România mea este ...

România Iasminei, dintr-a opta be de la Colegiul Naţional Petru Rareş din Suceava. Iertaţi-mă domnule Traian Băsescu, România mea nu este şi a dumneavoastră. Iertaţi-mă, domnule Victor Ponta, trăiţi într-o altă Românie populată, probabil, şi de Crin Antonescu. Domnule Andrei Pleşu ( La mulţi ani!), domnule Gabriel Liiceanu, domnule Horia Roman Patapievici, domnule Mircea Cărtărescu, România domniilor voastre este una mult prea slăbănogită, prea palidă, bolnăvicioasă şi înrăită în tristeţe, de la caz la caz. Pretenţiile şi aspiraţiile dumneavoastră se adresează unei normalităţi ciudate.

Nu. România mea este România Iasminei Maria Răceanu, din clasa a-VIII-a B, de la Colegiul Naţional Petru Rareş din Suceva. Fata asta, care mi se pare extraordinar de frumoasă, de vie, de inteligentă şi de plină de sensibilitate – i-am privit fotografia minute în şir, e îmbrăcată super mişto, cu un bun-gust colosal! - a câştigat premiul Google şi desenul ei ia locul logo-ului motorului de căutare în ziua de 1 decembrie 2012. Are nişte mâini fantastic de expresive şi de cuminţi. Care nu au nimic în comun cu oja, la fel cum întreaga ei prezenţă e imposibil de asociat  cu tocuri-prăjină accesorizaţi la poşete Louis Vuitton.

Fata asta mi-a pus România în braţe, aşa, hodoronc-tronc. Lucru pe care nu l-a reuşit nimeni până acum. Mă identific, e adevărat, cu diferite personaje din istoria, mai ales culturală, a ţării ăsteia. Empatizez cu trăirile câtorva compatrioţi. Sunt pe deplin de acord cu ideile unor concetăţeni. Dar nimic din toate astea nu poate fi comparabil cu sentimentul pe care l-am trăit, văzând mai întâi desenul şi citind mai apoi ceea ce a scris Iasmina Maria Răducanu, din clasa a-VIII-a B de la Colegiul Naţional Petru Rareş, la concursul intitulat “România mea este...” organizat, culmea!, de una dintre cele mai impersonale  organizaţii din lume. Iată: “o ţară VERDE (s.n)   cu munţi şi dealuri, văi şi câmpii, COLORATĂ de obiceiuri frumoase care merită păstrate,  ÎNNOBILATĂ de artişti şi sportivi care o ridică la cer. ROMÂNIA MEA MERITĂ IUBITĂ”. Am încheiat citatul. Aluzia de dinainte, referitoare la ceea ce cred, sper din tot sufletul, că nu poate fi niciodată Iasmina este mult prea transparentă pentru a mai uza de ea. Aşa că o s-o dau ca la Pleşcoi: fato! Câţi bani ai plătit, românco, spaniolilor ălora ori ce erau ei, ca să-ţi dea copy / paste după o frunză “după” net, câtamai bănălău ai băgat în portofelele unora pentru “conceptul brand-ului de ţară”???!!! Iasmina a primit 15.000 de lei şi Colegiul Naţional Petru Rareş din Suceva, cel la care studiază, 20.000 de lei. Când scriam ceea ce este la mintea oricărui om care gândeşte, adică să se organizeze un concurs naţional cu premiu pe tema promovării României ca brand, caravana Ministerului şi-a văzut de drum. Eleno, Eleno, dormi cu poza Iasminei sub pernă, că cine ştie?! Voi, politicienilor, şi noi, ziariştii, laolaltă, suntem desfiinţaţi de gândurile şi imaginaţia unui copil aflat în pragul adolescenţei care spune, “România mea merită iubită”. Restul e tăcere Andrei Pleşu & co. Cele o mie şase sute de semnături care cer retragerea titlului de doctor acordat lui Victor Ponta arată cât de mici pot fi oamenii mari. Indivizi pentru care o campanie electorală este un prilej pentru a se juca, prosteşte, cu mintea şi sufletul unor semeni. Mă alătur batalionului pe care îl formaţi, cu tot respectul de rigoare. Cred că Victor Ponta a plagiat, am criterii de valoare rigide, iubirea este un bun personal, drămuit cu parcimonie, sunt lovit de mânie (proletară, oare?), invidia îmi dă ghes adesea, sunt mândru. Cel de pe urmă din rândurile dumneavoastră fiind, permiteţi-mi să-mi ridic ochii spre Iasmina. O fată care mi-a făcut cadou o ţară. Sunt patetic? OK, nu mi-e ruşine. Pentru că până acum mi-a fost ruşine, şi n-am recunoscut-o, de faptul că sunt român. Danke schon, Iasmina Maria! Danke.