Semnul de intrebare

De la un fost coleg de serviciu, pe care nu-l mai vazusem de douazeci de ani, mi-am notat telefoanele altor doi, pe care nu-i mai vazusem de treizeci.

De la un fost coleg de serviciu, pe care nu-l mai vazusem de douazeci de ani, mi-am notat telefoanele altor doi, pe care nu-i mai vazusem de treizeci.

L-am intalnit pe strada, conversatia a fost conventionala, iar telefoanele colegilor stabiliti de multa vreme in Franta si Germania le-am notat fiindca omul m-a intrebat daca voiam sa le am si n-ar fi fost frumos sa spun nu. S-a intamplat mai apoi ca dupa numai o saptamana sa ajung la München, unde locuia unul din fostii colegi al carui numar de telefon tocmai il scrisesem in carnet si - dand peste el, numarul - sa ma intrebe: "Nu vrei sa va vedeti? Da’ de ce nu vrei?". Nu-i nici o greseala: Numerele de telefon, odata consemnate undeva, te reclama de parca au fost adormite si s-au trezit. Iti cer sa le bagi in seama. Cele mai insistente sunt numerele despre care nu stii de ce le-ai retinut. Iar daca ai pus langa ele un semn si ai uitat de ce l-ai pus, poti sa ai parte de tot felul de neplaceri. Am pus candva langa un numar scris in graba pe coperta unei carti trei semne de exclamare. Atunci cand am dat de el si m-am intrebat de ce-oi fi pus acele trei exclamatiuni, m-am simtit obligat sa sun, sa spun cum ma cheama si sa ma scuz ca nu notasem si cui ii apartinea. M-am trezit injurat de mama, tiganeste, din toti rarunchii, cu senzatia ca ma paste si o bataie. Ceea ce insemna ca uitasem esentialul: semnele de exclamatie ma avertizau sa nu formez niciodata acel numar!

Langa numarul de telefon al fostului coleg din München adaugasem un mic semn de intrebare. In doar o saptamana uitasem de ce. N-aveam nici un motiv sa-l sun si sa ma intalnesc cu fostul coleg, dar aveam unul: sa clarific situatia semnului intrebarii. Colegul mi-a propus sa ne intalnim intr-o statie de metrou, dar, de ce trebuia sa ne intalnim, cred ca nici lui nu-i era clar. Politetea ducea adesea in fundaturi. Dupa ce am stabilit ora si locul, precum si modul in care urma sa ne recunoastem, daca ne-am fi gasit foarte schimbati, mi-am dat seama ca motivele ca sa nu ma duc la intalnire se vadeau a fi mai multe si mai serioase decat acelea care-mi spuneau ca nu era demn de mine sa fixez o intalnire si sa nu ma duc.

Era ca si cum urma sa-mi intalnesc trecutul in partile lui gri. Sa scormonesc intr-un timp indepartat, unde stiam ca nu aveam sa gasesc nimic. Multe lucruri le facem fiindca suntem imbolditi sa le facem: de numerele de telefon, de interesele celor din jur, de un sentiment discret de culpa, ramas intr-o cuta a memoriei, de vremea care trece... De indata ce am ajuns in statia de metrou am facut scurt stanga-mprejur si nu m-am uitat in urma. Seara, cand i-am telefonat fostului coleg ca sa lamurim "neintelegerea", omul nu era deloc suparat. "Metroul are doua intrari - a zis el - ne-am asteptat la intrari diferite. O sa ne vedem alta data".

Din felul in care-mi vorbea intelegeam ca alta data avea sa fie intr-o statie de metrou cu o suta de intrari.