Şi dacă a fost o simulare?

Actuala Moţiune de cenzură a părut a ieşi din această logică de simplu exerciţiu democratic.Â

In sine, o Moţiune de cenzură e - vorba lui Traian Băsescu - un exerciţiu democratic.

Opoziţia işi exprimă nemulţumirea faţă de Putere introducănd o Moţiune de cenzură.

Expresia exerciţiu democratic e cum nu se poate mai nimerită pentru moţiunile depuse in ultimii 17 ani: ca orice exerciţiu, toate n-au reuşit să dărăme Guvernul. Pentru că - nu-i aşa? un exerciţiu de luptă, chiar dacă militarii se comportă ca şi cum ar fi luptă adevărată, nu e, totuşi, luptă adevărată. E o simulare a unei lupte. Şi in cadrul unei simulări, deşi se trage cu mitraliera in duşman, dincolo, in tranşee, nu moare nimeni. Nici n-ar avea cum, o dată ce, dincolo, in tranşeele din faţă, nu sunt duşmani, ci ai noştri pe rol de duşmani. Iar noi, ştiind asta, nu tragem in ei cu gloanţe, ci cu gloanţe oarbe. Ar fi şi culmea să tragem cu gloanţe adevărate. Ar insemna, in ultimă instanţă, să tragem in noi.

Toate moţiunile de cenzură de pănă acum au fost simple exerciţii democratice, pentru că ele n-au dus la căderea Guvernului in funcţiune. Şi nu atăt pentru că de fiecare dată majoritatea parlamentară, deţinută de guvern, şi-a spus cuvăntul, ci pentru că inşişi cei care introduceau moţiunile nu voiau ca guvernul să cadă. Actuala Moţiune de cenzură a părut a ieşi din această logică de simplu exerciţiu democratic. Pentru că:

1) Intăia oară după 1992, formaţiunile ce se autodefinesc ca fiind Opoziţie intruneau un număr zdrobitor de voturi. Dacă ar fi să ţinem cont de numărul de voturi pe care-l au cele două partide de la guvernare, PNL şi UDMR, Moţiunea ar fi putut să treacă fluierănd prin cele două Camere ale Parlamentului.

2) Intăia oară după 1992, atmosfera din jurul moţiunii de cenzură a fost una de luptă adevărată şi nu de exerciţiu de luptă. De la preşedinte pănă la ultimul politician in Romănia din zilele premergătoare dezbaterii Moţiunii s-a discutat ca şi cum Moţiunea va trece.

S-au făcut mobilizări ieşite din comun pentru ca partidele să aibă garanţia disciplinei de vot. S-au lansat declaraţii după declaraţii din partea PSD, PD şi PLD in favoarea trecerii Moţiunii. Mult mai semnificativ s-au făcut şi s-au desfăcut guverne. La Moţiunile de cenzură din ultimii 17 ani n-a fost aşa. N-am auzit la nici una din ele ca Opoziţia să anunţe ce guvern va face după căderea Guvernului şi, cu atăt mai important, ca partidele din Opoziţie să angajeze discuţii despre o posibilă coaliţie pentru formarea unui nou guvern.

Cei care depuneau Moţiunea de cenzură nu-şi ascundeau sentimentul că gestul lor e un simplu exerciţiu democratic. Nici comentatorii nu impărtăşeau un sentiment diferit. Acum insă am sesizat un paradox: S-a discutat mai puţin despre momentul Moţiunii decăt despre momentul după ce Moţiunea va trece. Asta chiar cu mult inainte ca Moţiunea să fie supusă votului. Moţiunea a căzut. Şi toată lumea de la politicieni pănă la jurnalişti discută ca şi cum ar fi fost luptă adevărată, şi nu un exerciţiu de luptă sau, mă rog, un simplu exerciţiu democratic. Riscănd să mă inşel, mă voi intreba cu glas tare: Şi dacă n-a fost o luptă adevărată? Dacă a fost o simulare? E drept, o simulare perfectă. Mai ceva decăt teroriştii din decembrie 1989. Sau, ca să venim mai aproape, mai ceva decăt răpirea celor trei jurnalişti.

Ca mai bătrăn intr-ale observării de pe margini de ziare a politicii, am trăit multe Moţiuni de cenzură după decembrie 1989. N-am trăit inainte de 1989, deoarece regimul nu putea fi răsturnat decăt prin ieşirea in stradă. Moţiunea de cenzură impotriva regimului Ceauşescu, singura de altfel, a fost depusă nu in Parlament, ci in Piaţa zisă pe atunci a Republicii. Căte moţiuni de cenzură au cunoscut cei şaptesprezece ani de tranziţie nu pot spune. Nu mai ţin minte şi nu mai stau acum, la bătrăneţe, să le număr. Pot spune insă un lucru despre ele. Un lucru esenţial. Toate au avut o notă comună: n-au semănat prin nimic cu Moţiunea care s-a discutat şi s-a supus votului ieri.

La Moţiunile de cenzură anterioare, perioada premergătoare votului era una de intensificare a confruntării politice dintre Putere şi Opoziţie. O confruntare ce lua accente paroxistice la dezbatere şi la vot. La Moţiunea de cenzură de acum nu s-a inregistrat nici măcar o centime din acuzele reciproce şi am putut sesiza, nici o injurătură intre PNL şi PSD.

Ba mai mult, la şedinţa Camerelor reunite ale Parlamentului, atăt cei de la PNL, căt şi cei de la PSD se străduiau vizibil să nu se atace prea tare. Ciudată e şi Moţiunea depusă de PSD. Ea nu se concentrează pe atacurile impotriva guvernului, ci pe precizarea programului de stănga al PSD. De parcă era un Congres extraordinar al partidului şi nu dezbaterea Moţiunii de cenzură.

A fost o simulare perfectă? Vom vedea in perioada următoare. Pănă atunci imi ingădui să nu cred că a fost o luptă adevărată.