x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Reforma justiției, un obiectiv prea îndepărtat

Reforma justiției, un obiectiv prea îndepărtat

de Dan Hazaparu    |    26 Apr 2019   •   08:22
Reforma justiției, un obiectiv prea îndepărtat

Parlamentul European a început săptămâna cu o discuție despre respectarea statului de drept în România. Deocamdată fără consecințe, cu caracter preventiv. De câteva săptămâni voci din ce în ce mai iritate de la Comisia Europeană, de la Parlament, dar și din ambasadele și guvernele statelor fondatoare ale Uniunii avertizează Guvernul de la București cu privire la consecințele grave pentru țara noastră ale încălcării principiilor statului de drept, la a căror respectare s-a angajat înainte de aderare.

Ultima dintre aceste voci, ministrul german al Justiției, Katarina Barley, candidată a socialiștilor la europarlamentare, a condamnat cu fermitate ceea ce face Guvernul român și PSD.

În mod surprinzător, atât grupul parlamentar al socialiștilor europeni, cât și grupul parlamentar al liberal-democraților amenință PSD și respectiv ALDE cu excluderea în cazul în care continuă să își mențină aceeași poziție față de justiție și principiile statului de drept. Aceasta după ce Frans Timmermans, cu două luni în urmă la Bruxelles și cu o lună în urmă la București, o avertizase pe Viorica Dăncilă, dar și pe președinții celor două Camere cu privire la riscul activării art. 7 din Tratatul de aderare: suspendarea accesului României la fondurile europene.

Tot pe aceeași linie ar trebui să menționăm și întâlnirea pe care ministrul Finanțelor a avut-o sâmbătă, 13 aprilie 2019, cu reprezentanții agențiilor de rating care amenințau cu scăderea ratingului de țară la categoria instabil.

Și totuși, în acest context, prin vocea vicepreședintelui Camerei Deputaților, Florin Iordache, Parlamentul României anunță reluarea dezbaterilor pe legislația penală după 1 mai 2019.

De partea cui este adevărul?

În mod cert, un lung șir de procese penale intens mediatizate și încheiate cu arestări, vizând personalități politice importante cum au fost Vasile Blaga, Ludovic Orban, Marian Petrache, Mircia Gutău, C. Popescu Tăriceanu sau magistrați cu vocație spre funcții importante ca George Bălan, Gabriela Bârsan, Liviu Tudose etc., dovedeşte că adoptarea unor amendamente la legislația penală este strict necesară.

O reformă penală nu poate fi introdusă ex abrupto, fără o răbdătoare pregătire a opiniei publice și fără atragerea într-un astfel de complicat demers a unor personalități apolitice și cu o credibilitate intactă.

Din păcate, PSD și ALDE au lăsat întreaga responsabilitate a convingerii opiniei publice românești și europene pe umerii ministrului Tudorel Toader încă de la numirea sa pe 28 februarie 2017. Numai că acesta nu a făcut dovada nici a voinței și nici a capacității de a realiza o astfel de reformă penală: a cerut revocarea detașării tuturor magistraților din Ministerul Justiției și s-a înconjurat de secretari de stat și consilieri mediocri, fără viziune de ansamblu și competențe în domeniul dreptului penal.

În privința capacității sale de a se impune și de a convinge Comisia Europeană, Comisia de la Veneția sau delegațiile care au vizitat România pentru redactarea Raportului privind Mecanismul de Cooperare și Verificare, nu este cazul să mai discutăm.

Și cu toate acestea, PSD nu a găsit puterea de a identifica o alternativă la Tudorel Toader.

În aceste condiții, Parlamentul României a luat asupra sa dificila sarcină a reformei penale. Numai că înainte de a demara lucrările la modificarea și actualizarea legislației penale, ținând seama cu prioritate de deciziile Curții Constituționale, nu a solicitat niciun fel de sprijin sau consiliere din partea Comisiei Europene, Comisiei de la Veneția, unor guverne ca ale Germaniei și Olandei care critică frecvent Guvernul de la București și nici al lumii academice și reprezentanților magistraților din țara noastră.

În aceste condiții, credibilitatea externă și internă a unei astfel de acțiuni a fost aproape de zero. Cu certitudine, reacția internă și externă va fi la fel de virulentă și după 1 mai când Parlamentul României va relua lucrările la reforma penală.

Oameni politici, reluați dialogul constructiv, în joc sunt interesele României pe termen mediu și lung! Orice greșeală costă extrem de scump.

Errare humanum est. Perseverare diabolicum.

 

Dan Hazaparu

Președinte Fundația Română de Democrație prin Drept

×