Norvegianul Breivik este un criminal si, dupa legea tarii sale, va plati. Neindoios, prea putin pentru raul facut unor inconstienti. Caci a lua viata – orice forma de viata! – este un pacat de neiertat.
Asupra nebuniei sale – pe care o diagnosticheaza zglobiu, ca intre vecine, tot felul de indivizi liberi si dezlegati, de la analisti politici la jurnalisti si psihologi – am mari indoieli. Nu ma indoiesc deloc insa de riscul acestei catalogari: a-l declara nebun doar fiindca este criminal, axand analizele pe omor si "bifand" cazul fara a aprofunda cu sinceritate, detasare si seriozitate maxima cauzele care l-au impins la crima, inseamna a ignora si perpetua exact aceste cauze. Care, nu peste multa vreme, vor determina pe un alt terorist individual sa ucida.
Nu e destul a infiera o crima, cum nu e suficient a infiera un cancer. Fiindca numai diagnosticarea si inlaturarea cauzelor pot genera prevenirea oricarei boli. A trupului sau a societatii. Periodicitatea aparitiei teroristilor izolati dovedeste acest adevar, dar frivolitatea judecatilor publice majoritare, centrate pe picanterii criminalistice, pare sa arate ca omenirea inca nu s-a saturat de crime.
Realitatea aceasta este inconturnabila, iar intoarcerea fetei de la ea va costa in viitor nenumarate vieti, intrucat terorismul individual nu este decat arma celor neauziti, adesea morali si fara de putere, care – ori vrem, ori nu vrem – exista. Am spus "arma celor fara de putere", insa nu slabi si nici nebuni. Iar cauzele pomenite sunt intrupate in cotidianul si acceptatul "terorism legal", savarsit cu mansete albe: Terorismul Puterii. Cel care, anuland bunul-simt si adevaratele precepte ale Credintei – fie ea crestina, islamica sau budista – ne condamna pe toti la a suporta Marea Teroare.
Chipul acesteia – de la razboaiele "democratice" pentru petrol (cu mii de "victime colaterale") la despaduririle Terrei, de la mareele negre ce ucid oceanul la alimentele toxice din hipermarketuri, de la vulgarele parade gay la rentabilele intreprinderi comerciale ale desfraului, de la reclamele prostesti la ofertele hiperconsumismului (si lista "drepturilor" unor oameni asupra oamenilor si asupra Terrei poate continua) – este cel care, terorizandu-ne cu familiaritate, ne condamna la acceptarea propriei distrugeri, cu resemnarea oricarui organism viu, invadat treptat si invatat zilnic cu propriul cancer.
Ea, Marea Teroare globalizata, este cea care, golind democratia de virtutile sale fundamentale, a transformat-o intr-o simpla unealta ce slujeste bogatia insasi, pe cei putini si lacomi, prezentati astazi drept noii idoli si stapanii neconditionati ai multimilor flamande, intristate, angoasate si, in cele din urma, ucise in mormantul cat o planeta, aflata in agonie si ea.
Ca Breivik este un dezechilibrat psihic este adevarat. Pe cat de adevarata este si confuzia pe care palavragii din mass-media o fac si o propaga iresponsabil: cum ca a fi dezechilibrat e totuna cu a fi nebun. Or, diferenta este una uriasa, iar dovada o face – printre multe altele – asumarea crimelor sale, pe care el insusi le catalogheaza drept "oribile, dar necesare", precum si a pedepsei de la care nu s-a sustras in nici un fel. Nici macar sinucigandu-se.
Invatati cu nebunii lor banali – asasinii de femei batrane, violatorii de copii, sinucigasii pentru datorii, nesatuii si calicii din politica, cu totii expresii comune ale Marii Terori – palavragiii micului ecran si robii telecomenzii cred ca a fi echilibrat in ziua de azi este o virtute. Ca inseamna a nu ceda nici unei crize, a avea "stomacul tare": "stomacul tare" cu care se mandresc liderii de partid, cei care – cuprinsi de adevarata nebunie –, nu rosesc, nu palesc si nu au insomnii pentru nimic, devenind, in ochii publicului, "normalii" acestui timp si propovaduitorii inconstientei legalizate. Dezechilibrul lui Breivik insa, un individ cu "stomac slab", provine exact de la refuzul inconstientei.
Cauzele dezechilibrului lui Breivik sunt insa deopotriva cauzele dezechilibrului cotidian al multora dintre noi. Aflate peste tot in jur, ele ne marcheaza schizoid existenta: una vorbim acasa, intre "ai nostri", si alta in public. Ne oripilam la paradele gay – cu manifestari stradale explicit sexuale, vulgare si agresive peste masura –, insa murmuram despre ei ca sunt doar "diferiti" si suntem bucurosi cand niste tineri curati si ordonati, tot in strada, scandeaza impotriva lor indemnuri crestine. Ne revoltam mocnit cand aflam ca firmele Schweighofer-Egger si Cronospam ucid padurile Romaniei – conduse de cozi de topor autohtone –, insa tacem resemnati, spunandu-ne ca "suntem prea mici", "nu are rost", "tara e pierduta", "lumea e pierduta". In zilele de dupa atentatul de la Oslo si Utoya, pe internet a fost postata o reclama la dulciuri adresata copiilor: doi tineri fac sex explicit pana cand, din penisul masculului care ejaculeaza, o jerba de bomboane colorate tasneste spre gura avida a femelei. Dupa care, brusc, pe ecran apare numele firmei producatoare. Marturisec: nu as fi fost deloc deranjat daca patronul acesteia s-ar fi aflat printre victimele de pe Utoya. Intr-adevar, lumea pare pierduta. Pierduta de cine? Doar de unul ca Anders Behring Breivik?
Marea Teroare globalizata ne impune totul: ce sa rostim, ce sa mancam, cat sa muncim, cum si de ce trebuie sa fim fericiti. Ea ne impune minciuna, tacerea si, cinic, tot ea ne ofera refugiul. Adica tratarea dezechilibrului cu alcool, canabis, anxiolitce, hipnotice, mancare cu E-uri si, mai ales, imbecilizante "distractii". Dezechilibratul Anders Behring Breivik a refuzat refugiul. Doar ca, om fiind si mult prea singur, a gresit: spre a salva "cele zece porunci", a calcat amarnic una dintre ele.
Pe postul B1 TV, sub bagheta unui soi de jurnalist pe nume Turcescu, au fiert margica despre Breivik doua "autoritati": Ion Cristoiu (care, maruntel, a tras o limba zeflemitoare, zicand ca vinovat pentru crimele din Norvegia este Traian Basescu) si marele Alex Stefanescu. Foarte mare la propriu si ca gradinar. Calitate in care criticul a explicat telespectatorilor ca Breivik este asemenea unui castravete care creste anapoda, stramb si pocit. Dupa care a subliniat lipsa de logica a acestuia care, iata, desi se declarase antiislamist, omorase norvegieni. Ca si cum daca ar fi omorat islamisti ar fi fost ceva mai ok... Marele Alex Stefanescu nu intelegea nici simbolistica omorului lui Breivik: pe Insula Utoya se aflau inconstientii "lupi tineri" ai unui partid politic, viitori promotori ai Marii Terori in Norvegia.
A fi crestin si antiislamic este identic cu a fi islamist si anticrestin. Dezechilibrati de Marea Teroare globalizata, oamenii inca se invinuiesc reciproc, desi lumina nu e departe. Daca insa, ignorandu-i-se cauzele, terorismul individual va lovi vreodata intr-un catun din Apuseni, Siberia sau Laponia, asta va insemna ca Marea Teroare a invins pe Terra iremediabil.