România, gubernie austriacă

Pretextul prezenţei trupelor sovietice în România, după cel de-al doilea război mondial, recunoscut internaţional prin Tratatul de Pace de la Paris din 1947, a fost acela ca toate căile de comunicaţii ale forţelor armate ale URSS staţionate în Austria să fie protejate până când avea să fie stabilit statutul postbelic al Vienei.

Marile puteri împărţiseră Austria în patru felii, dar comandamentul sovietic le-a luat faţa celorlalţi învingători ai războiului, sprijinind formarea unui Guvern provizoriu condus, în postura de cancelar, de Karl Renner. Ulterior, acesta a devenit preşedinte al ţării. În 1955, când Austriei i s-a recunoscut statutul de stat neutru de către Marile puteri, Uniunea Sovietică avea deja multe puncte cucerite pe frontul din umbră, mai ales că Viena fusese eliberată de militarii Armatei Roşii.

Nu este o întâmplare că generalul sovietic Ivan Konev, cel care a fost imediat după război Înalt Comisar Aliat pentru Austria, a devenit mai târziu Comandant Suprem al Forţelor Armate ale Pactului de la Varşovia şi, apoi, comandantul forţelor sovietice din Germania democrată. Sovieticii n-au plecat niciodată de undeva, mai cu seamă din locuri prielnice politice şi economice. Chiar dacă au retras trupele, Austria a devenit un bastion al serviciilor sale de spionaj, KGB şi GRU. Acest lucru a fost considerat de Moscova o necesitate, după ce Budapesta s-a revoltat în 1956. Pentru rezolvarea situaţiei din capitala ungară a acţionat acelaşi general Ivan Konev.

Soarta României eliberate de comunism, după 1989, este strâns legată de Austria. Mai întâi, acolo a murit Marin Ceauşescu, fratele dictatorului, luând cu el secrete ale multor operaţiuni financiare ale regimului. Am fi naivi să considerăm că libertatea economică a acestor operaţiuni derulate din Viena nu era monitorizată de sovieticii tot mai enervaţi de independenţa României. Probabil, sovieticii făcuseră recrutări masive de la Viena printre cetăţenii austrieci şi ai Europei de Est, aflată sub obedienţa lor, printre care şi români.

În 1990, nimeni nu anticipa destrămarea Uniunii Sovietice. Dar Federaţia Rusă a moştenit infrastructura invizibilă şi a trecut la o ofensivă bine camuflată în toată zona ei de interes. Pe urmă, de la austrieci ne-a venit prosperitatea de consum. În 2001, Banca Agricolă deja era austriacă. A urmat, în 2005, BCR, după ce reprezentanţii Guvernului austriac ameninţaseră că vor cere amânarea aderării României la Uniunea Europeană. Perla coroanei austriece este preluarea prin privatizare a Petrom, cu tot cu rezervele de ţiţei din subsolul României. Desigur, o prezenţă notabilă sub steag austriac există în acest moment şi în domeniul asigurărilor, al materialelor de construcţii, al infrastructurii, al berii etc.   

Din poziţia de investitor strategic şi de top în România, Viena trage linie şi face socotelile în an de criză, stând în cumpănă cât de mult pot băncile sale să scoată peste graniţă. Prin vecini, în Ungaria, austriecii au predat ruşilor la cheie compania petrolieră MOL. Din aceeaşi poziţie, la Bucureşti, Austria îşi permite să piardă, de două ori, documente diplomatice şi, astfel, să lanseze în an electoral dezbateri aprinse de politică internă şi externă, cu predilecţie orientate, în rafală, spre Cotroceni. Graţie Vienei aflăm şi faptul că trei diplomaţi ruşi de la Bucureşti au fost expulzaţi în urma scandalului de spionaj  Achim - Zikolov şi ne este dat să intuim adevăratul traseu al informaţiilor secrete ale Armatei. După ce aceste lucruri au ajuns să fie bine măcinate, preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, şi premierul Vladimir Putin au acuzat România de "dezordinea" de la Chişinău şi au cerut UE să ne tragă de urechi. Sub papuc sau nu, întâmplător sau nu prea, Viena face agenda Moscovei.