Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Recent am fost intrebat de un ziarist cum a fost posibil ca in Revista Romănă de Studii Internaţionale să apară in 1986 un articol critic la adresa mecanismelor economice din "ţările socialiste", care pleda pentru reforme de piaţă. Acel articol provocase venirea la Bucureşti a corespondentului lui Washington Post pentru Europa de Răsărit (cu care nu m-am putut intălni) şi fusese comentat la Radio Europa Liberă. Fiind impreună cu bunul meu prieten, Vasile Pilat, autorii acelui studiu, ofer o explicaţie, pe care am evocat-o şi in faţa studenţilor la universităţi din Europa şi SUA, unde am conferenţiat. Am abordat problematica generală a "sistemului economic socialist", nefăcănd referire specială la Romănia; am adăugat la analiza noastră observaţii ale unor economişti din ţări vecine, inclusiv din fosta Uniune Sovietică (mai ales şcoala de la Novosibirsk, condusă de T. Zaslavskaya şi A. Aganbegyan) şi am introdus unele citate din Ceauşescu. Am făcut apel la asemenea citate şi in alte articole (in care am susţinut mecanisme de piaţă in Romănia) pentru a le face mai comestibile.
O modalitate de a scrie/critica era utilizarea unui limbaj foarte tehnic, specific analizelor macro şi micro serioase. Aşa au fost studiile privind absorbţia internă şi echilibrul extern, care au apărut in Revista Economică (nr. 45/1982; nr. 28/1983, nr.44/ 1983) şi Teorie şi Practică Economică (nr. 4/1985 şi 2/1986). Mesajul studiilor a fost semnalat in presa economică din Ungaria, apărănd intrebarea dacă ce scrie Dăianu nu anunţă reforme la Bucureşti.
In analiza care utiliza modelarea, metode cantitative, am recurs la eufemisme, la inovaţii terminologice, care să efateze la suprafaţă mesajul. In Viitorul Social nr. 6/1987 mi s-a publicat "Echilibrul şi Performanţa Sistemelor Economice", unde am căutat să arăt că economiile socialiste se confruntă cu o "restricţie structurală de ofertă", că deficitul de resurse este permanent, că este nevoie de reforme. In Ungaria, Janos Kornai folosise noţiunea de penurie (shortage) construind o intreagă teorie. M-am ferit să folosesc acest termen şi am recurs la sintagma menţionată; analiza era foarte tehnică, existănd şi varianta in engleză.
Studiul "Creşterea economică şi raportul de schimb extern - un model de creştere oneroasă" (Revista Economică, nr. 20, 1985) a incercat să demonstreze natura pauperizantă a politicii de plată rapidă şi totală a datoriei externe. In loc de "pauperizantă" am folosit adjectivul "oneroasă", găndind că este mai puţin ofensiv. Am utilizat un model bisectorial (clasic in teoria creşterii economice), impărţind economia intr-un sector ce produce bunuri "tari" şi altul cu bunuri "moi". Concluzia era potrivit logicii unui faimos studiu al lui Jagdish Bhagwati din 1957 ("Immiserising Growth"). Acel studiu al meu şi altele au motivat Comisia Economică ONU pentru Europa să imi solicite in 1988 un raport privind economia romănească; cum nu am ajuns să trimit/prezint analiza la Geneva este o poveste in sine.
Drept este că am beneficiat de sprijinul unor persoane, care au ajutat ca analizele să fie publicate (regretatul Corneliu Bogdan la RRSI, Dna Maria Popescu la RE). Limbajul tehnic l-am invăţat din cărţi de economie pe care, student fiind, le-am găsit la Biblioteca Americană (un "Alma Mater" de suflet al meu); aici am dat de P. Samuelson, M. Friedman, Hayek, W. Baumol, R. Okun şi alţii.
Am folosit şi ceea ce spuneau eurocomuniştii italieni despre "Socialismul real" in Rinascita, Critica Marxista etc. Un volum coordonat de Dna Sorica Sava a cuprins un eseu al meu, care făcea referiri la Pietro Ingrao, Romano Ledda, Giorgio Napolitano, Giorgio Amendola etc; eseul bătea şaua pentru a pricepe calul.
Critica sistemului a făcut un Tiberiu Schatteles intr-o bijuterie de carte economică "Previziunea Economică", care a apărut acum mai bine de trei decenii. Ihor Lemnij, in "Fenomenul Tehnic", a vorbit, chiar dacă nu explicit, despre incapacitatea genetică a sistemului de a genera progres tehnic. Iar academicianul Aurel Iancu a scris două cărţi ("Eficienţa Economică Maximă", "Modele de Creştere Economică"), care erau rara avis intr-o ţară in care literatura economică autentică nu prea exista. Dar aceste pilde sunt puţine. Pentru noi, dezbaterile intre economiştii din Ungaria, chiar din Polonia sub legea marţială, erau un ţel greu de atins in acei ani.
PS. Scrierile mele din deceniul 1980-1989 l-au impresionat pe economistul şi sovietologul american Abram Bergson, ceea ce a făcut să primesc o bursă de cercetare la Harvard in 1990. Ele au fost reunite in teza de doctorat "Funcţionarea economiei şi echilibrul extern", căreia i s-a decernat premiul Academiei, P.S. Aurelian, in 1992.  Â
