Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pur şi simplu, nu ştiu ce ar trebuie să mă revolte mai întâi, acum, după ce am citit şi am recitit scandaloasele declaraţii ale unui anumit domn avocat din Luxemburg despre ţigani, cu referire directă la cei veniţi aici din România. A le reproduce aici ar fi să spun cititorul la un chin pe care, cu siguranţă, nu îl merită.
Altceva, însă, mă revoltă şi mă scârbeşte peste poate şi anume ipocrizia fără margini de care acest domn şi alţi care gândesc şi se exprime la fel ca el, acolo, în luminatul şi luminătorul Occident, dau dovadă atunci când vine vorba despre ţigani. Pardon, despre „rromi”, fiindcă aşa ne-au cerut sacerdoţii „corectitudinii politice” şi noi ne-am executat!
Păi nu sunt ele, aceste populaţii care acum emană izuri care le violează augustele năsucuri, din aceeaşi etnie cu eroii din „Şatra”, capodopera nedezminţită a lui Emil Loteanu? Un film pe care spirite elevate ale Occidentului l-au preţuit aşa după cum prea bine o merită. Şi nu sunt, tot ei, din acelaşi sânge ca şi cei despre care atât de răscolitor ne povestea Charles Aznavour: „Deux tziganes sans repit/ Grattent leur guitare/ Reanimand du fond des nuits/Toute ma memoire?”.
Sunt, fireşte că sunt, dar, uite că, din păcate, una este plăsmuirea artistică şi alta estee realitatea vieţii.
Sau, dacă e să întoarcem foaia, nu sunt din aceeaşi spiţă cu cei care au provocat uriaşul scandal de la Hădăreani, acum douăzeci şi ceva de ani, şi i-au făcut să se unească pe românii şi pe ungurii din părţile locului spre a-i aduce la ordine? Dar, mă rog frumos la domnii atât de corecţi politic, oare cum s-au soldat aceste întâmplări dramatice după ce au intervenit împărţitorii de dreptate de pe acolo? Asta ca să nu mai vorbim mai mult şi mai multe despre alte degete ridicate în semn de cruntă mustrare pentru noi, cei de la Bucureşti şi de pe întregul cuprinsul României, care nu ştim- sau, mai rău, nu vrem!- să îi integrăm pe bieţii nomazi.
Ei bine, uite că acum sunt la dumneavoastră, în paradisul liberei circulaţii şi al societăţii deschise! Integraţi-i dumneavoastră ca să luăm şi noi aminte despre cum se face treaba asta…
Sincer să fiu, eu, în locul domnului avocat din Luxemburg şi al altora ca el, atunci când vine vorba despre ţiganii nomazi care emană damfuri pestilenţiale, aş lăsa capul în jos şi mi-aş căuta de alte treburi ceva mai corecte.
De aceea, îi exprim doamnei Roxana Iftimie, ambasadoarea României la Luxemburg, deplinul asentiment pentru reacţia domniei sale faţă de asemenea declaraţii publice. O reacţie salutară, fără nici-o inhibiţie faţă de notorietatea celui ale cărui declaraţii publice au provocat-o, o reacţie pe cât de promptă pe atât de categorică, pe care a avut-o faţă de o asemenea impardonabilă ieşire.
Fireşte, date fiind uzanţele diplomatice, doamna ambasador nu a putut folosi expresii mai directe şi mai plastice.
Eu, însă, şi , sunt sigur, şi alţii ca mine, nu avem această interdicţie, aşa că pot spune rosti cu voce tare cuvântul meritat: „IPOCRIZIE”!
