x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Şi gafa-i tehnocrată

Şi gafa-i tehnocrată

de Adrian Măniuțiu    |    01 Apr 2016   •   08:27
Şi gafa-i tehnocrată

Guvernul a spus că, dincolo de orice declaraţie, se va dovedi un partener al economiei reale şi că va rămâne foarte aproape de mediul de afaceri. Mi-a sunat bine când am auzit că Executivul intenţionează să simplifice declaraţia 394, coşmarul contabililor. Dar ce să vedeţi: după ce formularul a crescut iniţial de la 2 la 9 pagini, acum, în varianta „simplificată”, ar urma să aibă 16 pagini. Rezultatul nefericit poate fi înscris în acelaşi registru în care, tot dinspre Ministerul de Finanţe, aflam cu stupoare în timpul dezbaterii legate de creşterea salariului minim, că din moment ce concurăm cu Brazilia şi India, ţări în care săracii sunt dispuşi să lucreze pe 2 lei, mai bine să ne vină mintea la cap. Nefericită exprimare, precum este şi aceea a Ministrului Curaj, care ne spune că el nici nu trebuie să vadă, nici să ştie chiar tot, iar din moment ce grădiniţa în care copiii erau maltrataţi nu era acreditată, pentru el, aceasta nu există. Deci, educaţie preşcolară sau nu, e treaba altora şi punct. Acum că ne-am încălzit, să trecem la Ministerul Mediului, care, chiar prin vocea ministrului Cristiana Palmer, ne-a trăsnit cu o altă declaraţie halucinantă: fenomenul tăierilor ilegale de pădure nu este atât de grav cum pare în presă... aşa e, nu e nimic grav, suntem noi nebuni. La Sănătate, ministrul Achimaş-Cadariu măcar a recunoscut, în contextul dramei copiilor cu sindrom hemolitic-uremic, că e depăşit, că nu ştie, că n-are soluţii. Atât de dezolant e să auzi aşa ceva de la un asemenea nivel, încât păleşte şi declaraţia ministrului Prună de la Justiţie care ne-a transmis cu seninătate că în contextul combaterii criminalităţii discuţia despre drepturi e doar un lux teoretic. Dar, per total, important e că suntem pe mâini bune. Că doar Guvernul tehnocrat, venit, conform propriilor declaraţii, temporar la putere până la alegerile din noiembrie şi fără intenţii de a mai rămâne, ne-a trântit un plan strategic de investiţii pentru următorii 10 ani, cu fonduri europene cu tot. Dar a rămas tot o hârtie, de data asta nu de partid, ci apolitic-tehnocrată. A greşi e omeneşte, corect. Gafele, aparent inofensive, denotă însă nu doar lipsa de experienţă, ci şi de profesionalism. Dar ne-am obişnuit să ne-mbătăm cu mediocritate. N-ar strica totuşi puţină decenţă. Măcar de nu s-ar mai vinde drept specialişti atotsalvatori. Deocamdată se bat pentru unul din locurile fruntaşe pe podiumul performanţelor guvernamentale. Dar de la coadă. Păcat, în contextul în care, cu sau fără probleme penale şi fără să-i simpatizez, anteriorii au lăsat mâncarea gătită şi masa pusă. Şi chiar să nu fi fost aşa, doar pentru că alţii au fost slabi înainte, nu te face pe tine bun. E miros primăvăratic de remaniere în aer, mă tem însă că e degeaba!

×