Un eveniment recent mi-a adus aminte de o schiţă umoristică apărută în primii ani ai „puterii sovietice”. O femeie necăjită vine la partid şi spune că are un bărbat care nu munceşte, apare în fiecare seară beat acasă şi o bate. Partidul nu poate tolera aşa ceva, drept pentru care îl amendează pe bărbat. A doua zi femeia vine la partid şi mai necăjită şi spune: „Eu sunt singura care aduc bani în casă, acum tot eu trebuie să plătesc şi amenda!”. Evenimentul despre care vorbeam este amendarea postului public de televiziune cu 10.000 de lei de CNA pentru publicitate politică. Era vorba despre emisiunea „Ne vedem la TVR” din 16 aprilie curent, când Emil Boc, Elena Udrea şi Gheorghe Flutur – inventatorul alfabetului ovin – au încercat să convingă publicul că în ţară totul e bine.
Aparent, gestul CNA e salutar, pentru că excesele partizane ale postului public sunt rareori pedepsite. Dar după o primă clipă de extaz mi-am dat seama că, de fapt, NOI plătim amenda asta. Adică dumneavoastră, eu – cei care finanţăm TVR prin taxe şi impozite. Altfel spus, NOI am fost victima îndoctrinării ilegale şi tot noi suntem cei pedepsiţi pentru ea. Precum personajul din snoava de mai sus.
Bună treabă, mi-am zis. Pentru pixuri şi căciuliţe din campania 2004, subsemnatul plăteşte printr-un dosar cu 970 de martori – acum în derulare accelerată. Acum plătesc şi pentru campania PDL de anul viitor. Asta să însemne partid popular? Adică partidul se zbenguie şi poporul primeşte nota de plată? În ritmul ăsta, nu m-aş mira să fim chemaţi să punem mână de la mână ca să facem flota comercială la loc. (Oricum, am fost mândru când Regele Ferdinand şi Traian Băsescu şi-au dat mâna pentru a trimite „în teatru” fregata cumpărată de PSD...) Sau să dăm statului contravaloarea casei din Mihăileanu repartizată nu mai ştiu cui, în nu se (mai) ştie ce condiţii.
În cazuri precum cel avut în vedere de CNA se impun, fără doar şi poate, sancţiuni. Dar n-ar fi oare mai normal ca în relaţiile interne din TVR aceşti bani să fie imputaţi, în cele din urmă, realizatorilor respectivi? Pentru că dacă nu procedăm aşa, cei din această instituţie publică nu se vor mai afla sub nici un control. Ei au, la căpătâi, banul public ca şi cum ar avea o asigurare totală de malpraxis. Fac tot ce doresc (sau ce le spune Rodica Culcer), iar amendat e statul, adică banul public, adică NOI. Şi dacă mai era nevoie de un argument, potrivit datelor oficiale, pe anul 2010 TVR a ieşit cu un deficit de 38,5 milioane de euro. Vin alegerile şi dacă amenzile se înteţesc bugetul instituţiei o să semene tot mai mult cu bugetul statului însuşi, trăitor total pe datorie. Şi în cazul ăsta, să vă mai amintesc? Tot noi plătim.