Se îndrăgosti fulgerător şi iremediabil de judecătoare

Câţiva ani mai târziu, Cleopa Bulandră avea să capete faima de procesomanul numărul unu al ţării. Avea deschise o sută trei procese la judecătoria din Floreşti, Secţia Civilă şi Contencios Administrativ.

Înaintea lui se situa, la un moment dat, un pensionar din Ploieşti, care deschidea automat procese tuturor celor care invocau în public zicala "A întors-o ca la Ploieşti", pe motiv că astfel se aducea atingere onoarei zecilor de mii de cetăţeni paşnici din Ploieşti.

Şi aşa oraşul nostru a suferit şi suferă groaznic - scria el în plângerile aşternute pe foi din maculatorul rămas de la nepoată-sa Lidia, care terminase şcoala elementară şi urma acum cursurile unui Liceu de Cosmetică - Secţia Năsucuri şi Urechiuşe - din cauza lui Caragiale, care şi-a bătut joc de el, zicând despre Republica de la Ploieşti.

Cleopa Bulandră reuşi însă să-l depăşească. Nu pentru că ar fi făcut vreun efort în plus, ci pentru că pensionarul murise tocmai când scrisese şi depusese cea de-a suta plângere penală.
Cleopa Bulandră era şi el pensionar. Pe motiv de boală, nu de vârstă.
Lucrase timp de douăzeci de ani la Poştă. Departamentul Retururi.

Aici veneau scrisorile care nu-şi găsiseră Destinatarul şi, în consecinţă, trebuiau să se întoarcă la Expeditor. Cu unele lucrurile şedeau simplu. La Expeditor adresa era corectă: nume, prenume, stradă, localitate, ba chiar şi cod poştal. Cu altele, lucrurile se complicau. Era vorba despre scrisori care aveau la Expeditor, în loc de nume şi prenume, Un grup de oameni ai muncii sau Pisicuţa ta alintată. Cerea multă bătaie de cap până dibuiai cine e Pisicuţa ta alintată, nu de puţine ori de sub acest pseudonim iţindu-se o bătrânică la vreo 70 de ani, confruntată cu dificultăţi în primirea pensiei la timp.

Cu câţiva ani în urmă, Cleopa Bulandră fusese citat ca martor într-un proces dintre cei doi vecini de peste drum. Se luaseră de la un nuc a cărui creangă uscată se întindea peste gard în ograda celuilalt. Dacă ar fi fost verde - scria petiţionarul în plângerea penală - n-aş fi avut nimic împotrivă, ba chiar m-aş fi bucurat, deoarece eu iubesc natura. Pentru el, creanga uscată era însă o adevărată jignire. N-avea nici o îndoială că vecinul o uscase dinadins şi, evident, pusese nucul s-o arcuiască peste poartă ca o aluzie străvezie la faptul că era slab.

Drept răspuns, vecinul îl dădu în judecată pentru calomnie. Celălalt răspunse cu un alt proces. Şi astfel, timp de vreun deceniu ajunseseră să se târască prin tribunale pentru tot felul de fleacuri. Se dăduseră unul pe celălalt în judecată inclusiv pentru că antena TV a unuia cenzura anumite ştiri primite de antena celuilalt prin eter.
Cleopa Bulandră se prezentă ca martor la prima şedinţă de judecată a primului proces.

Urma să depună mărturie că nucul avusese creanga uscată cu mult înainte ca petiţionarul să fi slăbit.
Şedinţa se încheie rapid şi, aşa cum era şi de aşteptat, cu o binecuvântată amânare.
În viaţa celor doi vecini nu apăru nimic nou. Urmau să se prezinte la o altă şedinţă, programaţi, ca de obicei, peste vreo trei luni, între timp însă intentându-şi reciproc alte cinci procese.

Viaţa lui Cleopa Bulandră se schimbă din temelii.
Da' ce spunem noi, se răsturnă cu fundu-n sus.
Se îndrăgosti fulgerător, iremediabil şi fără nici o şansă de judecătoare.




Greu de spus dacă Mura Calistru, judecătoare la Tribunalul din Floreşti, era frumoasă sau urâtă. Avea 40, 40 şi ceva - vârstă la care femeia atrage prin altceva decât prin fizic. Câtă vreme e tânără, o femeie poate ispiti prin vitalitate, neruşinare, sexualitate ghicită sau sexualitate afişată, robusteţe sau, dimpotrivă, slăbiciune de Ileana Cosânzeana.

La 40, 40 şi ceva, femeia e coaptă, are copii mari, uneori chiar şi nepoţi. N-o mai încearcă zburdălniciile tinereţii şi, mai ales, nu mai e tentată de schimbări spectaculoase. Pentru că la o asemenea vârstă, cu zece, douăzeci de ani de căsnicie şi serviciu, femeia are suficientă experienţă pentru a-şi da seama că orice alt nou bărbat n-ar face altceva decât să-i repete pe cei anteriori şi orice alt nou serviciu nu s-ar deosebi prea tare de cele anterioare.

Astfel că Mura Calistru era o femeie aşezată şi, îndeosebi, serioasă.
Întăreau impresia de seriozitate, asprind-o chiar niţel, privirile albastre, de o răceală care impresiona, şi faptul că era judecătoare.

Om la cincizeci şi ceva de ani, pe parcursul şedinţei Cleopa Bulandră se purtă de parcă era vrăjit. Răspunse cu greu la întrebările judecătoarei, se încurcă şi se roşi, stârnind uimirea veselă a unor ţigani din sală care-şi disputau în instanţă o răpire de la o nuntă, despre care unii spuneau că fusese de formă, iar alţii, că fusese o răpire-răpire. Mura Calistru era de obicei o femeie calmă. Sutele de procese judecate în această parte a lumii, cu inşi care coborâseră din munţi întâia oară în viaţa lor doar cu ocazia procesului la Floreşti, dar şi cu inşi vicleni, acea viclenie ţărănească, transmisă din tată-n fiu, o învăţaseră să sesizeze rapid ce fel de om era cel din faţa ei.

Găsi că Cleopa Bulandră e un mototol şi, cum în ziua respectivă era nervoasă, pentru că bărbatu-său uitase să-i lase cheile de la maşină, de trebuise să vină pe jos la serviciu tocmai acum, când o rodea cizma de la piciorul stâng, îl repezi niţel. Îşi dădu seama de greşeală, îi păru rău şi, ca să mai îndrepte ceva, făcu ceea ce nu făcea de obicei: îi zâmbi celui din sală.
Asta îl dădu gata pe Cleopa Bulandră.
Se îndrăgosti total de judecătoare.

Şi pentru că simţea nevoia s-o vadă, se apucă de deschis procese peste procese. Vecinilor, mai întâi, iar când termină cu vecinii, poştaşului, directorului şcolii, primarului, chiar şi unui ţigan care trecea pe uliţă o dată pe săptămână, duminica, strigând tânguitor:
Haine vechi cumpăr!, deşi nu cumpăra nimic.

Timp de cinci ani, graţie acestor procese, o văzu pe judecătoare o dată pe lună şi, de fiecare dată când aceasta mai dădea o amânare, lui i se părea un semn discret de simpatie.
Ar fi continuat astfel cu procesele mult timp, dacă judecătoarea nu s-ar fi pensionat pentru a se consacra creşterii nepoţilor.
Fiică-sa divorţase şi-i rămăseseră pe cap doi copii - un băiat şi o fetiţă.