Statul atacă din nou Puşculiţa Bugetară

Când dă semne că nu mai are bani, statul dă fuga la “purceluş” să-l spargă şi, cu ce găseşte acolo, să-şi acopere nevoile financiare imediate. “Puşculiţa bugetară” cu pricina este, din punctul meu de vedere, acea parte productivă a economiei care funcţionează pe bază de investiţii pe termen lung, fiind astfel oarecum “captivă” unei relaţii obligatorii, de durată cu statul român. Industria de extracţie şi producţie de ţiţei şi gaze naturale este un exemplu de puşculiţă bugetară. Pentru a opera, are nevoie de investiţii pe termen lung în explorare şi exploatare. Dar are nevoie şi de un cadru stabil atât din punct de vedere legislative, cât şi fiscal. Veniturile colectate de stat din conturile industriei sunt sigure şi alimentează cu promptitudine nevoia de finanţare a bugetului public. Mai mult, ori de câte ori statul dă semne de sărăcie, dă fuga şi mai bagă mâna în această puşculiţă, impunând peste noapte taxe sau impozite noi, unele chiar cu regim temporar. Dar în România, orice impozit temporar are toate şansele să devină permanent. De exemplu, Parlamentul discută acum creşterea unui impozit aplicat iniţial doar temporar petroliştilor, dar devenit permanent printr-o lege dată în acest an. Mai mult, impozitul cu pricina devine mai împovărător prin modificarea preţului de referinţă faţă de care s-ar calcula: impozitul pe venitul suplimentar în producţia de gaze naturale a fost introdus temporar în 2013 pentru a proteja consumatorii consideraţi vulnerabili de posibilul impact negativ al dereglementării preţurilor la gazele naturale. Acest impozit se calculează în funcţie de preţul efectiv realizat de producătorii de gaze naturale în livrarea pe piaţa românească. Ideea unor parlamentari este să scoată bani mai mulţi pentru buget recalculând impozitul în funcţie de cotaţia gazelor naturale stabilită la piaţa de energie de la Baumgarten-Viena, piaţă pe care oricum producătorii români nu valorifică marfa lor, neavând încă acces la ea. Impactul unui impozit mărit nu va fi deloc unul pozitiv, aşa cum speră statul. Un impozit mai împovărător va avea efect de domino în economie, putând stopa proiecte de investiţii ale producătorilor de gaze naturale, putând determina pierderi semnificative de locuri de muncă şi un efect negativ considerabil în PIB.

        Dar cel mai riscant este ca acest impozit sporit să fie transferat în buzunarele noastre, ale tuturor cetăţenilor. Şi iată cum statul, spărgând puşculiţa bugetară pentru a se însănătoşi financiar pe sine, pune la plată nu doar o industrie captivă, ci pe cel mai sărac şi mai puţin protejat consumator: cetăţeanul de rând.