Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După cum arată Ucraina la 13 luni de la începerea invaziei, evaluarea reparațiilor necesare revenirii la starea inițială a infrastructurii depășește cu mult cheltuielile care s-au făcut pentru riposta militară. Cele 100.000 de mii de vieți pierdute, milioanele de refugiați sunt „factura” umană pe care nu o va putea nimeni însă compensa.
Discursurile de la Kiev și Moscova nu arată că Ucraina și Rusia se vor așeza prea curând la masa unor negocieri. Experiența conflictelor de amploare arată că doar înclinarea balanței războiului aduce partea cea mai vulnerabilă spre dialog. În momentul de față există însă un echilibru pe front, luptele sângeroase de poziții „toacă” resursele militare, iar propaganda îndeamnă la continuarea războiului și acceptarea sacrificiilor umane.
Sunt voci care consideră că războiul din Ucraina este un „conflict intern”, astfel că intruziunile străine nu fac decât să-l prelungească. Similitudini lingvistice, religioase, o îndelungată istorie comună susțin această teză a războiului identitar, favorabilă Rusiei. Teoreticienii, istoricii, diplomații vor avea suficient timp să analizeze conflictul după ce armele vor tăcea. Până atunci privim cu îngrijorare spre vâlvătaia de peste graniță și ne pregătim să nu ne ia și nouă casa foc. Frații de peste Prut sunt cei mai expuși la o extindere a incendiului, având „acoperiș de paie”, inflamabil, chiar și la o scânteie mică adusă de vântul dinspre Est îl aprinde. Crivățul suflă cu putere prin părțile noastre, așa încât pericolul este mare. România a trecut în 1940 și 1944 prin ocupația rusească, iar în 1968, URSS a ezitat, strunită cu greu, să ne aplice „ajutorul frățesc”, similar invaziei Cehoslovaciei.
Cu aceste antecedente ar trebui să avem înscrisă în genă prudența față de pericolul din Est și să rememorăm factorii de sprijin pentru păstrarea independenței. Prin prisma convorbirilor la nivel înalt de la Moscova dintre Rusia și China, tratate în aceste zile cu suspiciune și îngrijorare la București, să nu uităm că în 1968 ne-am bazat și pe poziția clară de susținere din partea conducerii chineze. Reflexele prieteniei cu România nu s-au stins la Beijing, unde politica se judecă în termeni de lungă durată, nu în cicluri electorale, așa încât sperăm și acum la o blajină acoperire din partea Chinei. La fel de puternic a fost avertismentul dat Moscovei în 1968 de Statele Unite, ceea ce a condus la abandonarea, în noiembrie 1968, a planurilor de invazie a României.
Desigur că altele sunt realitățile politico-militare ale prezentului, dar coordonatele geografice nu se schimbă. Incidentul cu drona este doar un semnal că focul se poate aprinde din neglijență sau provocare premeditată.
Citește pe Antena3.ro
Teama de război pe teritoriul național, cu România țintă, este estompată de apartenența la NATO. Un atac al Rusiei este puțin probabil, dar paza bună trece primejdia rea, cum spune proverbul. Paza nu însemnă doar asigurarea unor capabilități militare de ripostă. Ele se desfășoară în ritm susținut, planurile strategice includ întărirea prezenței Alianței în Marea Neagră, considerat punctul vulnerabil pe flancul de Est. Paza înseamnă însă și o diplomație activă, cu vectori de contact spre decidenții marilor evenimente. Lecția Schengen ne arată că România nu are suficient sprijin în Uniunea Europeană, testul de ,„solidaritate” nefiind trecut la proba practică a votului. La fel se petrec lucrurile și în cazurile care agită apele în relația cu Ucraina. Să nu credem că problema Bîstroe sau a concurenței neloiale a cerealelor ucrainene se dezvoltă în defavoarea noastră dacă cei de la Kiev nu ar avea undă verde de la Bruxelles.
Cererea Ucrainei de a include brațul Chilia ca o cale de navigație spre Marea Neagră, cu trecerea unor porțiuni ale șenalului navigabil în teritoriul ucrainean, va limpezi poziția UE față de România și, pe un plan mai larg, sinceritatea politicii ecologice, proclamate cu valoare de Biblie la Bruxelles. Academia Română și specialiștii de mediu au puncte clare de vedere privind degradarea ireversibilă a Deltei Dunării prin lucrările de adâncire a brațului Chilia, dar interesele economice și militare ale Kievului, victimă a agresiunii, sunt tratate cu amabilitate în forurile europene.
La fel, protecția tacită a comerțului cu produse agricole ucrainene, scutite de taxe și rigorile fito-sanitare ale UE, provoacă perturbări pe piețele din România, Bulgaria și Polonia. Spectrul falimentului fermierilor români este anesteziat cu ajutoare pe sponci date de la Bruxelles, prin fondurile de intervenție din capitolul politicii agricole comune. Faptul că Ucraina primește ajutoare militare de miliarde de euro de la Bruxelles pentru susținerea efortului de război nu înseamnă că „războiul economic” provocat de exportul gri pe piața din cele trei țări nu trebuie compensat pe măsură. Prelungirea cu încă șase luni a acordului mediat de ONU și Turcia pentru scoaterea de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Neagră ar trebui să fie urmat, logic, de o restricționare a rutelor terestre de transport a cerealelor pe culoarele deschise din situația de criză alimentară din Africa și Orient, invocată în 2022. Rapoartele arată că Ucraina a exportat în baza acordurilor prelungite acum 23 de milioane tone de cereale prin Marea Neagră, deci nu s-ar mai justifica tranzitul fals prin România, Bulgaria și Polonia.
Nemulțumirile crescânde față de consecințele economice ale războiului limitrof nu pot fi astupate cu vorbe goale. Se poate naște un efect pervers de simpatie cu agresorul, crezând că răul cel mai mic ar fi o renunțare la continuarea fără condiții a luptelor. Pacea, cum spuneam, are un preț, dar nu putem subestima costurile și suferințele războiului. De la ultimul conflict în care a fost parte România au trecut 78 de ani. Generațiile mature au suportat rigorile Războiului Rece, au construit sub două regimuri, iar cei tineri descoperă pe online că intră într-un nou Război Rece, stimulat de conflictul dintre Rusia și Ucraina. Se poate însă ajunge ca și românii să-și pună întrebările din 1939 ale liderului chinez Mao, care trec peste timpuri, când se iscau discuții între adepții continuării războiului și propovăduitorii păcii. „A lupta înseamnă a trăi, a fi pentru pace înseamnă a pieri!”- era crezul războinicilor. „A fi pentru pace înseamnă a trăi, a lupta înseamnă a pieri!” era concluzia pacifiștilor. S-au schimbat vremurile, dar întrebările au aceeași acuitate.
