x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Stânga merge în Ferrari Honoris Causa

Stânga merge în Ferrari Honoris Causa

de Dan Constantin    |    21 Dec 2008   •   00:00

Căluţul cabrat intră în viteză în Gu­vernul României. Feriţi, nu se ştie unde se opreşte! Ion Bazac, candida­tul teleghidat de PSD pentru postul de ministru al Sănătăţii, are toate da­tele biografice pentru a fi comparat, în oglindă, cu ministresele Ridzi-Pitzi şi Nutzi Pleşcoi.



Dorinţa mare de a fa­ce carieră şi mereu dis­po­nibil pentru o listă l-au transformat pe medicul Ba­zac într-un şef perpe­tuu. Ce-i nostim în CV-ul bogat al candidatului oficial la scaunul ministerial este lipsa ori­­cărei practici în meseria de doctor. Nu roşeşte, n-are nici o apă­sa­re să-şi proclame competenţele în faţa nu­me­lor grele din medicina ţării.

A pornit mai greu în viaţă. A terminat Medicina în 1996, la zece ani după absolvirea liceului. Şi-a găsit rapid post în Ministerul Sănătăţii, de­ve­nind "decident" fără să treacă prin nesomnul examenelor de re­zi­den­ţi­at. Domnia sa a reabilitat, a restructurat, a implementat, a integrat sistemul sanitar ajuns azi în colaps. Gu­ver­nul Năstase l-a tot vânturat prin postul de secretar de stat, făcând na­veta între Sănătate şi Mediu. S-a "forjat" în mediul privat după pierderea guvernării de către PSD în anul 2004. Plugul i-a tras foarte bine în timpul guvernării "D.A.", ocupându-se de afa­cerile familiei. Tata, patron la Inox, el, administrator de SVM. Dă lovitura vânzând Global Finance către Fortis Bank, falimentara de acum.  

Nu pierde timpul, nici bani. Aflăm din acelaşi CV bogat că la 25 noiembrie 2005 obţine Diploma de Doctor Honoris Causa în Ştiinţele Diplomati­ce, cu specializare în Relaţii Inter­na­ţi­o­nale. Să reţinem instituţia care a li­vrat titlul – Istituto Superiori di Finanza e di Organizzazione Aziendale. Instanţa italiană a condamnat acest ISFOA la amenzi grele, pentru că a acreditat ideea în public că ar fi o universitate a sistemului de educaţie. Interesant, interesant! Mă­car doamnele Pitzi şi Nutzy au cartoa­ne mai valabile! Dar ce contează, dl viitor mi­nistru bagă viteză şi de­vi­ne re­pre­zen­tantul brandului Ferrari în România. Domnul diplomat Honoris Causa, cu roşu social-democrat la butonieră, apa­re brusc, la mo­mentul nominali­zării, ca omul cel mai competent pentru a fi reformato­rul definitiv al siste­mului de Sănătate.

Oameni buni, cumpăraţi-vă de pe acum aspirine! Cât mai sunt. Dacă nu mai găsiţi, cereţi maşini Ferrari. Se vor da la tot cartierul. Compensate.

×
Subiecte în articol: editorial