x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Punctul pe Ei. Lideroizii partinici nu renunță la martalogii viciului

Punctul pe Ei. Lideroizii partinici nu renunță la martalogii viciului

de Dan Dumitrescu    |    24 Noi 2016   •   15:23
Punctul pe Ei. Lideroizii partinici nu renunță la martalogii viciului

Campania electorală pentru parlamentarele din acest an este fertilizată de multă prostie. Politicienii au promis oarece schimbare și iată că, în sfârșit, s-au ținut de cuvânt. Au zis lideroizii partinici că vechiturile politichiei vor fi trecute în rezervă și că vor livra ei înspre mandatare prospături de toată fala. Simpla lecție de citire a listelor confirmă schimbarea.

Dicționarul onomastic al partidelor nu mai are recitarea de altădată. Acest afișaj nu a păcălit însă optimismul mai mult de-o secundă. Cortina s-a tras repede și preacurvia din politică ni s-a etalat în toată splendoarea ei. De pe liste au dispărut politiceni care au mai realizat câte ceva în cariera lor, martalogii viciului au rămas pe poziții și foarte mulți dintre cei promovați aparțin unei derute care nu este cauzată doar de tinerețe.

Alegerile din interiorul partidelor, efectuate conform rețetei mai sus descrise, au cotonogit urât rău de tot competitorii din meciul parlamentarelor. De aceea spuneam că această campanie, fertilizată de multă prostie, nu poate avea caracteristicile unei adevărate competiții. De aceea susțin că la finalul alegerilor parlamentare nu vom putea identifica câștigători sau perdanți. Diferența se va face între supraviețuitorii vitaminizați de parșivenie și răpușii prostiei exemplare.

Pacienții politici nu sunt izolați așa cum ar merita niște surse ale toxicității. O astfel de izolare este practic imposibilă și de aceea electoratul nu are decât să apeleze la niște precauții aproximative. Aceste precauții vizează recuzita la care apelează actorii politici. Realismul nu este, din păcate, îmbietor. Dar și ambalajul gros al frumoaselor promisiuni este cu mult mai periculos deoarece el ascunde minciuna sfruntată.

De asemenea, trebuie să privim și dincolo de personajele politice pentru a observa, în spatele lor, dinspre ce direcție le vine propteaua. Fiindcă locurile în care aceste proptele își află rădăcinile sunt diverse și perverse. În acest caz prefer proptele cu domiciliul intern în care, la o adică, putem brăzda mai ușor.

×