Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe piața carburanților din România marile branduri globale sunt aproape absente. Nu există benzinării BP, Shell, Eni sau Esso – deși toate acestea își lăsau cândva amprenta în istoria noastră petrolieră. Shell și AGIP (inclusă în Eni) au fost aici și au investit, dar au plecat, pe când în Polonia, Cehia și Bulgaria continuă să funcționeze sub sigla proprie.
În perioada interbelică, țara era un magnet pentru capitalul internațional, o scenă pe care Anglo-Persian Oil, Royal Dutch Shell, Standard Oil, AGIP și Compagnie Financière Belge de Pétroles își disputau terenurile, conductele și rafinăriile. Acum e liniște. Marile companii pleacă, iar cele care rămân trăiesc confortabil într-un stat mulțumit că își fac treaba ca agenți fiscali.
Piața de ieri și azi
O piață cu 19 milioane de locuitori are doar două mii de benzinării – mai puține decât Austria, patria OMV, care trece de trei mii cinci sute. Într-un raport al Consiliului Concurenței din 2016 se spune că piața românească a carburanților are un grad ridicat de concentrare. Intrarea e greoaie, procedurile - lungi, concurența slabă. În Grecia, chiar și tonetele de ziare vând benzină. În Polonia și Cehia, țări fără istorie petroliferă, capitalul occidental este prezent și vizibil. La noi, moștenirea unei industrii glorioase se stinge într-un amestec de reglementări și indiferență.
Petrolul ca mit
Așa cum observa Cezar Petrescu în Aurul negru, febra petrolului nu este doar despre câmpuri și foraje, ci despre un destin colectiv. Petrolul devine mit național, simbol al modernității și al unei Românii care se vrea mare.
Englezii și restul lumii
România încă își rafinează propriul petrol, iar capitalul străin găsește în interbelic una dintre cele mai fertile piețe. Odată cu dispariția capitalului german prezent la Steaua Română prin intermediul Deutsche Bank, locul este luat de cel englez.
O poziție importantă e deținută de puternicul concern anglo-olandez Royal Dutch Shell, care deține Astra Română, prelucrând 20% din petrolul rafinat la noi. Adăugând Steaua Română, prin care intră în economie Anglo-Persian Oil, se observă poziția semnificativă a capitalului englez după primul mare război.
O verigă puternică a capitalului britanic devine și Phoenix Oil Transport. Care reunește Traian Roumanian Oil, Anglo-Romanian Syndicate, Stavropoleos Moreni, The Beciu și creează Unirea Petroliferă. În 1922, Phoenix Oil preia de la alt grup englez - Roumania Consolidated Oilfields Company - Chiciura Oilfields și partea britanică din Orion.
Pe lângă Shell, Anglo-Persian și Phoenix, apar în intervalul 1920–1922 și alte companii britanice care cresc procentajul capitalului străin: Inter Omnium Petrolifer, Apex, Moldonaphta, Carpatina Română, Vulturul Român, Solar-Romana, Silvana, Dacia Petroliferă, Dâmbovița Petroliferă, Anglo-Petroliferă.
...francezi, belgieni, americani, italieni
Alături de capitalul englez, se remarcă cel francez și belgian. Sinteza colaborării franco-belgiene e Omnium International des Pétroles, care reunește Banque de Paris et de Pays-Bas (devenită Paribas în 1982 și BNP Paribas în 2000), Pétroles de Roumanie, Banque Mirabaud, Casa de bancă Louis Hirsch, Marmorosch, Blank & Co., Credit foncier d’Algérie et Tunisie. Omnium preia 24,95% din acțiunile Steaua Română, controlează Colombia, preia Alpha, face din Union o afiliată a Colombiei și participă la prima conductă Buștenari–Plopeni.
Capitalul belgian formează alte două grupuri: Geonaphte și Compagnie Financière Belge de Pétroles (viitoarea Petrofina, fondată în 1920 de Crédit Mobilier de Belgique, Société Générale de Belgique, Banque d’Anvers și Naphta, cu participarea băncii românești Marmorosch, Blank & Co.), care mai târziu este integrată în grupul francez Total, ce absoarbe Elf Aquitaine în 2000 și Maersk Oil în 2018. Belgienii preiau și societăți precum Vega, Concordia, Creditul petrolifer, Sirius, Apostolake, Romolea, Belgolea, Société Auxiliare de Pétroles Roumains, Prahova, Foraki.
Și capitalul american își face simțită prezența. Standard Oil, prin Româno-Americană, controlează câmpurile de la Băicoi. Chiar dacă nu preia Steaua Română, cum visează Rockefeller, America e acolo, cu bani grei și foraj modern.
Capitalul italian (reprezentat inițial de Petroli d’Italia și din 1926 de AGIP - Azienda Generale Italiana di Petroli), elvețian (Excelsior, Zâna, Industriile de petrol Orșova-Tileagd), german (Buna Speranță, Mirafor, Oleonaphta) și austriac (Petrol Nord) completează scena interbelică.
