Protocoalele politicii

Să ne imaginăm, dragă cititorule, că avem păreri diferite despre guvernul domnului Boc şi că, pornind de aici, eu îţi spun: eşti un bou, iar tu mi-o întorci ca la uşa cortului şi mă înjuri urât de familie.

În lumea noastră, a oamenilor învăţaţi de copii să nu pupe niciodată acolo unde au scuipat, nu există drum de întoarcere. Ne desparte definitiv insulta, rămânem toată viaţa marcaţi de ranchiună. În politică însă - pardon de cuvântul bou! - tot ce în viaţa de fiecare zi are un nume se cheamă altfel. În lumea politicienilor, o astfel de porcăială se poate numi confruntare de idei, dispută electorală, expunere de opinii sau dialog la nivel înalt.

O bătaie între doi aleşi, dincolo de zidurile Parlamentului e, în gura purtătorilor de cuvânt ai partidelor, o punere în temă doctrinară, iar pentru colegii de pe coridoarele Camerei, un salut mai tensionat. Dicţionarul conflictelor de larg consum, aşa cum este el în uz în societate, e tradus de politicieni astfel încât n-o să ştim niciodată ce-au fost în fapt tratativele dintre partide, în cazul alianţelor, şi disputele din interior, în cazul dezbinărilor. N-avem cuvinte pentru caracterul infect al unui bărbat care imediat după nuntă se mută la amantă.

Cu excepţia lui Vadim, care-i deprins să scuipe acolo unde a pupat, nici un şef de partid nu şi-a blamat transfugii ca să înţeleagă şi alegătorii ce neamuri proaste au votat şi să nu le mai dea votul şi a doua oară. Presa i-a numit pe deputaţii şi senatorii care nu ştiu ce-i aceea onoare şi onorabilitate traseişti. Prin analogie, desigur, cu târfele de şosea. Numele pe care li-l dau colegii trădătorilor încă n-a răzbit la presă, iar ce a răzbit e un fel de alint tovărăşesc: cutare ne-a părăsit, cutare a preferat o altă formaţiune....

Eu, fiindcă n-am ambiţii politice, sunt foarte hotărât în despărţiri. Cu un bun amic, care şi-a pierdut la un moment dat cumpătul şi mi-a vorbit răstit, am rupt pentru totdeauna prietenia. Pricina e simplă: cine a zbierat o dată zbiară şi altă dată. Dacă aş fi locuit cu amicul pe acelaşi palier la bloc, probabil că n-aş fi fost atât de radical, aş fi lăsat lucrurile să se lămurească de la sine, în timp.

Când poţi pune distanţă între tine şi persoanele cu care nu vrei să ai de-a face eşti un om liber. Aceasta e esenţa libertăţii, distanţarea de cauze. Politicienii nu sunt oameni liberi. Stau tot timpul în aceeaşi oală, prieteni şi duşmani, trădători şi trădaţi, penali şi corecţi, traseiste şi doamne de calitate, semianalfabeţi şi instruiţi, palavragii şi controlaţi, seniori şi mârlani şi, cu vremea, se simt bine unii cu alţii.

Nu c-ar dori asta, dar, când nu poţi să pui distanţă, te simţi parcă iertat de o obligaţie morală. Care nici nu se mai cheamă obligaţie morală, ci relaţie pro­tocolară. Sau dracu' ştie mai cum, că eu, decât să merg pe acelaşi trotuar cu duşmanii, mârlanii, trădătorii, penalii, pala­vragiii şi curviştinele, schimb tro­tuarul, schimb cartierul, schimb oraşul, iar dacă aş fi mai tânăr aş schimba şi ţara.