Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
M-am uitat, preţ de câteva secvenţe, la un jurnal tv de seară. Mai bine zis, la prezidiul unei întruniri legale de extremă-stângă. Sala fiind pe trei sferturi goală, cameramanul insista pe prezidiu. Avea şi motive. O asemenea înşiruire de mese acoperite cu pânze roşii şi o astfel de fudulire masivă pe un podium nu mai văzusem de la congresele lui Ceauşescu.
Pe vremea aceea însă nu se găseau, ca în sala de unde avea loc transmisia, mai mulţi guguştiuci în prezidiu decât în asistenţă. Cooptarea într-un prezidiu, chiar şi la o serbare şcolară, e o luare în seamă cu ecouri puternice în toată fiinţa. Sentimentul de prezidiu ar merita să fie studiat de sociologi şi de psihologi. Dar şi de aceştia după ce se vor fi urcat în mai multe rânduri la mesele lungi, cocoţate pe podiumuri de gală. După ce vor fi simţit ei înşişi fiorul acela de selectaţi şi de persoane dominatoare, pe care-l stârneşte, chiar şi în modeştii autentici, postura de reprezentant.
N-ar fi exclus să existe în alcătuirea omului şi o glandă a luării în seamă, care se activează cu atât mai energic cu cât mai lungă a fost starea de aşteptare. Am urcat şi eu în câteva prezidii de doi lei, la paranghelii literare judeţene, şi trebuie să recunosc că tâmpirea s-a produs rapid. M-am purtat atât în timpul simpozionului, cât şi la obişnuita beţie de protocol restrâns de după mult deosebit faţă de felul meu natural de a fi. M-am simţit mare, intrat definitiv pe o linie ascensională. Ca şi cum era de la sine înţeles că după un prezidiu aveau să urmeze altele, de o importanţă crescândă. Ca şi cum mi se recunoştea, în sfârşit, o virtute genetică, aceea de a mă fi născut pentru podiumuri şi întovărăşiri providenţiale, de mese lungi, cu alţi aleşi şi luaţi în seamă.
E atât de uşor să-ţi pierzi uzul raţiunii! În prezidiile de rang judeţean, în care m-am nimerit, m-am înfruptat din laudele stângace, dar umflate ale mai micilor locali, deşi ştiam că sunt exagerate şi în afara realităţii. Totuşi, am simţit cum le absorb ca un burete uscat când dă de apă. Nu contează că apa e de la dejecţii, totul e să fie multă, să nu se oprească revărsarea. Partidele îşi ierarhizează oamenii odată cu dimensiunea prezidiilor. Când un partid stă mai mulţi ani la putere, se înmulţesc vicepreşedinţii. Atât de mult se înşiră în prezidii vicepreşedinţii, încât funcţia îşi pierde orice raţiune. Totul e să fii acolo, pe podium, nu în sală. Să stârneşti în sală nevoia de a ţi se lua locul. Odată suit în prezidii, cel mai echilibrat politician se simte un exceptat de la toate cele fireşti în viaţa publică. Dospeşte în el sentimentul de om de prezidiu, până când îl umflă de tot şi plesneşte.
Citește pe Antena3.ro
