Punctul pe Ei. Vochin nu este destul dacă nu e și fudul

Prestația jenantă a naționalei României la turneu final al CE 2016 n-a fost de natură să pună șaua pe gloabele federale. Pe osânzații nesimțirii nu-i doare nici în relația cu Botezatu de ce li s-a întâmplat în Franța. Dihaniile bipede sunt protejate de mintea odihnită și de troaca bine furajată. De aceea nu acuz neapărat tupeul nemărginit al ieșirilor prin care repetenții încearcă să se apere de repetenție. Pripășiții din fotbal rătăcesc exemplar prin nerușinare numai datorită faptului că obrăznicia le este vizibil stârnită de impostură, de incapacitatea de a pricepe ce li se întâmplă.  

Andrei Vochin este unul dintre cei mai desăvârșiți lustragii ai imposturii. Ziaristul-antrenor, antrenorul-arbitru, arbitrul-consilier, consilierul-analist nu este decât o biată victimă a colectivismului profesional care i-a persecutat existența. Ultima ispravă bazată pe această presupusă devenire multilaterală (o răposată deviză ceaușistă!) îl definește pe Vochin ca vaichin. La nici 50 de anișori omul a ajuns, în sfârșit, să creadă că știe cam cum era Hagi în copilăria lui fotbalistică. Și-atât i-a trebuit. Bănuielile au devenit certitudini în cutiuța de intelect a multilateralului și de aici gogoașa s-a umflat furios. Cunoștințele primare s-au extins mincinos spre impresia că Vochin este priceputul exemplar, că Vochin poate nota cu pricepere profesorală întreaga carieră a marelui Hagi.

Gimnastica minții nu-i la îndemâna oricui. Gimnastica minții îl ironizează sublim pe Vochin, definindu-l ca-calfă de bună potrivire cu șeful său cel burlean. Individul nu are decât să se refugieze în părerile extraordinare pe care le are despre sine și în comapania celor de-o seamă cu el. Fiindcă nu i-ar face bine să afle și să înțeleagă cine este de fapt. Ioanițoaia mizează pe ”ultima prostie” când se referă la recenta purgație a lui Vochin. Prietenul Răzvan Ioan Boanchiș l-a retrogradat definitiv în categoria numărătorilor de cornere. Eu nu mai zic nimic deoarece nu vreau să-mi amintesc de situațiile în care rapacitatea îi umilea eventualele competențe. Și, deocamdată, trec cu vederea faptul că Vochin nu este destul dacă nu e și fudul. Dar să nu mai forțeze cu tupeu relații de la egal la egal cu Hagi. Depunerile sterile, depunerile manuale nu au ce căuta în vecinătatea unor cariere exemplar împlinite.