Vreau sa deschid o paranteza. Scriu cuvintele astea dupa ce am fost la o terasa cu fratele meu. Toamna, apus de soare, bere, ala-bala-portocala, intrebari, amintiri, alea-alea. Care e ideea? Ideea e ca uitasem cu desavarsire ca trebuie sa ocup un anumit spatiu tipografic in Jurnalul National. Cand mi-a sunat telefonul cu un apel din redactie m-am crispat dar in aceeasi fractiune de secunda mi-am dat seama ca exista o dragoste neconditionata care, totusi, trebuie impachetata frumos. In sensul in care trebuie sa ai grija de ea, s-o faci acceptabila si altora. Asa si cu Traian Basescu. E inconjurat de o gramada de oameni care-l iubesc, si pe care trebuie sa-i satisfaca, intr-un fel sau altul. Eu il urasc pe Traian Basescu asa cum si pe mine ma urasc oameni care nu reprezinta nimic in viata mea. Nu-l urasc. Dar mi se pare ultima persoana cu care mi-as petrece o secventa din timpul meu. As vrea sa dispara din viata mea adica sa devina o persoana ca mine, ca fratele meu, ca dumneavoastra. Sa nu mai aiba nicio putere de a influenta natiunea asta. Sa se ocupe de fetele lui, asta sa-i fie principala activitate. Vorbeam, poate abuzand de un spatiu public, despre intalnirea cu fratele meu care a precedat cuvintele astea. Eu cred, cu foarte multa tarie, in rolul educatiei din familie. Si ma intreb, de ce si Ioana si Eba si-au tras soti/gagii numai scule de scule? Adica Bodo, solistu’ lu’ ProConsul, (am zis bine?) fostul sot al Ioanei, e absolut OK, n-am nimic de zis, la fel ca Syda, da’ bre, s-au terminat medicii si inginerii din Romania?! Se pare ca da. Nu mai exista barbati anonimi prin tara? Ma gandesc la mine si-mi dau seama ca nu!
Citește pe Antena3.ro

