Regi, împăraţi, zîne, prinţese

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Cine citeşte ziarele, revistele şi se uită la televizor la emisiunile distractive sau cu caracter monden nu are cum să nu remarce abuzul de ranguri nobiliare, în relaţie cu o lume adeseori foarte joasă.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Cine citeşte ziarele, revistele şi se uită la televizor la emisiunile distractive sau cu caracter monden nu are cum să nu remarce abuzul de ranguri nobiliare, în relaţie cu o lume adeseori foarte joasă.

Dacă bulibaşii au fost încurajaţi de noua putere de după 1990 să se proclame regi, împăraţi şi prinţi, pentru a fi discreditată şi trivalizată regalitatea, ce părea să ameninţe pe atunci "fragila noastră democraţie", fenomenul  dezvoltat ulterior în media dovedeşte mai degrabă prostie decît isteţime jurnalistică. De la fotbalişti de talent – care au fost declaraţi regi, cam din aceleaşi motive subţiri din care armata i-a avansat cu toptanul colonei şi generali – la zîne de televiziune, toante cît cuprinde, dar obraznice şi cu nurii pe tarabă, la prinţii de pripas cu consoarte recuperate de pe piaţa sexului din America, de la gurişti de cîrciumi la modişti de fiţe, de la tîrfele inventariate de publicaţiile pentru VIP-uri la odraslele de politicieni, toţi au fost înălţaţi în ranguri imperiale şi de mitologie.

De ce-o fi gureşa nevastă a unui cabotin al scenei silfidă şi nu cocoană e tare greu de înţeles. De ce-şi zic maneliştii conţi, mareşali, cardinali, suverani şi zei nu-i deloc un mister, dar de ce au ajuns să se cheme nişte coperţi pentru revistele cu reclame la detergenţi şi sulimanuri prinţese, chiar că nu-mi dau seama.

Îndeobşte, angajaţii redacţiilor de publicaţii-gunoi au mari frustrări profesionale. Ceea ce socotesc dînşii c-ar fi un soi de batjocură fină – la adresa locului de muncă şi a subiectelor pe care sînt siliţi să le frecventeze – se instituţionalizează ca mod de a referi public. Numiţi cu dispreţ "baroni", feudalii unor judeţe beneficiază electoral de blazon. Cu cît un apendice nobiliar e mai nepotrivit, cu atît efectul la vulg e mai puternic. Un "mare bandit" e apărat chiar şi în faţa legii de emanaţia de sens a cuvîntului "mare". Toată România ştie că fotbaliştii-militari n-ar avea absolut nici un motiv să fie făcuţi generali, fiindcă e o ruşine să avansezi în grad dînd cu piciorul în beşică, şi nu cu sabia în vrăjmaşi. Cu toate acestea, armata naţională de jurnalişti-caporali e mai mult decît evlavioasă cu coloneii de paie.

Mă întreb uneori dacă abuzul de plecăciuni, de superlative şi de avansări în rang princiare nu semnifică un deficit sufletesc al autorilor. Ar vrea şi ei, săracii, să fie cineva, să fie conţi şi seniori ai condeiului, şi nu-s decît nişte amărîţi de scribi, cu soldă de la manelişti şi de la VIP-uri de doi bani.