelectuala! "Small is beautiful"!

Problema reformei clasei politice romanesti in ansamblu - dar si partid cu partid - e atat de ampla, incat ar putea face obiectul unei colectii de carti. Eu o sa incerc sa atrag astazi atentia numai asupra a doua chestiuni de principiu care imi par inca prea putin bagate in seama.

In primul rand, nu cred ca, luati de valul "reformismelor", trebuie sa uitam problema-cheie a identitatii partidelor, mai ales acolo unde aceasta identitate chiar exista. Din acest punct de vedere asistam la un adevarat curent sinucigas in randul partidelor romanesti. Structuri mai mici care nu reusesc sa-si impuna o identitate, pentru ca modifica totul mereu. Sau structuri mai mari care, dupa ce ajung sa se impuna intr-un anume fel, schimba totul din radacina si o iau de la capat.

Din acest punct de vedere, PSD are o situatie relativ privilegiata. Toate evolutiile lui din ultimii ani au avut loc in jurul unei ideologii clare si clar asumate, perceputa ca atare, inclusiv de partenerii externi. Asa se face ca suntem singurul partid mare din Romania care face parte, cu drepturi depline, dintr-o structura majora ca Internationala Socialista. (PNL face si el parte din Internationala Liberala, dar e vorba despre o structura semnificativ mai mica, iar liberalii romani analizeaza inca eventuale fuziuni care ii pun in discutie doctrina si afilierile.) PSD nu beneficiaza insa numai de o identitate ideologica clara, ci si de una de perceptie din partea unui electorat specific si stabil. In cele mai rele momente, o treime din alegatori declara ca va vota cu noi. Este cea mai mare intentie de vot din Romania, niciodata depasita decat de aliante de conjunctura, fara alta identitate decat opozitia fata de noi. Predicatorii reformelor permanente si absolute din PSD spun ca singurul nostru specific este coruptia. Dar, fara indoiala, peste 30% din romani nu voteaza cu noi pentru asta. Spre deosebire de asemenea analisti, ei identifica partidul cu cel putin doua valori pozitive. Este vorba despre preocuparea pentru dezvoltarea economica si asistenta sociala si despre coerenta in actul de guvernare. Nu trebuie sa fii politolog ca sa remarci aceste caracteristici.

A doua problema pe care vreau sa o ridic tine de ideea unui PSD care trebuie mereu sa tot inceapa o reforma, sa se tot desprinda de un trecut. Adevarul este ca partidul trebuie sa continue o reforma inceputa tocmai in acel trecut inevitabil, care ne-a adus nu numai probleme de imagine, imposibil de negat, dar si identitatea clara la care m-am referit mai sus. In anul 2001 de pilda, analistii au fost nevoiti sa remarce schimbari serioase in felul in care PSD aborda si guvernarea, si o serie de probleme de principiu: proprietatea privata, aderarea la NATO, relatiile cu Casa Regala si asa mai departe. Pe urma au uitat toate astea. Dar reformele din partid au continuat. Si trebuie sa continue, dar fara a lua mereu totul de la capat.

Ar trebui sa ne dezicem de locul nostru in Internationala Socialista? De politicile prin care am intrat in NATO si am obtinut anularea vizelor in spatiul Schengen sau am reusit sa reducem an de an inflatia? Sa ne dezicem de faptul ca suntem singurul partid din Romania care, aflat la guvernare, a dus pana la capat un acord cu FMI? Astea sunt parti din trecutul nostru imediat. Pentru analistii de dreapta, ele pot fi probleme neglijabile. Noi nu avem voie insa sa gandim asa. O mare parte din trecutul PSD ne confera identitate, legitimitate si este o baza pe care se poate construi solid.

In aceste zile, multi vor sa ne faca sa uitam toate astea, pe noi si pe cei care voteaza cu noi. Trecutul e un dusman cu care domnul Emil Boc, de pilda, se bate de dimineata pana seara. Luni, dansul declara furios ca PSD (?) este partidul care a adus minerii. Probabil impotriva domnului Basescu, care era atunci ministru al Transporturilor, sau a actualului ministru al Transporturilor, care raspundea atunci de caile ferate pe care circulau minerii, sau a domnilor Melescanu si Stolojan... Asta e diferenta intre politicieni si iepurasii portocalii: PSD isi asuma erorile fostului FSN, PD se face ca era in alta parte. De fapt, aceasta e si acum istoria PD: sa fie mereu in alta parte atunci e vorba de orice fel de raspundere. Ma intreb cine crede domnul Boc ca este primar al Clujului in zilele noastre?