Trasul din daci

De mic, Vasile B. a avut o problema cu verbele, pentru care a fost dus si la doctor. Cand maica-sa zicea: "Ia te uita, ploua de crapa pamantul!", Vasile B. iesea glont in curte sa vada cat de largi sunt crapaturile.

Cea mai mare bataie de cap i-a dat-o povestea cu trasul nostru din daci. Nu numai fiindca nu reusea deloc sa vada cu ochii mintii fenomenul, asa cum se intamplase cand a aflat ca vecinul lor "sugea sangele poporului" si de aia fusese trimis la Canal, ci si pentru ca profesorul de istorie, care tot o dadea cu trasul nostru din daci, era o piticanie respingatoare: roscovan, pistruiat si cu ochi mici, de tatar. Vasile B. isi imagina operatiunea ca atare: tovarasul profesor Covalenco impreuna cu inspectorul scolar Barbarea nimerisera, dracu’ stie cum, intr-un mat de dac, iar cand au fost trasi afara, iesisera si mai deformati decat la intrare. Barbarea, cel putin, arata de parca la bagare suportase o lungire a fetei, dar pentru ca la iesire il scapasera in cap, beneficia si de o turtire. Mai bine zis, de o stalcire. Cand Vasile B. a dat peste o carte cu poze despre popoarele migratoare, lucrurile s-au limpezit. I-a gasit acolo pe la anul 800 si pe dacul Covalenco, si pe tracul Barbarea. Pe primul la ostrogoti, pe al doilea la pecenegi.

"Bre, tata - si-a intrebat Vasile B. parintele - , noi toti ne tragem din daci?" "Tati", a raspuns scurt si sigur pe el domnul Costica B., ca omul caruia multe chestii ii erau neclare, dar nu si filiera sa genetica traco-daca. "Si tanti Constantina?", a insistat Vasile B., stiind ca despre ea toti vorbeau c-ar fi jumatate tiganca. "Mai ales ea - a raspuns Costica B. - , da’ de ce te intereseaza?" "Pai, fiindca voiam si eu sa stiu cu ce au tras-o pe tanti din daci, de-a iesit asa vanata."

Tot uitandu-se prin cartea aceea despre hoardele migratoare, Vasile B. a dat pe la anul 1000 si de tanti Constantina. E drept, cu o alta barbie. Daca nu cumva asa fusese tragerea in familia ei: cu partea de sus a fetei la capitolul indo-europeni si cu cea de jos, lata ca o lopata, la capitolul "Triburi razlete din stepele Asiei Centrale". La drept vorbind, nu era semintie de navalitori din care Constantina sa nu-si fi tras si ea ceva. Ba o tuguiala la urechi, ba o turtire la nari, ba la floacele din cap sarmoase si slinoase.

Intr-o zi, dupa ce sarmato-dacul pistruiat si clapaug Ion Ipolitovici Covalenco le-a zis copiilor sa se uite des in oglinda si sa vada cu care din dacii de pe Columna lui Traian seamana, Vasile B. a deschis cartea de istorie la ilustratia cu Columna si si-a dat seama ca semana numai cu unchiul Gheorghe, ala carnul si buzatul, din satul Frecatei. Dar ca avea ceva si dintr-un asupritor turc.

"Nu mai plange, ma, prostule - i-a zis taica-su - , nu vezi ca ai fata lu’ ai nostri?! Ca s-or mai fi nimerit prin patul femeilor, cand eram noi la oaste, cate vreun negustor evreu sau grec, s-o fi nimerit. Dar daca te-a ars soarele din Baragan ca pe mine, atunci n-ai incotro si esti roman pur sange."

Iar Vasile B. s-a uitat din nou in oglinda si a vazut ca, intr-adevar, avea un chip de roman neaos. Doar in ochi parca mai pastra o lucire dusmanoasa de cuman. Insa si aia numai cand se gandea ca iar are lectie de istorie cu dacul-vizigot Covalenco.