x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Rockul ca o lecţie de iubire (1)

0
Autor: Vasile Seicaru 13 Apr 2008 - 00:00
Rockul ca o lecţie de iubire (1)


Mi-am amintit ieri, cînd veneam din turneul pe care l-am susţinut în Ardeal şi în Banat, că nu ţi-am spus nimic despre anii în care începeam să cînt, atunci cînd îmi făcusem eu trupa mea de rock (“Atletic”), pe cînd aveam 16 ani... şi apoi despre “Group 17”, şi “Cristal”, trupe cu care am cîntat pînă am intrat la Cenaclul Flacăra!

 

 

Prin 1967, împreună cu nişte prieteni care, ca şi mine, nu visau decît Beatles şi Rolling Stones, am început să căutăm locuri, săli, case de cultură, unde să găsim vreo staţie de amplificare, tobe, chitări electrice. Am început cu Clubul CFR din Galaţi, unde am dat de o staţie de amplificare, “Doina Concert”, cu un singur difuzor de 15 watti, cu trei “intrări”, în care puteam conecta (dacă am fi avut) o chitară solo, una bass şi un microfon. Am mai găsit un set de tobe vechi, dar de care ne-am fi putut folosi, un stativ de microfon, un acordeon stricat, un contrabas şi o vioară. Din tot ce ţi-am înşirat aici nu ne puteam folosi decît de staţia de amplificare, de stativ şi de tobe!... Am cerut voie să repetăm, am primit acordul conducerii clubului, cu condiţia pusă de ei, să cîntăm şi la serbările CFR, (de parcă ştiam să cîntăm ceva împreună, de parcă am fi fost deja vreo formaţie cu adevărat). Noi doar ne propuneam, cutezam să facem ceva! Voiam să încercăm să cîntăm... Nici nu ştiam dacă putem cînta împreună, dacă va ieşi ceva din planurile noastre nebune... de fapt nici nu conta... elanul nostru era aşa de mare şi emoţiile noastre atît de puternice, că aproape ne-am mutat cu totul în acea sală de repetiţie! Am făcut rost de la Casa Pionierilor de două chitare electrice foarte proaste, dar care erau în stare de funcţionare! Le-am spălat, le-am curăţat, am mai reglat cîte ceva pe la doze, pe la potenţiometre, am schimbat corzile cu unele noi şi... am început să repetăm. În loc de microfon aveam o capsulă minusculă luată de la un prieten care lucra la poştă!

 

Primul cîntec pe care l-am cîntat împreună a fost “My babe, babe, bala bala”, după care au urmat piese din repertoriile trupelor rock româneşti din perioada aceea (Phoenix, Sideral, Mondial).

 

Cel mai mult ne plăcea cum ne ieşea “Obladi, Oblada”, de la Beatles!... aveam şi joc de scenă, în sensul că noi, cei doi chitarişti, cîntam stînd în genunchi sau pur şi simplu culcaţi pe spate (că aşa văzusem noi nişte poze, în nişte reviste de afară)... Începusem să-mi las părul lung, dar era foarte greu, că Miliţia era cu ochii pe noi şi nu era voie! Nu puteam dormi, nu puteam mînca, de lecţii ce să mai spun... toată ziua eram la repetiţii!

... Prima cîntare a fost la un spectacol pe scena Clubului CFR!... Nu ştiu dacă cineva a înţeles ceva, cert e că a fost multă gălăgie pe scenă, iar cînd eu am început să mă tăvălesc pe scenă, unii s-au speriat rău de tot!... Cînd am început “Obladi, Oblada”, atmosfera s-a schimbat, au recunoscut-o şi au primit-o bine!... Eu nu cîntam decît un text foarte aproximativ, improvizînd într-o engleză de baltă!... Nu conta nimic, noi cîntam, repetam, visam, trăiam altfel!

... La modă în perioada aceea era rockul! Rockul care mi-a schimbat definitiv viaţa, rockul care mi-a adus deodată atîta bucurie, atît de mult mi-a luminat viaţa şi atît de multă nelinişte m-a invadat... Trăiri nebune şi întîmplări pline de atîtea emoţii au intrat în viaţa mea, încît pot spune că, dacă n-ar fi fost alegerea aceea atunci, aş fi fost astăzi, în cel mai fericit caz, mult mai sărac în amintiri! åsta e doar începutul... Poate dacă te va interesa, o să fac un serial din care ai putea să afli şi tu cîte ceva din perioada aceea! Rockul, ca o lumină, ca o stare de spirit, ca un mod de viaţă, ca o lecţie de iubire, ca un început de drum!

Citeşte mai multe despre:   cutia cu romantism

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de