Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Acum, ceea ce nu pricep e de unde convingerea că economia subterană poate să completeze doar veniturile celor din privat și fiindcă se discută de gradul superior de pregătire poate că exact la astfel de persoane se face referire, nu la cei ce se ocupă cu ingineria spațială sau cu fizica cuantică.
Dar apropo de această tematică, am o altă curiozitate, pe care mi-o tot manifest și nimeni nu se arată interesat să dezlege misterul. Oare câți sunt lucrătorii direct productivi din economie, furnizorii neţi de impozite şi contribuţii, ce hrănesc restul, datorită sporurilor de productivitate pe care le generează?
Haideți să detaliem, fără a aminti neapărat că numărul salariaților și pensionarilor este relativ egal și că nu mai putem vorbi de 4 lucrători la un inactiv, ca pe vremea lui Ceaușescu, când nu se pomenea de pensionare anticipată, care să mascheze șomajul. În sectorul bugetar lucrau, în ianuarie 2015, 1,18 milioane de persoane. Între timp, numărul s-a mărit sensibil, la peste 1,26 milioane şi nu doar că sunt mai mulţi, au şi salarii mai mari. În aşa fel încât - aşa cum am mai zis că se va întâmpla când am vorbit de invertirea efectului Balassa - Samuleson - toţi românii îşi doresc să lucreze în sectorul indirect productiv, la stat!
Iar aici, la nivelul salariilor din zona non-tradable majorate apare o problemă. Fără a fi capabil să genereze sporuri de productivitate, care să se coreleze cu avansul remuneraţiilor, guvernul erodează venitul disponibil. Paradoxal, creşterea economică secătuiește ţara în loc să inducă prosperitate.
Şi pe lângă salariaţii statului, în companii mai lucrează un soi de bugetari pe care acestea nu-şi propun să-i concedieze, dimpotrivă le măresc lefurile. De ce? Fiindcă firmele îi consideră importanţi pe cei care le mijlocesc relaţia cu statul: contabili, inspectori de resurse umane, jurişti etc.
Deci „bugetarii” din privat, care le permit agenţilor economici să răzbată printr-un mediu economic ostil, ocupă o poziţie privilegiată. Dacă mai punem la socoteală pensionarii şi copiii, s-ar putea trage concluzia că un procent de 10% din populaţie - angajaţii direct productivi, furnizorii neţi de impozite şi contribuţii - hrăneşte restul!
Da, și la un moment dat 55% dintre români spuneau că sunt dispuşi să accepte un loc de muncă mai prost plătit, însă care să le ofere mai mult timp liber. De ce credeți? Deoarece mediul nu e stimulativ pentru muncă, nici în ceea ce priveşte remuneraţiile, nici cariera.
Citește pe Antena3.ro
Forţa de muncă activă evoluează într-o economie politizată, condusă de oameni fără expertiză și idei. Inițiativele lor sunt infantile și de aceea cine are ceva de făcut pleacă în străinătate, unde, în America, de pildă, indivizii încearcă să-şi ia două joburi dacă pot. Ei stau cu chirie şi îşi schimbă adesea locul de muncă dintr-un oraș în altul, atrași de un salariu mai mare și de posibilitatea unei promovări. Banii lor nu stau blocaţi în case, circulă pe piaţa de capital.
Iată o societate dinamică, spre deosebire de a noastră, în care sunt puține cazurile când persoanele vor să întreprindă ceva greu și să câștige mai mult. Economia de la noi e dominată de sinecuri. Iar faptul că românii doresc să aibă mai multă vreme să stea liniștiți cu familia își găsește determinantul în demotivare. Dacă performezi profesional nu înseamnă că-i neglijezi pe cei apropiați. Dar nimeni nu se mai raportează la acest aspect aici, la noi, în România.
Cei care pleacă spun că vor să se realizeze unde pot și să nu mai asculte de casta conducătoare. Ca să spunem lucrurilor pe nume, atitudinea vădește că societatea se găsește deja în colaps moral, iar acest lucru are loc pentru că lupta politică s-a desfășurat în detrimentul intereselor societății și posturile importante au început să fie politizate, până când toate au ajuns să fie așa.
În fruntea politicului au polarizat persoane lipsite de educație și de valori morale, și nu trebuiau să fie exemple pentru societate oamenii fără caracter.
Un sondaj precedent, care pare să semene cu cel deja menționat e cel în care românii se exprimau pentru un loc de muncă prost plătit, dar sigur. Totuși ultimul studiu citat surprinde mai bine realitatea, pentru că el evidențiază că nu neapărat oamenii preferă un stat asistențial, ci că și-au pierdut încrederea în ierarhizarea corectă a societății.
De aici se observă că România nici măcar un stat social în spiritul Constituției sale nu mai este. Elementul conștiință ar fi fost în măsură să substituie lipsurile materiale și ei să rămână cu satisfacția muncii, dar din moment ce nici veniturile, nici munca nu-i mulțumesc, nici măcar eticheta de socialist nu i se potrivește unui stat de acest fel.