Românii pe piață
În perioada menționată, o activitate susținută desfășoară nu doar grupurile străine, ci și cele românești, cum ar fi Creditul minier sau IRDP, care activează alături de Redevența, Prahova, Vulturul Român, Solar-Romana, Cometa etc. Unele companii franceze sau franco-române mai includ: Société Royale de Pétrole, Gallianaphta, Starnaphta, Luteția română, Naționala minieră, Uniunea franco-română, Petrol Grozești, Telega Moreni, Foraj-Lemoine, Miramar, Geta, SIMCO, Carpați, Prospero, Continentala Petroliferă. Însă merită menționat că 47 de societăți românești, create în intervalul 1920-1922 nu au toate la un loc capitalul societăților Româno-Americană, Astra și Steaua Română.
Noile societăți românești, deși numeroase, sunt slab capitalizate. Carmen-Petrol, cea mai mare companie constituită în perioada din imediata vecinătate a crizei are majoritatea acțiunilor deținute de Banca Marmorosch, Blank & Co, care mai controlează și Sarmiza, iar prin intermediul Băncii Moldovei, Gazolina.
Societatea Româno-Africană, o creație a trustului britanic Service Petroleum Co. Ltd întrece după aportul de capital IRDP, Româno-Americană, Concordia, Prahova, Colombia, Redevența.
În 1930, capitalul românesc reprezenta 26,22% din total, urmat de cel britanic 20,62%, anglo-olandez 16,21%, francez 15,49%, american 10,1%, belgian 6,44%, italian 3,44%, olandez 0,56%, german 0,38% și alte capitaluri 0,51%.
În 1928, principalele rafinării după capacitatea de distilare: Astra Română (anglo-olandez), Vega (franco-belgian), Steaua Română (anglo-francez), Româno-Americană (american), Orion (anglo-olandez), Creditul Minier (românesc), Colombia (francez), Speranța (româno-american), Standard Franco-Roumaine (francez), Xenia (francez), Dacia Petroliferă (britanic), Redevența (românesc), Petrolmina (francez), Concordia (franco-belgian), Unirea (englez), Cometa, Petrol Block.
Shell Company of Roumania, înființată în iulie 1933, e preluată de Rhenania Ossag Mineralölwerke A.G. din Hamburg, parte a Royal Dutch Shell. Între timp, New Consolidated Goldfields Ltd. din Londra împrumută cu ipotecă SOSPIRO, iar IRDP și SIPER din Paris negociază exploatarea de noi perimetre petroliere.
Foc și competiție
Când Frank Hening, agent al Standard Oil, sabotează sondele Shell de la Moreni, petrolul arde doi ani și jumătate. O legendă a flăcării și a competiției, imposibil de imaginat azi, când industria intră într-o letargie. Dacă în 1930 capitalul britanic are 20% din industrie, anglo-olandezii 16% și americanii 10%, azi România se sprijină pe o singură coloană și un decor de sigle regionale.
Rafinăriile, războiul și tranziția ideologică
Apropo de capitalul american. În celebrul raid din 1 august 1943, când bombardierele aliate au transformat Ploieștiul într-un infern de fum și foc, rafinăria Româno-Americană a Standard Oil a rămas aproape neatinsă. Faptul a alimentat suspiciuni: unii au spus că aviatorii americani ar fi făcut ocolul intenționat, ca să nu-și saboteze propriul capital, lovind în schimb rafinăriile concurente ale europenilor. Steaua Română din Câmpina și Astra Română au fost bombardate serios - pierderi între 20 și 30%. Dar adevăratul carnagiu s-a petrecut la Creditul Minier, distrus în proporție de 75%.
Rafinăria Româno-Americană are, de altfel, o biografie care spune totul despre felul în care se mișcă puterea în lume: fondată în 1905 de Standard Oil, trecută în mâna statului comunist în 1948, rebotezată Teleajen, apoi vândută din nou după Revoluție, în 1998, sub numele Petrotel. Astăzi, ironia e completă: ceea ce fusese „american” în nume și capital a ajuns să fie controlat de rușii de la Lukoil. Într-un secol, un simbol al capitalismului global a făcut turul ideologiilor – fără să se clintească din Ploiești.
Astra, Steaua, Petrol Block, Concordia și Creditul Minier - listate la Bursa din București
Important este că la finalul anilor ’30, Astra Română, Steaua Română, Petrol Block, Concordia și Creditul Minier sunt listate la Bursa din București. Capitalul se mișcă, se evaluează, se negociază - semn că România interbelică e pe harta globală a energiei.
Apoi cortina cade. În prezent, nu mai există nici bursă petrolieră, nici capital străin semnificativ, nici rafinării independente de anvergură. Doar o piață mică, cu o concurență imperfectă și cu prețuri care se mișcă în tandem, de parcă s-ar fi vorbit între ele. Ceea ce altădată era o luptă între imperii economice devine o rutină fiscală.
România petroliferă de altădată era cosmopolită, riscantă, vie. Cea de azi e birocratică, timidă, închisă. Cândva, o țară pentru care se bat englezii, francezii și americanii. Astăzi, o piață pe care nici nu o mai observă.
Și totuși, undeva sub pământ, în stratul de istorie care încă miroase a țiței, pulsează memoria unei epoci în care România dă tonul în Europa. O epocă în care capitalul străin nu fuge de noi, ci vine. În care petrolul este aurul negru, iar țara o miză globală.
Citește pe Antena3.ro
