Singurătatea şi tristeţea lui Mirel Rădoi

PUNCTUL PE EI
Scriu în dimineaţa unei zile extrem de importante pentru fotbalul nostru. Tot românul, microbist sau doar atent la ce se întîmplă în jurul său, îşi ordonează treburile ce-i stau pe cap într-o aşteptare grea, cu gîndul la o posibilă victorie a României în meciul cu Olanda. Cînd veţi citi aceste rînduri rezultatul meciului va fi deja cunoscut, realitatea va fi comentată în consecinţă. Dincolo de această realitate rămîn însă datorii, rămîne cîte un decont nedrept al bunelor intenţii. Mă gîndesc, în mod special, la Mirel Rădoi.

PUNCTUL PE EI
Scriu în dimineaţa unei zile extrem de importante pentru fotbalul nostru. Tot românul, microbist sau doar atent la ce se întîmplă în jurul său, îşi ordonează treburile ce-i stau pe cap într-o aşteptare grea, cu gîndul la o posibilă victorie a României în meciul cu Olanda. Cînd veţi citi aceste rînduri rezultatul meciului va fi deja cunoscut, realitatea va fi comentată în consecinţă. Dincolo de această realitate rămîn însă datorii, rămîne cîte un decont nedrept al bunelor intenţii. Mă gîndesc, în mod special, la Mirel Rădoi.

Indivizii imaginaţiei harnice ţeseau din zvonuri o veste proastă rău de tot. Şi anume aceea că ar fi posibil ca Mirel Rădoi să ia în calcul posibilitatea de a se retrage din activitatea competiţională. Invenţia nu avea de această dată suportul relelor intenţii şi nici pe acela al gravităţii acidentării căpitanului stelist. Cred că, mai degrabă, a fost vorba despre îngrijorarea creată de suma ghinioanelor cărora Mirel Rădoi a fost nevoit să le facă faţă într-o perioadă relativ scurtă. Nici nu ştiu dacă poate fi invocată soarta potrivnică sau dacă Mirel plăteşte tributul unor riscuri asumate. Înclin să cred că atitudinea în joc este cauza, iar alegerea mea nu se doreşte a fi, nicidecum, un reproş. Dimpotrivă! Într-o lume în care a devenit religie deviza profitului maxim pe fondul efortului minim, oamenii de genul lui Rădoi pot fi consideraţi exemplare de colecţie.

Îl admir pe Mirel Rădoi şi abia îl aştept pe terenul de joc. După zvonul retragerii, comunicatul medicilor de la spitalul din Zürich mi-a căzut bine. Operaţie reuşită, după opt-nouă zile jucătorul îşi poate relua pregătirile, după patru săptămîni va fi complet refăcut. Gigi Becali a salutat vestea în stilul său îndestulat, dar bine intenţionat. A anunţat că va pune la dispoziţie un avion particular dacă Mirel doreşte să se întoarcă acasă înaintea colegilor săi. Dar se poate simţi mai bine acasă omul capabil să pună capul în talpa adversarului pentru victoria echipei sale? Nu ştiu ce să zic. Probabil că este unul dintre puţinele momente în care Rădoi n-ar dori să fie acasă. Dar cum nici pe stadion, alături de coechipierii săi, nu poate fi, deoarece medicii i-au recomandat televizorul de la Santispark (Abtwil), este posibil ca Rădoi să apară la Bucureşti. N-aş vrea să fiu în pielea lui Rădoi. Şi nici nu pot. Nu merit. Mi-aş dori însă ca acolo, în singurătatea şi în tristeţea sa, Mirel să simtă, ca palidă mîngîiere, îmbărbătările celor care îi apreciază sacrificiul.

Chivu cîntă Imnul. În timp ce scriu, în dimineaţa meciului România – Olanda, pe un post de televiziune sînt reluate imagini dinaintea meciurilor României cu Franţa şi Italia. Inspirată reluarea! Dacă şi Mirel ar fi martor al momentului ar suferi mai mult, dar ar dori şi mai mult să se întoarcă acolo unde-i stă bine unui luptător de talia sa.