x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Poveştile neghioabe cotonogesc fotbalul

Poveştile neghioabe cotonogesc fotbalul

de Dan Dumitrescu    |    01 Mai 2008   •   00:00

Lăutarii care instrumentează uvertura confruntării dintre Dinamo şi Steaua dau semne că au intrat în pană de sacîz. Falsează la greu pe ideea puţină şi fixă a culiselor în care s-ar pune la cale nefotbalul.

Gigi Becali şi Cristi Borcea se dau în bărcile de care n-au avut parte în copilărie. Hîrjoana lor se vrea ţeapănă şi cauzatoare de efecte, dar nu reuşeşte să fie decît caraghioasă. Este atinsă de umor involuntar. Ţîfna care le caracterizează acum discursul va sucomba în blegomanie atunci cînd se va trece la fapte. Deşi se vor cocoşi, cei doi completează scena în postura unor biete soprane de coloratură. Tonurile grave au fost adjudecate de pretenţioşii care pretind că s-ar afla în simţirea nemijlocită a realităţii. Ei, alchimiştii esenţelor pure, au identificat punctul de sprijin al adevărului absolut. Din beneficiul judecăţii lor înţelepte am aflat că soarta meciului de duminică se află în mîna fraţilor Becali, adică Ioan şi Victor.

Demonstraţia este simplă. Cei doi impresariază, după cum susţin trepăduşii informaţiei, 95 la sută dintre fotbaliştii de la Dinamo. Tot ei, adică Ioan şi

Victor Becali, sînt consideraţi servitori devotaţi ai intereselor vărului Gigi Becali. Cele două cunoscute puse într-o ecuaţie a minimei logici dezvoltă a treia cunoscută. Fraţii Becali vor pune în slujba vărului Becali toţi fotbaliştii dinamovişti pe care-i impresariază şi astfel Steaua va cîştiga fără probleme meciul cu Dinamo.

Construcţia pare solidă, fără cusur. Dar dacă o singură cărămidă cedează în argumentarea prezumţiei de vinovăţie, tot edificiul se duce de rîpă. Dacă Ioan şi Victor Becali ţin mai mult la propriile interese decît la interesul lui Gigi Becali, atunci ei nu-şi vor permite să intervină în vreun fel la jucătorii cu care au contract de reprezentare. Antecedentele şi întîmplările momentului mă determină să pariez pe neimplicarea fraţilor Becali în această afacere. După cum nu s-au implicat nici atunci cînd jucătorii pe care-i reprezintă, printre care şi Bogdan Lobonţ, au pierdut meciul cu CFR, chiar pe teren propriu. Alt exemplu îl reprezintă Ionel Dănciulescu, fotbalist impresariat tot de fraţi. Cum ar putea ei să-l influenţeze pe Dănciulescu de-ndată ce acesta face eforturi disperate, demne de toată lauda, pentru a juca şi a cîştiga meciul cu Steaua, echipă antrenată de naşul şi prietenul său bun, Marius Lăcătuş.

Meciul se va juca şi va avea istoria sa dincolo de poveştile neghioabe care nu fac decît să cotonogească fotbalul.

×
Subiecte în articol: editorial becali