Cineva imi propune un text care ar fi draftul unei scrisori a presedintelui Basescu catre comisarul pe justitie si, totodata, vicepresedinte al Comisiei Europene, din familia politica a "popularilor".
"Stimata Doamna Viviane Reding, ca presedinte al Romaniei, ramanandu-va recunoscator pana la sfarsitul mandatului meu pentru ca am fost salvat de la demitere, in pofida vointei electoratului, ca urmare a presiunilorilor dure, cu iz de santaj, din partea unor membri marcanti ai PPE, sunt nevoit totusi sa-mi exprim consternarea fata de recenta dv declaratie, in care afirmati ca nu ati fi mirata daca sar decide amanarea aderarii Romaniei, tara in care ar fi avut loc un fel de puci parlamentar, la Spatiul Schengen. Desi Romania a indeplinit de mult criteriile de admitere. Cred ca, din nefericire, la nivelul Comisiei Europene si al cancelariilor unor mari state, cum este Germania, persista o impresie contrafacuta, potrivit careia, in Romania, statul de drept si democratia ar fi fost puse in pericol de suspendarea mea. Sunt obligat, in acest sens, sa recunosc ca emisarii mei, precum Monica Macovei, Traian Radu Ungureanu sau Cristian Preda, fie au dezinformat, fie au exagerat in demersurile lor externe, construind astfel o imagine falsa a realitatii romanesti si afectand grav credibilitatea tarii. Desigur, un repros sever trebuie adus si ambasadorului roman pe langa UE, Mihnea Motoc, ca si altor ambasadori promovati, din pacate chiar de mine, care sau nu au stiut sau nu au vrut sa informeze corect si prompt oficialii CE si guvernele din diferite state asupra situatiei din tara. Or, dupa cum a constatat fara ezitare chiar Curtea Constitutionala, care evident ca nu poate fi banuita de partizanat pro USL, procedurile de suspendare a mea si de desfasurare a referendumului au fost perfect legale. Este intru totul regretabil ca o disputa politica strict interna constituie un motiv pentru lezarea intereselor legitime ale tarii, ca membru cu drepturi depline al UE, ceea ce poate determina intarirea unui curent antieuropean, care deja se face simtit si care ar aduce atingere scopurilor politice, economice si geostrategice, ca si valorilor nu doar ale Romaniei, ci si ale UE. Tinand seama de aceste aspecte, va rog, doamna comisar Reding, sa va reconsiderati atitudinea nejustificat de inversunata contra Romaniei, tara al carei popor a facut mari sacrificii spre a-si indreptati locul in marea familie a UE. Cu sinceritate, al dv, Traian Basescu, presedintele Romaniei".
Ce-i bazaconia asta?!? Ce sa fie, nimic altceva decat un eventual fragment dintr-un scenariu posibil oriunde, dar nu si in Romania. Posibil, adica, in tari care au stiut sa-si aleaga si sa mentina in varful piramidei personalitati dedicate binelui poporului lor. Gata sa-si scacrifice propriile interese - mai ales pe cele marunte si meschine, ori ale clanurilor din care proveneau sau pe care le-au cladit in timpul mandatului - in favoarea oamenilor care le-au dat votul cu buna credinta si care-si pusesera in ei speranta de mai bine, de prosperitate, de liniste si armonie sociala. Nu este si nu va fi, insa, cazul Romaniei, cat timp Cotroceniul va fi ocupat abuziv de un personaj lipsit acum de orice suport electoral. In pofida intelepciunii pro causa pe care incearca acum Basescu sa o afiseze, ori a naframei albe pe care o agita Vasile Blaga, ascunzand insa in ea jungherul pe care abia asteapta sa il poata infige.