x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Sculptorul de metafore

0
Autor: Florin Condurateanu 20 Feb 2020 - 07:30
Sculptorul de metafore


Ce metafore formidabile ataşează operelor de artă care au revoluţionat cultura mondială, ce denumiri răscolitoare a pus Brâncuşi bijuteriilor lui de sculptură „Cuminţenia Pământului”, „Coloana Infinitului”, „Masa Tăcerii”, „Poarta Sărutului”. Genialul Constantin Brâncuşi cioplea fantastic în piatră, dar şi în lumea simbolurilor. Din clipa în care a purces să însufleţească piatra, i-a însămânţat şi o idee genială, din piatra modelată de Brâncuşi ţâşneşte filozofie, se simte prea plinul de inteligenţă, de sensibilitate. Virtuţi ale sufletului românesc. Plecat în opinci, pe jos, luând pe tălpile încălţărilor ţărăneşti întinderea Europei, Brâncuşi a pus pe gânduri lumea întreagă, arta a căpătat prin dăltuirea în piatră zbor înalt, zbor de vulturi semeţi, sculptura a pornit pe un drum nedescoperit până la ţăranul colosal din Hobiţa, meleag al Gorjului.

Coloana Infinitului are în ea toată zbaterea destinului românesc, când sugrumat, când înflorit în plinătate, iar şi iar duh oprimat şi apoi însorit spre nesfârşire. Francezii se fălesc cum că Brâncuşi este al lor, pe mormântul lui din Paris numele lui e franţuzit forţat, Brancusi, fără „â” şi „ş” din rostirea românească. Brâncuşi ar fi vrut să fie îngropat în pământul Gorjului. Franţa e neînduplecată: Brâncuşi este bogăţie franţuzească. Dacă am putea clona o fărâmă dintr-o iubire cosmică, dragostea între ţăranul ursuz şi genial Brâncuşi şi Maria Tănase, cea care când cânta parcă se despica cerul! Să păstrăm în lada de zestre a umanităţii acea clonare a iubirii superbe dintre cei doi români uriaşi. Maria Tănase îi cânta lui Brâncuşi când îl adormea, îl şi sprijinea cu spatele ei şi, când simţea că bărbatul colosal a aţipit, se îndepărta tiptil, îl sprijinea cu perne şi murmura cântecul până ieşea pe uşă. Maria s-a necăjit când Brâncuşi, bine intenţionat, a sfătuit-o să urmeze cursuri la Paris şi în domeniul cantoului cu muzică clasică. Abrupt, cum îi era dăltuirea în piatră, a avertizat-o: „Dacă nu te instruieşti, rişti să devii o bocitoare!”.

 

 


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de