x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Trăiască Băsescu! Jos Parlamentul, jos politicienii!

Trăiască Băsescu! Jos Parlamentul, jos politicienii!

de Lucian Avramescu    |    05 Ian 2010   •   00:00
Trăiască Băsescu! Jos Parlamentul, jos politicienii!

Bine, zic, dacă tot e Anul Nou, hai să mă amorezez şi eu de preşedinte. Da, dar eu îl consider pe acest cetăţean politic cea mai mare calamitate pentru democraţie, ba chiar - am scris-o de atâtea ori - cel mai mare mafiot (nu un tânăr mafiot, cum spunea el despre un june liberal).

Anul Nou începe frumos. În Bucureşti ninge. Ninge cu fulgi deşi, oblici şi - iată un lucru straniu - când îţi cade întâmplător în gură un fulg de nea, el pare din ţărână, din pietriş. Dinţii nu se bucură de o mângâiere rece, ci scrâşnesc de parcă ai mesteca nisip. Coandă, care avea cea mai teribilă colecţie de fotografii de fulgi de zăpadă (unii uită marea lui descoperire că fiecare fulg de nea are, în desenul lui astral, amprenta locului unde e nins), ar rămâne, dacă ar mai fi în viaţă, uluit de ninsoarea cu ţărână din Capitală. Dar poate că mă păcălesc.

Poate ninge, înşelător şi alb, cu zdrenţe şi cosoroabe din acoperişurile şubrezite ale cerului. Sus o fi fost un seism, iar resturile din dogăria cerului nu pot fi - se putea altfel? - decât albe. Şi când se dărâmă pe noi, măcinat în chimia durabilei sale veşnicii, Dumnezeu se prăbuşeşte alb.

În toate zilele de sărbătoare, când mi-am propus să fiu iertător şi cumsecade, să uit nemernicii chiar dacă îmi dau telefoane de ameninţare, să nu-i bag în seamă pe cei care-mi hăituiesc copiii şi să mă fac că nu înţeleg aluzia - halal aluzie! - că al doilea infarct îmi va fi fatal, am fost, pe cât a fost posibil, aşa cum mi-am propus. Am primit colindători, le-am dat daruri pentru părinţii şi bunicii mei care s-au mutat definitiv dincolo, unii ajutaţi să-şi scurteze locuirea pe pământ.

Mi-am mai propus, fiindcă tot insistă atâţia s-o fac, mai cu vorba bună, mai cu ameninţarea, să-l ajut direct şi fără pretenţii pe noul nostru preşedinte, domnul Băsescu. Colegi de-ai tăi, mi-a sugerat cineva, cu care ai lucrat pe vremuri, au făcut-o. De ce nu înveţi de la ei? De ce nu-l iubeşti şi tu pe domnul Băsescu? Bine, zic, dacă tot e Anul Nou, hai să mă amorezez şi eu de preşedinte. Da, dar eu îl consider pe acest cetăţean politic cea mai mare calamitate pentru democraţie, ba chiar - am scris-o de atâtea ori - cel mai mare mafiot (nu un tânăr mafiot, cum spunea el despre un june liberal).

Cum să-l iubesc? La vârsta mea nu mai pot mima orgasmul. Ori e, ori nu e. Şi totuşi, fără dragoste, e drept, am decis să-l sprijin pe preşedinte. Care-i principalul lui proiect? Modernizarea României. Gata, mă înjug. Caut prin doctrina prezidenţială, încă din pubertatea politică a domnului Băsescu. Reformă şi modernizare - litere de lege şi când a fost, de cinci ori, ministru de căi ferate, reformă şi modernizare - cuvintele-cheie ale dărâmării lui Roman şi Ciorbea. Cu reforma a câştigat, electoral, de două ori Capitala şi cu modernizarea a convins poporul să-l instaleze preşedinte.

E, carevasăzică, o constantă. Ce dacă din constanta asta a ieşit un fâs? Poate că este şi vina mea. Hai la modernizarea cea mare, rob cu rob să ne unim. La o emisiune a Danei Grecu mi-am şi expus proiectul de sprijinire a preşedintelui. Dar vorbele zboară. Scripta rămâne. Reiau în scris. Preşedintele, ca sovieticii în '46, vrea desfiinţarea Senatului. Politician de bun-simţ cum îl ştiu, merge pe teoria paşilor mici. Nu. Parlamentul trebuie desfiinţat direct şi total. Trebuie ras chiar şi Guvernul, cu Boc cu tot.

Ţara trebuie condusă de un voievod, Băsescu, şi un voievod adjunct, Udrea. Trei cnezate avându-i în frunte pe vrednicii şi incoruptibilii organizatori ai alegerilor prezidenţiale, cele care, prin ciuruire, au adus preşedintelui victoria zdrobitoare cu 0,33%, vor forma noua structură în teritoriu. Banatul şi Oltenia vor reveni cneazului Berceanu, Bărăganul, Dobrogea şi Moldova - lui Videanu, Transilvania, vameşului Blaga. Banii vor sosi din ţară la vistiernic - am uitat să spun că Udrea va fi şi trezorier - în geamantane, prin taxe puse pe fumărit, trăncănit, flămânzit.

Când voievodul doarme după, cum ar zice Hrebenciuc, o beţie, voievodul adjunct va conduce Banca Naţională, serviciile secrete, armata, internele. Ce atâţia isăreşti, maiori, ungureni? Toate vor trece sub comanda Udrea. Poporul român scapă de blestemul atâtor cheltuieli fără rost, iar datoriile externe vechi, cele care au amanetat România pe trei generaţii, vor putea fi achitate până la realizarea altor amanetări, pe şapte generaţii.

P.S.: Uitasem modernizarea şcolii. Aia care scoate tâmpiţi. Preşedintele a propus rărirea dascălilor, înjumătăţirea materiilor (ce atâta limba română, de pildă, când juna EBA, cu desăvârşire analfabetă, a ajuns ditamai europarlamentarul?). În sprijinul ideii prezidenţiale, eu propun să desfiinţăm cu totul şcoala. Fiecare tânăr va învăţa direct de la preşedinte şcoala vieţii. Partidele - PSD şi PNL - se scurg prea lent în PD-L. Câte un parlamentar la trei zile. Ruşinos!

Toate partidele vor trece într-o singură noapte în formaţiunea unică, iar purtarea pufoaicei va deveni obligatorie. Găozarii (se ştie despre cine este vorba) îşi vor începe şi încheia articolele invariabil cu urarea mobilizatoare - "Trăiască Băsescu!".

×
Subiecte în articol: editorial