Tudor Octavian: Celofanistul cu aripi

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Totul se plăteşte, dar n-o să ştim niciodată când dăm de un necaz ce slăbiciune plătim cu el. Biblia ar trebui să aibă şi nişte instrucţiuni de folosinţă. Mercurialul erorilor şi al păcatelor e diferit în cer faţă de cel de jos, de pe pământ. Aici e neînţelegerea, la cantităţi şi la preţ.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Totul se plăteşte, dar n-o să ştim niciodată când dăm de un necaz ce slăbiciune plătim cu el. Biblia ar trebui să aibă şi nişte instrucţiuni de folosinţă. Mercurialul erorilor şi al păcatelor e diferit în cer faţă de cel de jos, de pe pământ. Aici e neînţelegerea, la cantităţi şi la preţ.

Trăieşti toată viaţa cu grija că vei plăti scump pentru că ai părăsit o femeie, că ai dispărut din viaţa ei ca ultimul dintre laşi, iar când faci un infarct eşti convins că te-ai achitat cumva de laşitatea de odinioară. Numai că pedeapsa pentru o despărţire otrăvită şi fără explicaţii e mult mai mică. E o gripă. Şi gripa ai făcut-o, fiindcă de fapt ea, femeia, a scăpat de tine, lăsându-te să crezi că porţi toată vina.

Se întâmplă ca alţii să vadă mai bine decât noi legătura dintre cauze şi efecte. Din afară, ni se văd mai clar vinovăţiile.

În timp ce mă îndopam gratis la nu ştiu care lansare de carte, un domn cu barbă albă, care aducea a arhanghel şi care foarte probabil că şi era, deoarece, după ce am schimbat câteva cuvinte, a dispărut, mi-a spus: Ştii că veţi plăti cândva toate gratuităţile!? Mai ales voi ăştia, mai lacomi.

De felul meu, nu sunt lacom. Însă îmi era foame şi mă manifestam ca atare, înghiţeam la hazard prăjituri şi somon, frigărui şi iaurt. La sindrofiile cu mese întinse se înfiinţează toţi celofaniştii. Toţi cei care au cusută sub haină o pungă căptuşită cu plastic, unde-şi adună rezerve pentru câteva zile. Unii, ca să semene a intelectuali şi a invitaţi de elită, îşi lasă barbă şi plete. Era posibil ca persoana care mi-a atras atenţia asupra relaţiei dintre faptă şi răsplată să fi fost un obişnuit al sindrofiilor cu gratuităţi. Asta nu schimba fondul problemei.

Iar dovada că nu-l schimba am avut-o în noaptea care a urmat, când, cu stomacul încărcat peste puterile sale, am trăit un coşmar. Se făcea că acelaşi domn cu barbă albă, având acum şi aripi, mi-a dat o rolă de hârtie, din acelea care se bagă în casele de la Mall-uri, dar mare cât un tort, şi mi-a zis: E aici tot ce-ai mâncat pe la alţii, gratis. A venit şi clipa decontului. Vezi ce bani ai, că mâine noapte vin să mi-i dai. Şi nu în rate, ci pe toţi odată. Câteva coşmare la rând mi-am făcut socotelile, dar oricât de mici ar fi fost preţurile, în lista de datorii divină, tot mă sărăceau. Noroc că tot domnul cu barbă şi aripi a revenit cu precizări într-o noapte cu coşmaruri suportabile şi mi-a zis că, într-o primă tranşă, trebuie să plătesc numai ce am consumat la vernisajele unde artiştii sperau să obţină de la mine, contra unei plăcinte şi a unui pahar cu suc, o cronică sau o citare elogioasă. Dar, părinte arhanghele, am zis, după 1990 n-am mai fost pe la vernisaje şi, în general, n-am mai dat nimănui speranţe că o să scriu. Păi, vezi, a zis barbă albă şi aripi argintii, aici e problema, că oamenii au sperat. Trebuia să le-o fi spus clar: Domnilor, viaţa e pe bani, gloria pe bani, nu mai muncesc ca prostul, ca până acum, pentru nimic.

Foarte bine, nu le-am spus-o, dar o zic acum. E niţel cam târzior, a zis clătinând din cap arhanghelul cu faţă de celofanist, dar am să fac un raport de căinţă acolo, Sus, şi poate o să beneficiezi de o eşalonare mai lungă.