Băsescu a pus iar placa, ştiută şi exersată de toţi pedeliştii, despre Guvernul actual, incapabil şi neavând soluţii, despre fondurile europene blocate, de parcă nu demnitarii şi clientela băsistă sunt de vină. A recidivat în ideea clar exprimată că e chitit să ignore rezultatul la urne al alegerilor de la 9 decembrie, parcă urmărind să întărâte populaţia şi să o scoată în stradă, ceea ce i-ar da prilejul de a recurge la acţiuni în forţă, inclusiv la o reală lovitură de stat. Fireşte, ţinta principală e Victor Ponta, Băsescu neezitând să pună umorile şi resentimentele sale personale înaintea obligaţiilor strict constituţionale. Mai mult, a trecut la jigniri şi atacuri imunde, vărsând în capul premierului hârdaie de mizerii. Care au culminat cu o zicere nici barem originală, în care-l pastişează pe ciracul său Ioan Oltean, după ce acesta îl invocase pe Churchill, în privinţa broaştei pe care o înghite la micul dejun un politician. O broscuţă ar mai trece prin gât, dar mai greu un porc, ricanează Băsescu.
Cine-o fi, ghici ciupercă, porcul din panseu? Să se fi îngustat chiar atât de mult gâtlejul prezidenţial, deşi bine irigat, ba şi dragat la referendum de încurajările amicilor săi de la Bruxelles, sau de ambasadorul Gitenstein? Apropo, acesta tocmai a primit o înaltă Stea pentru merite deosebite faţă de poporul român... Aşa cum le-a apreciat la ceremonia decorării Băsescu, care nu văd de ce, omul tot rămâne fără jobul diplomatic la 14 decembrie, nu-i oferă un post de consilier personal. Abia dacă mai sunt zece zile de campanie electorală. În cap cu Băsescu, pedeliştii nu vor precupeţi nimic, se vor deda la cele mai josnice atacuri spre a-şi salva pielea, spre a intoxica electoratul, inclusiv îndepărtându-l de urne, după modelul mânăriei de la referendum, o cotă cât mai ridicată de absenteism convenindu-le.
Premierul Ponta declara, după atacul penibil al lui Băsescu, de marţi, că "e campanie electorală". Greşeşte dacă se culcă pe urechea asta. Băsescu a mai demonstrat că e capabil, pe ultima sută de metri, de manevre-surpriză, de atacuri ucigătoare. Au simţit-o la vremea lor şi Năstase, şi Geoană şi PSD, în ansamblul său. În acest răstimp de până la alegeri, USL are de înfăţişat electoratului, cu nume şi fapte, adevărata faţă a haitei care, îmbrăcând blană de miel, vrea să se strecoare iar la putere.
Citește pe Antena3.ro


