Tranzactionarea formelor de despagubire este inevitabila

Din punct de vedere monetar, tranzactionarea activelor catre investitori straini echivaleaza cu despagubirea in bani

In articolul precedent am argumentat de ce despagubirea cash imediata a celor carora li s-au confiscat proprietati de catre regimul comunist ar mari considerabil lichiditatea in economie, ceea ce ar afecta stabilitatea monetara. Chiar daca BNR ar interveni in forta, prin absorbtie de lichiditate, cresterea dobanzilor ar invita fonduri speculative, intrandu-se intr-un cerc vicios periculos.

Fondul Proprietatea (FP) a iscat mai multe controverse. Una priveste modul de constructie si operationalizare, de care depinde si controlul exercitat asupra gestionarii lui. O alta categorie priveste alternativa(e) la FP, precum despagubiri banesti sau emisiune de obligatiuni ale statului. S-a sugerat si formarea unui fond obligatoriu, care sa fie sustinut cu venituri obtinute din gestionarea activelor. In fine, alta disputa este legata de constitutionalitatea recurgerii la solutia FP pornind de la teza garantarii proprietatii, adica a valorii ei.

In randurile de mai jos doresc sa reiau aspectul ce priveste miscarea monetara in economie. Astfel, cu cat ponderea retrocedarilor este mai redusa in ansamblul despagubirilor, cu atat sansele de presiune in sus asupra volumului de lichiditate in economie cresc mai mult. Totul porneste de la inevitabilitatea aparitiei pietei de tranzactionare a activelor de despagubire. Ca sunt actiuni si/sau obligatiuni, ele cu mare probabilitate vor fi vandute de cei care nu se multumesc cu dividende (in cazul actiunilor) sau cu cupoane (in cazul obligatiunilor). Iar acestia ar fi nu neaparat oameni varstnici, care, este de presupus, au timp de asteptare limitat.

Se poate replica: bine, dar tranzactiile cu actiuni si/sau obligatiuni ar misca lichiditatea dintr-o parte intr-alta a sistemului lasand neschimbat volumul ei agregat. Asa ar fi daca economia nu ar fi deschisa. Mai mult, liberalizarea contului de capital permite unor mari investitori straini sa fie interesati de hartii de valoare de pe piata de capital romaneasca. Altfel spus, in conditiile contului de capital liber, pachete de actiuni si/sau de obligatiuni ar fi cumparate de investitori straini, ceea ce ar aduce injectii de lichiditate substantiale in economie. Intervine aici atractivitatea unei economii care intra in Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007, care are investment grade de la agentiile de rating Fitch si S&P’s. Nu mai amintesc ca obligatiunile unui stat membru in UE sunt foarte atractive daca au si un cupon adecvat.

Din punct de vedere monetar, tranzactionarea activelor catre investitori straini echivaleaza cu despagubirea in bani. Mai ales daca vanzarea activelor primite ca despagubire (actiuni si/sau obligatiuni) implica un discount de lichidizare mic. Iar BNR ar fi nevoita sa intre in actiune. Daca nu ar face-o, scaderea puternica a dobanzilor ar stimula consumul si inflatia, ar creste deficitele externe. Trebuie sa precizez ca vanzarile catre investitori straini sunt privite net, deoarece este posibil sa existe si tranzactii in sens invers (dar este de admis ca, valoric, achizitiile nete ale strainilor ar prevala de departe).

Pare ca oricare forma de despagubire ar fi aleasa, raspunsul de politica macro(monetara) este ca realizarea cvadraturii cercului; pe orice cale se merge, tranzactionarea activelor este inevitabila, iar contul de capital fiind deschis, infuzia de lichiditate masiva este sigura. In opinia mea, o solutie ideala din punct de vedere al evitarii cresterii lichiditatii nu exista. Esentiala este gradualizarea si, pe cat posibil, limitarea ei.

Pentru limitarea efectelor macroeconomice, cel mai bine ar fi ca detinatorii de active sa nu renunte imediat la ele. Cu cat aceasta asteptare ar fi mai lunga si admitand crestere economica sustinuta si monetizarea economiei (adica cresterea ponderii masei monetare, M2, in PIB), infuzii de lichiditate viitoare (ca efect al vanzarii catre investitori straini) ar afecta mai putin starea monetara. Retrocedarile, acolo unde sunt posibile, ar reduce din volumul de tranzactionare.