x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Punctul pe Ei. Burleanu nu știe când se spune bună ziua sau noapte bună în fotbal

Punctul pe Ei. Burleanu nu știe când se spune bună ziua sau noapte bună în fotbal

de Dan Dumitrescu    |    29 Sep 2016   •   14:42

Burleanu nu renunță pentru nimic în lume la tichia de mărgăritar. Am citit în presă despre niște proiecte mărețe puse la cale de pehlivanul de la FRF. Inițial, am crezut că niscaiva glumeți au inventat știrea cu scopul de a-l lua la mișto pe tiriplici. Dar m-am înșelat. Accesând site-ul federației m-am convins că troglodirea își ia viteză rău de tot, neamenințată de nicio frână. În timp ce fotbalul românesc devine atât de prost încât să-l poată pricepe și Burleanu, FRF cheltuiește fonduri europene pentru a da vântul la deal prin niște proiecte de toată aiureala.

Citiți și luați aminte. ”Observatorul bunei guvernanțe în sport: stabilirea indicatorilor de bună guvernanță dincolo de granițele naționale”. Ați priceput? Nici eu. Dar acesta este proiectul prin care fițoasa moldoveancă își propune să mondializeze natala emanație tranca-fleanca. Și nimeni nu se îndoiește de reușită. ”Succesurile” de până acum girează împlinirea acestei tâmpenii epatante. Care succesuri? Alea everestice cu care se laudă tehnocrații fotbalului tot pe site-ul FRF: S-a construit o bază sportivă la Timișoara și un atelier de imprimare a echipamentului la Mogoșoaia. Despre reușita organizare a cupei penitenciarelor la fotbal nu se spune nimic. Fiindcă Burleanu nu-i un lăudăros. El e cum e! E cum îl știm cu toții.

La instalarea în fruntea FRF n-am pariat nicio para chioară pe vreo reușită a lui Burleanu. Băiatul mi s-a părut total neajutorat. Puteam să-l caracterizez și altfel. Dar mă abțin. Echipa pe care și-a adunat-o în juru-i a argumentat și mai convingător faptul că el și prefectura n-aveau nicio treabă în comun. De-atunci au trecut vreo doi ani. Degeaba! Timpul nu l-a ajutat pe împricinat să afle când se spune bună ziua sau noapte bună în fotbal. Iar această neschimbare mi se pare și mai gravă. Amin!  

×