S&P a dat-o pe politică!

S&P (Standard&Poor’s ), binecunoscuta agenţie internaţională de rating, a catadicsit, după mai bine de 5 ani, să scoată România din penitenţă, trecându-o de sub calificativul “junk” (gunoi) la categoria “recomandabilă pentru investiţii”. În ultimii ani, S&P, cu acoperirea crizei la spate, a întreprins un exerciţiu inedit căutând să demonstreze că nu face politică la comanda intereselor capitalului financiar internaţional şi că se ghidează în aprecieri doar după fundamentele economice. Experimentul forte a fost tăierea ratingului maxim pentru SUA, în condiţiile opririi activităţii guvernamentale de la Washington din cauza depăşirii plafonului maxim de îndatorare. S-a ales cu o trimitere în judecată pentru nu se ştie precis ce nereguli. Probabil a renunţat să se mai dea cocoş în faţa cui nu trebuie, pentru că oricât ar fi făcut-o în faţa celor de pe la periferii nu ar fi riscat nimic.

În faţa României a făcut-o, cu toate că, potrivit criteriilor curente pe plan internaţional (de nimeni altcineva stabilite decât de capitalul financiar însuşi), se cuvenea de mult să îi schimbe încadrarea: se supusese strict comenzilor FMI, aruncase integral pe seama populaţiei povara ajustărilor impuse de criză, salvase băncile (care nu erau nici măcar proprii, ci străine) pe banii contribuabililor, amputase drastic cheltuielile statului, redusese dramatic deficitul bugetar, scosese la privatizare tot ceea ce mai putea fi pus la dispoziţia capitalului străin, liberalizase preţurile la energie în favoarea acestuia şi în defavoarea capitalului autohton etc. S&P nici nu a vrut să se uite la toate acestea, repetăm stabilite drept criterii de reuşită de nimeni altcineva decât de cei aflaţi la comanda pieţelor financiare internaţionale. A ţinut-o sus şi tare cu argumentul economic: fundamentele economice în România nu s-au schimbat. Si S&P avea dreptate: structural economia era aceeaşi, ba potenţialul de creştere economică scădea, nivelul de trai cobora, capacitatea de rambursare a datoriei externe, instabilizată periculos de o disproporţionată componentă pe termen scurt (nici măcar sub control intern) se menţinea precară, datoria publică deşi relativ redusă sporea vertiginos, capitalul autohton (cu rol secundar în plan financiar şi strategic dar preponderent în ocuparea forţei de muncă) nu mai era finanţat de bănci, care, dimpotrivă, îşi diminuau sistematic expunerea pe România etc. Poziţia “junk” a României din încadrările S&P începea să contrasteze însă pentru cancelariile occidentale cu scurgerea a peste cinci ani de înregimentare soldăţească a României la programele FMI-CE, mai ales, că, pentru a dovedi reuşita acestor programe, s-a inventat înregistrarea de către România a unor creşteri economice minunate. A intervenit şi contextul ucrainean, care s-a adăugat politic în ecuaţie. Cum dădea politic în acest context ţinerea la gunoi de către S&P tocmai a copilului sârguincios din regiune?! Si atunci, în perspectiva vizitei la Bucureşti a vicepreşedintelui Biden, S&P a părăsit reduta economică pe care o apărase temporar şi a dat-o deschis pe politică!